Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
O zi fără ghinion, alături de pompierii botoșăneni - FOTOGALERIE
Realitatea DorohoianăData 13.06.2023 - 16:14:50
Local
Folosirea responsabilă a instalațiilor electrice și de gaze, instalarea în locuințe a unor detectoare de incendiu, supravegherea și informarea copiilor, astfel încât aceștia să cunoască riscurile la care se expun în orice împrejurare sunt temele abordate de pompieri pe timpul unor acțiuni organizate, astăzi, în municipiul Botoșani.
DISTRIBUIE           

Activitățile de informare și educare preventivă au avut loc în zonele aglomerate din oraș și în supermarket-urile, în contextul sărbătoririi Zilei Informării Preventive - Marți, 13.

Botoșănenii au primit pliante cu următoarele recomandări:
- nu utilizați instalațiile electrice sau de gaze cu improvizații sau defecțiuni;
- nu suprasolicitați instalația electrică prin folosirea simultană a mai multor aparate electrice de mare putere;
- nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate și nu înlocuiți cu liță fuzibilul calibrat de producător;
- nu lăsați copii nesupravegheați cu aparate electrice în funcțiune;
- verificați etanșeitatea conductelor de gaze doar cu emulsie de apă și săpun. Este interzisă utilizarea flăcării pentru a face acest lucru;
- la aprinderea focului respectați principiul „gaz pe flacără”. Întâi se aprinde flacăra, apoi se deschide robinetul de gaze naturale;
- asigurați ventilarea permanentă a încăperilor în care sunt instalate aparate cu flacără deschisă, alimentate cu gaze naturale;
- asigurați instalarea detectoarelor de incendiu în locuințe și testați-le periodic;
- instalați detectoare de gaze naturale pentru a putea depista scăderile accidentale de gaze;
- achiziționați un stingător de incendiu pentru locuința dumneavoastră.
Astfel de acțiuni s-au desfășurat și la nivelul celorlate localități ale județului, prin intermediul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență. Pompierii voluntari au desfășurat activități de informare și educare preventivă atât în locurile cu aglomerări de persoane, dar și în școli.

Începând cu anul 2011, la inițiativa Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și cu sprijinul E-on România, fiecare zi de marți 13, indiferent de luna anului, este declarată „Ziua Informării Preventive”.

În prezent, la nivel naţional, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă derulează următoarele campanii de informare şi pregătire a populaţiei:

1. “AI GRIJĂ la cea mai mare grijă: SIGURANȚA copilului tău”
Campania a fost iniţiată în luna decembrie a anului 2020, având ca obiectiv conștientizarea adulților asupra importanței supravegherii copiilor și a respectării regulilor de siguranță în locuințe.

2. F.O.C. - “Flăcările Omoară Copii”
Campania a fost iniţiată în anul 2012, având ca obiectiv reducerea numărului de incendii la locuinţe și, implicit, a victimelor din rândul copiilor.
Clip video: https://www.youtube.com/watch?v=l5NFr46HJEo

3. RISC. Proiectul I – „Renunță! Improvizațiile sunt Catastrofale!”
Campania a fost iniţiată în anul 2013 şi are ca obiectiv reducerea numărului de incendii și explozii generate de improvizații la instalațiile electrice și de gaze naturale la locuinţele cetățenilor.
Clip video: https://youtu.be/p7zGgElCYOU

4. Campania RISC. Proiectul II - „Siguranța nu e un joc de noroc!”
Campania a fost iniţiată în anul 2014 şi are ca scop reducerea numărului de incendii generate de coșurile de fum la locuinţele cetățenilor.
Clip video: https://youtu.be/ixUc6UmdzHY

5. Campania RISC. Proiectul III - „Siguranța NU e un joc de noroc!”
Campania a fost iniţiată în anul 2015 şi are ca obiectiv reducerea numărului de incendii generate de improvizații și de suprasolicitarea instalațiilor electrice la locuinţele cetățenilor.
Clip video: https://youtu.be/Q14728rKBAM

6. Campania RISC. Proiectul IV - „Mai bine previi, decât să nu fii!”
Campania a fost iniţiată în anul 2016 şi are ca obiectiv informarea preventivă a populației cu privire la montarea detectoarelor de incendiu în locuința proprie, în scopul reducerii numărului de victime și a pagubelor materiale produse de incendiile la locuințe.
Clip video: https://youtu.be/zr5E3WqSQCk

7. Campania RISC. Proiectul V - „Scăpările de gaze”
Campania a fost iniţiată în anul 2018 şi are ca obiectiv informarea, conștientizarea și pregătirea populației pentru a reacționa corect în situația în care sesizează scăpări de gaze, în scopul reducerii numărului de victime și implicit a pagubelor materiale generate de scăpările de gaze.
Clip video: https://youtu.be/krX33sB8Qh8

8. Campania „Nu încărca butelia la stația GPL!
Clip video: https://youtu.be/c8P6c0g1Cmk

9. Campania „Nu tremur la cutremur”
Campania a fost iniţiată în anul 2015 şi are ca obiectiv de bază informarea, conștientizare și pregătirea populației pentru a reacționa corect în situația producerii unui cutremur de magnitudine ridicată.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Casă în flăcări la Știubieni
Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate
Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat
Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni
Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!”
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1280
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
852
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
764
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
610
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
581
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
532
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
466
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
412
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
411
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
355
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord