Au trecut zece ani. Cam cât o viață de câine. Mulți dintre noi au lătrat, alții au mârâit, unii au preferat să schelălăie și să pună coada între picioare. Dar cu toții am așteptat să treacă acești zece ani. Măcar din curiozitate și tot ne-am încăpățânat să trăim și să vedem. Și...iată că am văzut. Dispariția flotei României noastre mioritice nu numai că nu miroase a penal, dar ne-a adus chiar mari câștiguri la buget. Așa ne-a spus DNA-ul. Uite-așa am știut noi, românii, să ne descurcăm în orice situație. Am făcut din rahat bici și le-am dat peste nas tuturor celor care ne acuzau că suntem hoți. Acum însă, DNA-ul ne-a spălat imaginea, ne-a redat demnitatea și suntem gata să le-o spunem în față și la americani: suntem specialiști, dacă aveți nevoie de noi, apăsați pe buton. Că americanii nu duc lipsă de butoane. Nu m-ar mira ca și butoanele astea să le fi inventat tot un român!

Au trecut zece ani. Cam cât o viață de câine. Zece ani în care mulți au dus o viață de câine. Au răbdat tăieri, au răbdat scumpiri, au răbdat aroganța și bătaia de joc. Au inventat metode de supraviețuire, au ieșit la demonstrații pe frig și pe caniculă, s-au încăpățânat să nu moară. Și au sperat. Au sperat că va veni și ziua aia, pe care a tot amânat-o Constituția. Veți spune că nu e frumos să vrei răul altuia, dar mă întreb dacă este cineva care ne vrea binele? Și a venit și ziua aceea. Ca și în reclame, am aflat că avem o flotă curată, pe care nu există nicio pată, iar dacă cineva se murdărise puțin nu-i o problemă, s-a prescris și murdăria aia. Putem sta liniștiți și în pur stil românesc, să așteptăm să moară și flota vecinului. Dar să nu așteptăm prea mult, că și așteptarea asta se prescrie.

În rest, totul e bine și de desfășoară conform planului. Tare ne-a mai plăcut nouă, românilor, planul. Chiar depășirea lui, pentru care primeam și decorații... Acum lucrurile s-au mai schimbat puțin, se joacă pe alt plan. Ca să nu nu ne lovim când ne jucăm - mă refer aici la joaca de-a democrația și capitalismul -, s-au inventat monitorizările. Fie ei americani, nemți, francezi, englezi, toți ne monitorizează și vin din când în când să vadă ce planuri avem. De obicei vin înainte de alegeri. Ăsta-i planul! Iar noi, ca niște copii cuminți dar foarte șotioși, îi așteptăm cu bordurile și copacii văruiți, cu porumbei albi, le arătăm caietele de teme și cu desenul în care suntem noi și cu el, fratele cel mare, de la care așteptăm cele mai bune sfaturi. Într-un fel, e bine. Noi atât ne-am priceput. Dacă îi ascultăm, poate ne va fi mai bine. Chiar ieri îi explicam nepotului meu că nu demult ne exprimam cu frații noștri ruși. Ce e rău dacă acum vom spune frații noștri americani, nemți, francezi? Ei ne învață de bine, așa cum și frații ruși ne-au învățat de bine. Ce, nu sunt și acum câteva milioane de români care spun că înainte era mai bine? Cu alte cuvinte, doar noi suntem niște cârcotași și nu vedem realitatea în față. Întotdeauna ne-a fost bine. Așa ne zice mereu fratele cel mare. Pe americănește, Big Brother. (Mihai DINVALE)

Sursa: Momentul municipiului Dorohoi