O nouă demisie din structurile de conducere a PNL Dorohoi | | Data 13.04.2011 - 16:05:57 | Limpezirea apelor în sânul organizaţiei din Dorohoi a PNL, anunţată în urmă cu aproape o lună de liderul judeţean liberal, depuatul Florin Ţurcanu, pare să fie departe de realizare. Luni, un alt membru din Biroul Politic Local (BPL) a PNL Dorohoi şi-a anunţat demisia din funcţie. Este vorba de profesorul Daniel Nicorici, care şi-a anunţat colegii de decizia sa în cadrul unei şedinţe a BPL. | | |
Întrebat despre motivele gestului său, Daniel Nicorici a declarat redactorului Realitatea Dorohoiană că şi-a dat demisia din BPL din cauză că activităţile profesionale îi răpesc tot timpul, nemaiputând să se implice şi în acţiunile politice.
„Nu am nicio nemulţumire personală, niciun conflict cu colegii sau conducerea partidului, programul pe care îl am nu-mi mai permite desfăşurarea unei activităţi politice. Motivele demisiei sunt strict de ordin profesional, consider că dacă nu pot face activitate politică la capacitate maximă, mai bine îi las pe colegii de partid să facă treabăâ? a declarat Daniel Nicorici.
Dincolo de declaraÅ£ia sa, surse din cadrul BPL a organizaÅ£iei liberale dorohoiene, au declarat sub protecÅ£ia anonimatului cÄ de fapt, Daniel Nicorici a demisionat fiind nemulÅ£umit de prevederile protocolului din cadrul USL, care impun sprijinirea în campanie a unui posibil candidat de la PSD, pentru funcÅ£ia de primar al municipiului.
Reamintim cÄ demisia lui Daniel Nicorici din BPL vine la aproximativ o lunÄ dupÄ demisia din PNL a Danielei AzoicÄi.
Surse credibile din PNL Dorohoi spun cÄ este de aÅteptat în viitorul apropiat ca Åi alÅ£i membri de marcÄ a organizaÅ£iei din Dorohoi a PNL sÄ-Åi dea demisia din partid, motivele fiind aceleaÅi, nemulÅ£umirea faÅ£Ä de prevederile protocolului USL.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| O veste bună pentru sportul românesc |
| | Elisabeta Lipă: „Performanța se construiește cu pasiune, curaj, muncă și oameni care cred în ceea ce fac!” |
| | Elisabeta Lipă invivată la ianaugurarea Hilton Garden Inn Brasov |
| | Elisabeta Lipă a participat la lansarea Longevity Week, un eveniment dedicat longevității și prevenției |
| | DOROHOI - FOTOGALERIE - Sute de copii au participat la Crosul Simona Geanina Radiș și Festivalul Sportului „Sportul se joacă”, la Dorohoi și Bucecea |
| | Două zile, două orașe și aceeași misiune: sportul mai aproape de copii și de comunitate |
| | Evenimente sportive în Dorohoi și Bucecea, organizate la începutul lunii octombrie de deputatul PSD Elisabeta Lipă |
| | 17 medalii și o generație care vine frumos din urmă! |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 854 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 765 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 586 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 534 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 470 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 413 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 412 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 357 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord