Lansare de carte inedită la Dorohoi | | Data 30.10.2015 - 13:28:03 |  Local | Prefectul Costică Macaleţi a participat vineri dimineaţă la lansarea unei cărţi cu un subiect pe cât de interesant, pe atât de rar întâlnit în scrierile botoşănenilor. Este vorba despre volumul „Pâra, mita şi înşelăciunea la Neculce” semnat de Ioan Burlacu. | | |
Prefectul Costică Macaleţi a participat vineri dimineaţă la lansarea unei cărţi cu un subiect pe cât de interesant, pe atât de rar întâlnit în scrierile botoşănenilor. Este vorba despre volumul „Pâra, mita şi înşelăciunea la Neculce” semnat de Ioan Burlacu. [caption id="attachment_5102" align="aligncenter" width="800"] Ioan Burlacu, autorul cărtii[/caption] Aceasta este cea de-a doua apariţie livrescă a procurorului dorohoian, la evenimentul lansării avându-i ca prezentatori pe profesorii universitari, doctori Ionel Cândea şi Mihai Maxim, cel de-al doilea fiind şi membru de onoare al Academiei Turce. „Domnul Ioan Burlacu este un „recidivist” în a scrie, dacă îmi permiteţi să fac un joc de cuvinte, şi trebuie să-i mulţumim pentru asta. Cum spunea domnul profesor, o carte trebuie scrisă ca o rugăciune. Cred că trebuie să spunem că Dumnezeu e în tot ceea ce facem şi mai ales în cărţi, care vor dăinui peste timp. Să mulţumim, aşadar celor care scriu. Pe distinşii musafiri de astăzi îi invit să participe peste câteva luni la Zilele poetului nostru naţional, pentru a ne prezenta şi traducerea în turcă a operelor lui Eminescu.”, a spus, în cadrul evenimentului, prefectul Costică Macaleţi.Lansarea ineditului volum a avut loc la Casa municipală de cultură din Dorohoi, unde scriitorul dr. Ioan Burlacu s-a bucurat de prezenţa a câteva zeci de dascăli şi oameni de cultură din municipiu, dar şi de cea a primarului Dorin Alexandrescu. 
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier |
| | Pericolele din locuință pot fi prevenite! ISU Botoșani le reamintește părinților cum să-și protejeze copiii de accidentele casnice |
| | Atenție în trafic! Un nou cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Casă în flăcări la Știubieni |
| | Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate |
| | Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat |
| | Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni |
| | Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1290 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 777 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 604 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 537 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 368 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 366 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 365 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 360 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 353 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord