| Secţia de Oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Botoşani a fost închisă temporar. Cadrele medicale au fost depistate pozitiv. Pacienţii direcţionaţi către Institutul de Oncologie Iaşi | Secţia de Oncologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Botoşani şi-a suspendat temporar activitatea după ce, potrivit conducerii unităţii medicale, medicii secţiei au fost depistaţi pozitiv cu COVID-19, unii manifestând boala clinic. |
| | Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi, sub pază militară - FOTO | Începând cu data de astăzi, 29 aprilie, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a predat către Ministerul Apărării Naționale responsabilitatea pazei și protecției instituționale la Parchetele de pe lângă Judecătoriile Dorohoi şi Săveni. |
| | DOROHOI - Au mai rămas TREI persoane în izolare la domiciliu | Potrivit informațiilor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică, la nivelul județului Botoșani, 446 de persoane au fost testate pozitiv cu Covid-19. Până în prezent, 109 persoane au fost declarate vindecate. |
| | Trei autoturisme afectate de un incendiu, în această dimineaţă | Trei autoturisme aflate într-o parcare de pe strada Dreptății din municipiul Botoșani au fost afectate, azi dimineață, în urma unui incendiu izbucnit la una dintre mașini. |
| |
| DOROHOI – Ajutoare financiare de urgenţă, guvernamentale, acordate unor dorohoieni aflaţi în situaţii vulnerabile | În data de 28 aprilie, şapte familii/persoane singure, din Municipiul Dorohoi, aflate în situaţii vulnerabile, au primit ajutoare financiare, în... |
| | Dorohoienii din zona gării şi autogării rămân mâine fără apă la robinete | SC Nova Apaserv SA Botoşani anunţă că în data de 30.04.2020 în intervalul orar 10:00-16:00, SC Ludwig Pfeiffer SRL are programate lucrări pe strada... |
| | Şef nou la Direcţia de Sănătate Publică Botoşani | Începând de astăzi, 29 aprilie, prin Ordin al Ministrului Sănătății, pe perioada stării de urgență, se numește în funcția publică de conducere... |
| | Medic botoşănean decedat după ce s-a infectat cu COVID-19 | Medicul primar de medicină internă Mariana Andrioaie a decedat, în spitalul de Boli Infecțioase din Iași.
Aceasta a fost transferată cu ambulanța... |
| | UPDATE - Patru tuneluri de dezinfecţie instalate în Spitalul Municipal Dorohoi, exclusiv din donaţii - FOTO | Spitalul Muncipal Dorohoi a fost dotat cu încă două tuneluri de dezinfecţie, în urma unor donaţii, una de făcută de Asociaţia Sarepta, a doua... |
| | Casă arsă din cauza unui scurtcircuit electric | În aceasta dimineața, pompierii botoșăneni au fost solicitați sa intervină pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o casa de pe raza orașului... |
| | Accident rutier la Flămânzi | Un accident rutier s-a petrecut, sâmbătă dimineață, în orașul Flămânzi, din județul Botoșani. O mașină a intrat într-un cap de pod, însă,... |
| | Cod galben de vânt în Botoșani, până la ora 23.00 | O atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului vizează, pe parcursul zilei de sâmbătă, 31 de judeţe din ţară, inclusiv Botoșani, până... |
|
|
| Misiune "dificilă" a poliţiştilor botoşăneni: au păzit cimitirele din municipiu |
|
|
| Pacienţi din Botoşani transportaţi la Spitalul "Sfântul Spiridon" din Iaşi cu un elicopter aparţinând MAI | Astăzi, 24 aprilie , un elicopter Mi8 aflat în dotarea Inspectoratului General de Aviație al MAI, format din echipaj medical aparținând UPU - SMURD Iași, a decolat de la Botoșani către Iași, având misiunea de a transporta de urgență 2 adulți cu insuficiență respiratorie. |
|
|
| Managerul Spitalului Judeţean “Mavromati” a fost suspendat din funcţie | Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă “Mavromati”, medicul Livia Mihalache, a fost suspendat astăzi din funcţie, pe perioada stării de urgenţă. |
|
|
| Incendii de vegetaţie uscată şi pădure, stinse de pompieri | Pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești au fost solicitați joi după amiază să intervină pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată produse pe raza localităților Coștiugeni (comuna Albești) și Gorbănești. |
|
|
| Dorohoi – Jandarmi pe străzile municipiului, în contextul stării de urgenţă | În ultimele 24 de ore, la nivelul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani, 92 de jandarmi cu 18 mijloace auto au participat la misiunile organizate în contextul stării de urgență. |
|
|
| Avertisment al SVSU Dorohoi - Arderea vegetaţiei uscate, un pericol pentru cei din jur | Primăria municipiului Dorohoi prin Serviciul Voluntar pentru Situatii de Urgenta atenționează locuitorii orașului că asemenea acțiuni sunt interzise, arderea frunzelor si a vegetatiei uscate afectînd în mod grav calitatea aerului, degradînd stratul fertil de sol, cu consecințe grave și asupra sănătății oamenilor. |
|
|
| DOROHOI – 27 de cadre medicale din spitalul municipal confirmate cu COVID-19. 12 persoane se află încă în izolare la domiciliu | Numărul cadrelor medicale din Dorohoi, testate pozitiv, s-a ridicat la 27, cu 13 mai multe decât pe data de 16 aprilie, când a fost ultima raportare oficială, referitoare la cadrele medicale din Dorohoi, făcută de Direcţia de Sănătate Publică Botoşani. |
|
|
| Direcţia de Sănătate Publică verificată de o comisie constituită la ordinul Prefectului. Va fi verificat modul cum DSP a organizat, acţionat şi raportat situaţia îmbolnăvirilor cu COVID-19 | Având în vedere situația epidemiologică ca urmare a răspândirii noului coronavirus pe teritoriul județului Botoșani, în cursul zilei de astăzi, 22 aprilie 2020, prin Ordin al Prefectului județului, dl Dan Nechifor, s-a constituit o comisie de verificare a modului în care această criză a fost gestionată de către Direcția de Sănătate... |
|
|
| Amendaţi de poliţiştii din Pomârla după ce au ieşit la grătar. S-au dat de gol prin postările pe o reţea de socializare | La data de 21 aprilie, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie nr. 6 Pomârla, s-au sesizat din oficiu în urma unor postări apărute pe o reţea de socializare, la data de 19.04.2020, constând în fotografii în care apăreau mai multe persoane care participau la o ieşire în aer liber, în extravilanul localităţii Pomârla. |
|
|
| Intervenţie a pompierilor dorohoieni la Vorniceni. 15 tone de furaje distruse într-un incendiu, în urma unei acţiuni intenţionate | Un localnic din Vorniceni a fost păgubit de foc de 25.000 de lei. La atât se ridică valoarea bunurilor distruse într-un incendiu produs în noaptea de marți spre miercuri, în gospodăria lui. |
|
|
| Tânără dată dispărută, căutată de poliţie | În ziua de 21 aprilie a.c., în jurul orei 09:30, SOFRONEA ROXANA-ANA-MARIA de 17 ani, a plecat voluntar de la locuința concubinului său din orașul Ștefănești. |
|
|
| Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Pimen, a fost confirmat pozitiv la testul pentru COVID-19 | El a fost adus la București, la Institutul Matei Balș. |
|
|
| Comunicat - 33 de misiuni ale pompierilor botoșăneni în primele două zile de Paște | În perioada 19 – 20 aprilie a.c., pompierii botoșăneni au avut 33 misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor material. |
|
|
| Intervenţie a pompierilor pentru salvarea unei bovine | Intervenţie dificilă a pompierilor din Ștefănești solicitaţi să salveze o bovină căzută într-un cămin de apă adânc de aproximativ un metru şi jumătate, din gospodăria unui localnic din comuna Românești. S-a întâmplat în această dimineață. |
|
|
| Moment de reculegere ţinut de pompierii din judeţ în memoria colegului din Constanţa mort din cauza coronavirusului | Pompierii din cadrul subunităţilor din judeţul Botoşani, inclusiv Detaşamentul Dorohoi, au ţinut astăzi un moment de reculegere în memoria colegului lor de la Constanţa care a murit din cauza coronavirusului, săptămâna trecută. Momentul de reculegere s-a ţinut la ora 11.15. |
|
|
| Incendiu la Stăuceni! - FOTO | Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani si Gărzii de Intervenție Trusesti au intervenit ieri pentru stingerea unui incendiu care a cuprins acoperișul unei case de pe raza satului Tocileni, comuna Stauceni. |
|
|
| Incursiune nocturnă în Botoşani, în noaptea de Înviere, a secretarului de stat Ghorghe Sorescu. A verificat respectarea restricţiilor de circulaţie | Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne, Gheorghe Sorescu, a verificat personal, în noaptea de Înviere, modul în care au fost respectate restricțiile de circulație impuse de ordonanțele militare emise în starea de urgență. |
|
|
| Poliţiştii botoşăneni au sprijinit voluntarii de la biserici şi au împărţit Lumina Sfântă - FOTOGALERIE | Polițiștii botoșăneni au venit în sprijinul voluntarilor de la biserici și au dus Lumina Sfântă la centrele care nu au parohie proprie din Botoșani. |
|
|
| Prefectul în control la cimitire şi biserici | Cu puţin înaunte de miezul nopţii, prefectul județului, Dan Nechifor, s-a aflat în teren, alături de șefii structurilor din MAI pentru a se asigura că sunt respectate regulile impuse prin ordonanțele militare. |
|
|
| Lumină şi anafură, împărţite în avans credincioşilor din Protopopiatul Dorohoi | Lumina Învierii şi anafura au fost împărţite în avans credincioşilor din Protopoiatul Dorohoi, spune părintele protoiereu Stelian Ciurciun. |
|
|
| Polemici în mediul online referitoare la infectarea celor 14 cadre medicale din spitalul Dorohoi. Este anchetă epidemilogică în curs. Vezi reacţia autorităţilor | Confirmarea oficială privind infecţia cu COVID-19 a 14 cadre medicale de la Spitalul Municipal Dorohoi, confirmare venită pe data de 16 aprilie din partea Centrului Judeţean de Comunicare, a stârnit polemici în mediul online. |
|
|
| UPDATE la incendiul de la Bucecea - VIDEO | Cele nouă persoane din blocul al cărui acoperiş a luat foc au fost evacuate înainte de sosirea forțelor de intervenție la fata locului. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 479 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 421 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 402 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 344 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 337 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 330 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 322 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|