Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Incendiu în curtea unei biserici, din cauza unor lumânări aprinse, lăsate nesupravegheate
Realitatea DorohoianăData 06.01.2022 - 14:13:03
Local
Lumânărarul din curtea unei biserici din localitatea Cătămărăști Deal a fost cuprins de flăcări, în urmă cu puțin timp, din cauza unor lumânări aprinse, lăsate nesupravegheate.
DISTRIBUIE           

Când s-a produs incendiul, preotul și credincioșii erau la slujbă, în afara lăcașului de cult. Aceștia au observat că un fum gros iese din interiorul clădirii folosită pentru a aprinde lumânări și au intervenit cu stingătoarele din dotare, dar și cu găleți cu apă. Totodată, au solicitat sprijin de la pompierii botoșăneni.

Trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani au ajuns, în cel mai scurt timp, la fața locului cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă. Aceștia au constatat că ardea o cantitate mare de lumânări, cu degajări mari de fum. Incendiul a fost stins în limitele găsite. Locul unde s-a manifestat incendiul se află la distanță față de biserică și alte construcții, neexistând pericolul de extindere a flăcărilor.

Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, pompierii vă recomandă să puneți lumânările aprinse în suporturile din tăvile metalice umplute cu nisip sau apă și să supravegheați permanent arderea acestora. În interiorul lăcașelor de cult, lumânările aprinse să fie supravegheate şi ţinute la distanţă de persoanele din jur, mobilier, decoruri sau alte materiale inflamabile.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Pericolele din locuință pot fi prevenite! ISU Botoșani le reamintește părinților cum să-și protejeze copiii de accidentele casnice
Atenție în trafic! Un nou cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani
Casă în flăcări la Știubieni
Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate
Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat
Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni
Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!”
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1280
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
854
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
765
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
610
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
583
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
534
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
470
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
413
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
412
Lemne confiscate la Cistinești
356
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord