Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Intervenții ale pompierilor în contextul Codului Portocaliu de vânt - FOTO
Realitatea DorohoianăData 30.12.2025 - 00:40:37
Local
Ca urmare a manifestării vântului puternic din ultimele 24 de ore, pompierii botoșăneni, alături de Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență și alte instituții cu rol în gestionarea situațiilor de urgență, au intervenit în 11 situații de urgență, după cum urmează:
DISTRIBUIE           

- în orașul Darabani, unde un arbore a căzut peste acoperișul spitalului din localitate. Pericolul a fost înlăturat de pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Darabani, Detașamentului Dorohoi, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Darabani;

- în municipiul Botoșani, pe strada Pacea, unde un copac a căzut peste un autoturism, unul pe partea carosabilă, iar alți doi prezentau pericol de prăbușire. Pe aceeași stradă, vântul a doborât și un stâlp de electricitate. Pentru îndepărtarea acestora au acționat pompierii militari din cadrul Detașamentului Botoșani și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Botoșani;

- în municipiul Botoșani, pe străzile Călugăreni și Săvenilor, unde bucăți de tablă desprinse de vânt de pe acoperișurile unor clădiri puteau cădea oricând, existând riscul de a răni trecătorii. Pompierii militari din cadrul Detașamentului Botoșani au intervenit prompt și au înlăturat pericolul;

- în municipiul Dorohoi, pe strada George Enescu, unde un copac a fost doborât de vânt și a căzut pe partea carosabilă. Acesta a fost îndepărtat de pompierii militari din cadrul Detașamentului Dorohoi;

- în localitatea Ionășeni, unde un copac s-a prăbușit pe carosabil, blocând circulația. Arborele a fost tăiat și îndepărtat de pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești;

- în localitățile Costești, Ungureni, Săveni și Icușeni, unde mai multe fire de electricitate au fost rupte de vânt și au căzut pe partea carosabilă. Deficiențele au fost remediate de echipele furnizorului de energie electrică.

Vă reamintim că, până în această seară, la ora 23:00, județul Botoșani se află sub o atenționare meteorologică de tip cod galben de vânt. Potrivit meteorologilor, vântul va prezenta intensificări cu viteze cuprinse între 50 …70 km/h.

Pentru evitarea unor situații de urgență în caz de vânt puternic, trebuie respectate următoarele măsuri:

▪ fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;

▪ nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt și nu vă adăpostiți lângă construcții improvizate;

▪ parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;

▪ îndepărtați copacii sau ramurile uscate care, pe timpul unei furtuni, ar putea cădea și provoca victime sau pagube materiale;

▪ nu atingeți firele electrice căzute la pământ.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile privind manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute accesând portalul fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și App Store.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Pericolele din locuință pot fi prevenite! ISU Botoșani le reamintește părinților cum să-și protejeze copiii de accidentele casnice
Atenție în trafic! Un nou cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani
Casă în flăcări la Știubieni
Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate
Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat
Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni
Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!”
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1280
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
854
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
765
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
610
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
583
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
534
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
470
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
413
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
412
Lemne confiscate la Cistinești
356
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord