Cercetaţi în stare de reţinere, pentru comiterea unor infracţiuni de furt | La data de 25 mai., poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale – Poliţia municipiului Botoşani au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani, faţă de A. A. de 25 de ani, din comuna Curteşti, judeţul Botoşani şi T. F. de 23 de ani, din municipiul Botoşani, cei doi fiind bănuiţi de comiterea unor infracţiuni... |
| | Consumul de droguri alertează autorităţile judeţene | Combaterea şi consumul de droguri şi substanţe psihoactive trebuie să rămână în atenţia autorităţilor judeţului Botoşani. Aceasta este concluzia prefectului Dan Nechifor, oficialul arătând că cifrele privind numărul de cazuri gestionate de diverse instituţii rămâne îngrijorător. |
| Dorohoian depistat de poliţişti conducând sub influenţa alcoolului | La data de 23 mai, în jurul orei 23.55, a fost depistat în trafic, pe strada Războieni din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de A. D. de 35 de ani, din municipiu. |
| Urmărit naţional, prins la Darabani | La data de 24 mai, în jurul orei 17.50, poliţiştii l-au depistat pe raza orașului Darabani, pe H. N. de 36 de ani, din localitate, persoană urmărită la nivel naţional. |
| |
Jandarmii botoşăneni participă la campania „Donează sânge! Salvează o viaţă!” | În perioada 23-27 mai 2016, Patriarhia Română în parteneriat cu Jandarmeria Română şi cu sprijinul Institutului Naţional de Transfuzie Sanguină... |
| | Aproape 300 de şomeri în Dorohoi, la sfârşitul lunii aprilie | La sfârşitul lunii aprilie 2016, un număr total de 6.806 persoane sunt înscrise în evidentele AJOFM Botoșani, din care 2.574 femei. |
| | Cercetat că a refuzat recoltarea probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei | La data de 24 mai, în jurul orei 00.00, a fost depistat în trafic, pe DC 29 C, în comuna Unțeni, un autoturism condus de A. C. de 46 de ani, din comuna... |
| Şofer aflat sub influenţa alcoolului, devenit agresiv la spital | La data de 23.05.a.c., în jurul orei 15.15, a fost depistat pe strada Pacea din municipiul Botoşani, un autoturism condus de V. Ş. de 31 de ani, din... |
| Pompier botoşănean, primul român înscris la ultramaratonul „GOBI MARCH” | Plutonierul major Iulian Rotariu, angajat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani, se pregăteşte... |
| | Locuri de muncă vacante în această săptămână. Vezi oferta completă! | Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă anunţă pentru această săptămână peste 500 de locuri de muncă disponibile la nivelul judeţului.... |
| REPREZENTANȚII NOVA APASERV S.A. PROMIT CĂ LUCRĂRILE DE REABILITARE A REȚELEI DE APĂ ȘI CANALIZARE DIN DOROHOI VOR ÎNCEPE MĂCAR ANUL ACESTA | Deoarece campania electorală este perioada în care populația este asaltată cu tot felul de informații din partea diferiților competitori electorali,... |
| | Connect-R şi Mandinga vin la Dorohoi pe 1 iunie | Ca în fiecare an autoritățile locale organizează în perioada 1-2 iunie mai multe activități dedicate Zilei copilului. Pe lângă multiplele acțiuni... |
|
|
| Construcţia noului bloc ANL din Dorohoi avansează cu rapiditate-FOTOGALERIE | Conducerea primăriei Dorohoi preconizează că până la sfârşitul anului, noul bloc ANL, cu 48 de locuinţe, aflat în construcţie pe strada 1 Decembrie, va fi finalizat. Începute în urmă cu aproximativ două luni, lucrările avansează rapid, în prezent fiind turnată fundaţia şi s-a început ridicarea primului nivel. |
|
|
| Profesorul Vasile Mandache, noul director sportiv al Inter Dorohoi | Instalat ca director sportiv în urmă cu două săptămâni la Inter Dorohoi, Vasile Mandache (27 de ani) a debutat cu dreptul în Liga a 3-a, remizând sâmbăta după-amiază, 14 mai, acasă, cu CSM Pașcani (scor 0-0). |
|
|
| Coşmarul dorohoienilor de pe strada Colonel Vasiliu se apropie de sfârşit! | O investiție așteptată de peste 20 de ani este în curs de derulare, lucrările fiind executate în proporție de 50%. Este vorba de strada Colonel Vasiliu, una din cele mai problematice artere de circulație din Dorohoi. |
|
|
| Dorohoienii sunt aşteptaţi la piscină!-FOTOGALERIE | Inaugurată în august 2015, Piscina semiolimpică din Dorohoi este pregătită pentru noul sezon. Singurul impediment îl reprezintă doar vremea destul de rece din această perioadă, însă administratorii sunt optimiști că în acest an vor putea oferi condiții deosebite tuturor celor care vor dori să-și diversifice modul de petrecere a timpului... |
|
|
| Admitere în clasa a IX-a la Seminarul Teologic Liceal "Sf. Ioan Iacob" din Dorohoi | Seminarul Teologic Liceal "Sf. Ioan Iacob" din Dorohoi anunţă organizarea sesiunii de admitere în vederea ocupării locurilor pentru clasele a IX-a, an şcolar 2016 - 2017, după cum urmează: |
|
|
| Pirotehnicienii din 16 judeţe, instruiţi şi autorizaţi la Botoşani | 26 de pirotehnicieni din cadrul Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă Bacău, Bistriţa Năsăud, Botoşani, Cluj, Covasna, Galaţi, Harghita, Iaşi, Neamţ, Satu Mare, Sălaj, Suceava, Mureş, Tulcea, Vaslui şi Vrancea se vor întâlni la Botoşani, la începutul săptămânii viitoare. |
|
|
| Veteran sărbătorit de familie şi autorităţi la împlinirea unui secol de viaţă | Familia, autorităţile locale şi judeţene l-au sărbătorit vineri, 20 mai, pe veteranul de război Vladimir Ciobanu, la împlinirea unui secol de viaţă. Cu ocazia acestui eveniment, a fost felicitat de primarul Dorohoiului, Dorin Alexandrescu, reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Botoşani şi Asociaţiei Veteranilor de Război.... |
|
|
| Braşovean prins la Truşeşti conducând fără permis | La data de 18 mai, în jurul orei 19.10, a fost depistat pe DN 29D, în localitatea Trușești, județul Botoșani, C.D. de 33 de ani, din municipiul Brașov, în timp ce conducea un autoturism având aplicate numere de circulație provizorii. |
|
|
| Dorohoi: Încep înscrierile pentru voluntari la Centrul de zi „Jurjac” | Direcţia de Asistenţă Socială Dorohoi, prin Centrul de zi „Jurjac”, anunţă că, din data de 23.05.2016 încep înscrierile pentru desfăşurarea activităţii de voluntariat în cadrul Şcolii de vară „Jurjac” 2016. |
|
|
| A fost identificat şoferul BMW-ului care a produs accidentul de luni seară | La o zi după producerea accidentului de pe strada Colonel Vasiliu din Dorohoi, în care trei tineri au fost răniţi, poliţiştii rutieri au reuşit identificarea şoferului, care fugise de la locul accidentului. |
|
|
| Interviu cu Lucian Topalagă, candidat al alianţei electorale PSD+ALDE la Consiliul Local |
- Domnule viceprimar Lucian Topalagă, sunteți candidat la un nou mandat de consilier local pe lista Alianței electorale PSD+ALDE. De ce ALDE? |
|
|
| Prins de poliţiştii rutieri dorohoieni conducând cu alcoolemie ridicată | La data de 16 mai, în jurul orei 01.00, a fost oprit în trafic, pe strada Dimitrie Pompeiu din municipiul Dorohoi, un autoturism având aplicate plăcuţe cu numere de înmatriculare străine, condus de G. A. de 39 de ani, din comuna George Enescu, judeţul Botoşani. |
|
|
| Dorohoi: Grav accident de circulaţie în această seară. Trei tineri băgaţi în spital şi o conductă de gaz distrusă, de un şofer care a fugit de la locul accidentului-FOTOGALERIE | Trei tineri în spital, un gard distrus, conducta magistrală de gaz metan ruptă şi culcată la pământ şi un autoturism BMW făcut bucăţi, sunt consecinţele unui accident rutier petrecut în această seară, pe strada Colonel Vasiliu din Dorohoi. Mai mult, autorul accidentului a abandonat autoturismul în mijlocul străzii şi a fugit de la... |
|
|
| Bătrână din Darabani rămasă fără acoperiş deasupra capului în urma unui incendiu | O femeie de 83 de ani, din oraşul Darabani, a rămas fără acoperiş deasupra capului în urma unui incendiu izbucnit în această dimineaţă, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit generat de un cablu electric neizolat corespunzător. |
|
|
| Comunicat PSD BOTOȘANI: „AM GUVERNAT BINE O ȚARĂ, PUTEM GUVERNA BINE UN JUDEȚ” | PSD Botoșani a început campania cu două sloganuri care pun accentul pe performanța guvernării în timpul lui Victor Ponta, performanță necontestată nici măcar de cei care se declară de dreapta și care s-au regăsit în multe decizii ale fostului guvern. |
|
|
| Cetăţean străin prins conducând băut, cu peste 100 de kilometri pe oră, pe Calea Naţională din Botoşani | La data de 15 mai, în jurul orei 23.55, a fost oprit în trafic, pe Calea Națională din municipiul Botoşani, un autoturism care rula cu viteza de 108 km/h, fiind condus de C. S. de 37 de ani, cetăţean străin. |
|
|
| Ţigarete de contrabandă descoperite la frontieră-FOTOGALERIE | La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit şi confiscat 15.100 ţigarete, pe care mai multe persoane au intenţionat să le introducă ilegal în România ascunse în bordul şi rezervorul unor autoturisme, precum şi într-o geantă de voiaj şi o mașină de... |
|
|
| Mopedist din Şendriceni prins la Dorohoi conducând fără permis | La data de 15 mai, în jurul orei 02.10, a fost oprit în trafic, pe strada Spiru Haret din municipiul Dorohoi, un moped condus de T. I. de 20 de ani, din comuna Șendriceni, judeţul Botoşani. |
|
|
| Interviu cu primarul Dorin Alexandrescu, candidat PSD+ALDE pentru un nou mandat |
„Am hotărât să candidez doar atunci când am fost convins că mă bucur de susținerea sinceră a cetățenilor” |
|
|
| Lista de candidaţi a unui partid, pentru Consiliul Local Dorohoi, respinsă în totalitate. Vezi motivele | Lista de candidaţi pentru Consiliul Local a unui partid a fost respinsă în totalitate de către Biroul Electoral al municipiului Dorohoi. Este vorba de Partidul Socialist Român al cărui candidaţi nu au îndeplinit condiţiile de a intra în competiţia electorală. |
|
|
| Pretendenţi la fotoliul de primar al Dorohoiului: ingineri, profesori, administrator, voluntar sau ... fără ocupaţie | Oferta electorală pentru alegerile locale din data de 5 iunie, pentru funcţia de primar, este una diversificată. Dorohoienii vor avea de unde alege, în cursa electorală înscriindu-se atât candidaţi cu experienţă în politică cât şi nou veniţi în arenă. |
|
|
| Punerea în funcţiune a computerului tomograf de la Dorohoi întârziată de birocraţie | Punerea în funcţiune a computerului tomograf achiziţionat de Spitalul Municipal Dorohoi este întârziată de birocraţie. Deşi aparatul este montat într-o încăpere special amenajată, de la parterul blocului materno-infanti, el nu poate fi folosit din cauza lipsei unui aviz de la Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare... |
|
|
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 488 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 432 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 411 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 405 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 349 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 342 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 327 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 314 |
| Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine | 304 |
| Penitenciarul Botoșani angajează medic | 304 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|