Incendiu la Tudora. Bunuri și animale salvate de flăcări | | Realitatea DorohoianăData 11.02.2026 - 10:19:18 |  Local | | Un incendiu violent s-a produs, marți seară, într-o gospodărie din localitatea Tudora. Acoperișul unei case a fost cuprins de flăcări. Alarma a fost dată de un vecin, care a observat incendiul și a reușit să evacueze 22 de vaci din grajdul care era lipit de locuință. | | |
La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Tudora, cu trei autospeciale de stingere, precum și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. Primii care au ajuns la fața locului au fost pompierii voluntari, care au constatat că ardea acoperișul casei, cu flacără și degajări mari de fum, suprafața afectată fiind de aproximativ 200 de metri pătrați.
Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor, pompierii militari și voluntari au intervenit timp de peste o oră. De asemenea, a fost eliminat riscul de explozie, din interiorul clădirii fiind scoasă o butelie.
Bunurile din locuință au fost salvate. Din păcate, o bovină a fost găsită decedată.
Proprietara gospodăriei a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului medical.
Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind jar sau scântei purtate de vânt și căzute pe materiale combustibile
       
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier |
| | Pericolele din locuință pot fi prevenite! ISU Botoșani le reamintește părinților cum să-și protejeze copiii de accidentele casnice |
| | Atenție în trafic! Un nou cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Casă în flăcări la Știubieni |
| | Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate |
| | Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat |
| | Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni |
| | Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1290 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 777 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 605 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 537 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 370 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 369 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 369 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 360 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 354 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord