Opt stâni verificate de către polițiștii de la Protecția Animalelor | | Realitatea DorohoianăData 16.10.2024 - 19:56:23 |  Infractional | | Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor cu sprijinul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat activități de informare și prevenire pe linia protecției animalelor și pentru prevenirea și combaterea faptelor care aduc atingere fondului cinegetic la deținătorii de câini din rase cu potențial agresiv și rasa ogar, din Darabani și Botoșani. | | |
Astfel, au fost verificate opt stâni, ai căror propietari dețin câini din rasa ogar, aceștia fiind instruiți cu privire la obligațiile pe care le au, precum și sancțiunile pe care le riscă dacă nu respectă prevederile legale.
Totodată au fost verificate 33 de exemplare canine, iar în urma neregulilor constatate proprietarii acestora au fost avertizați să se conformeze legislației în vigoare privind protecția animalelor.
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor derulează în permanență activități specifice pentru creșterea gradului de conștientizare în rândul populației, cu privire la necesitatea respectării unor reguli care să asigure un mediu sănătos pentru toate animalele.
 
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Talon de inspecție tehnică periodică fals descoperit la controlul de frontieră, la Racovăț |
| | Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani |
| | Bărbat din Coțușca reținut după ce a fost depistat la volan având o alcoolemie de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat |
| | FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter |
| | Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin |
| | Reținut 24 de ore pentru conducerea unui vehicul fără permis și sub influența băuturilor alcoolice |
| | Percheziții la Trușești într-un dosar penal privind comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată - FOTO |
| | Operațiunea Jupiter la Botoșani. Șase percheziții desfășurate de polițiști - VIDEO |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 764 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 576 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 532 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 460 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 412 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 411 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 354 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord