I.P.S. Andrei Andreicuţ despre Părintele Adrian Făgeţeanu

Eram preot în Turda. Un mijloc eficient de misiune, mai ales pentru acele vremuri, era pelerinajul. În cadrul unui pelerinaj am ajuns la Mănăstirea Surpatele. Nu bănuiam atunci că Părintele Adrian, duhovnicul mănăstirii, are în spate o viaţă zbuciumatăa de mărturisitor. Era blând şi binevoitor, receptiv la necazurile oamenilor şi dispus la a-i povăţui pe cei tineri. Mai târziu l-am întâlnit la Mănăstirea Antim.

Abia acum, în vremuri de libertate, am ocazia să aflu câte ceva din trecutul său. Este impresionant, ca al multor altora, prin dârzenia şi statornicia în credinţa ortodoxă. Generaţiile noi, care n-au trăit în comunism nu-şi dau seama ce înseamnă a-L mărturisi pe Hristos în acele vremuri.

Părintele Adrian, cu numele civil Alexandru Făgeţeanu, s-a născut la 16 noiembrie 1912 în Deleni, lângă Cernăuţi. Tatăl era preot. Studiile medii şi le-a făcut la vestitul liceu "Aron Pumnul" din Cernăuţi. Tot acolo va urma Facultatea de Drept între anii 1931-1937. Va face şi teologia între anii 1943-1947, la Suceava. Stagiul în avocatură şi l-a făcut la Fălticeni. A ocupat mai multe funcţii, precum, de exemplu, cea de comisar la Fălticeni şi Bacău.

A fost fascinat de mişcarea legionară, ca mulţi intelectuali ai vremurilor lui, dar nu s-a înregimentat în aceasta. Alexandru Paleologu, care nici el n-a fost legionar, spune că "existase, la legionari, totuşi, asumarea unui risc, un refuz al mediocrităţii şi al unui anumit pragmatism de nivel inferior". Doar aşa se poate explică legătura unor oameni deosebiţi cu legionarismul care, cum ştim, a avut grave derapaje. În anul 1943 s-a călugărit la Mănăstirea Putna.

S-a stabilit în Bucureşti prin 1947, înscriindu-se la Facultatea de Filozofie. Se apropie de Mănăstirea Antim şi, implicit, de mişcarea "Rugul Aprins". Îl cunoaşte pe Părintele Sandu Tudor care îi spune "că pentru a continua împotriva concepţiei materialiste nu-şi mai au rostul metodele folosite de mişcarea legionară pe plan organizatoric, iar singura posibilitate de a lupta împotriva concepţiilor materialiste este cea pe plan religios, iar în cadrul Bisericii cea mai bună pregătire pentru o astfel de luptă se face în monahism."

În biblioteca Mănăstirii Antim îi va auzi conferenţiind, după cum aflăm din dosarul de anchetă, pe Sandu Tudor, mitropolitul Tit Simedrea, părintele Benedict Ghius, profesorul Alexandru Mironescu şi alţii. Va participa şi la o retragere duhovnicească, organizată de Sandu Tudor la Govora, care va dura aproape o lună. Află de la Părintele Sandu Tudor că acesta are intenţia de a întemeia un schit cu intelectuali preocupaţi de viaţa duhovnicească. Între 1950-1956 este închis, iar după eliberare, se stabileşte la Mănăstirea Lainici.

Aflăm din dosarul anchetei că "învinuitul Făgeţeanu Alexandru începând din 1956 şi-a continuat activitatea contrarevoluţionară împreună cu Teodorescu Alexandru zis Sandu Tudor, Mironescu Alexandru, Ghius Benedict şi alţii pe care îi cunoaşte încă din anul 1947 şi a luat parte la adunările subversive ce s-au ţinut la Mironescu Alexandru acasă, unde au purtat discuţii duşmănoase, preconizând schimbarea formei de guvernământ R.P.R."

De fapt, aceste "adunări subversive" erau întrunirile mişcării "Rugului Aprins", cu preocupări în principal duhovniceşti. Sandu Tudor, mentorul mişcării, l-a îndemnat la un moment dat să se mute la Schitul Rarău, însă a rămas la Lainici. Prezenţa în Bucureşti era însă destul de deasă. La interogatoriu a recunoscut, de exemplu, că în aprilie 1957 a "plecat la Bucureşti la Institutul Teologic pentru a găsi materialul necesar întocmirii tezei de licenţă. Aici s-a întâlnit cu Plămădeală Leonida şi Teodosie Cuciuc care erau la institut la studii."

Întâlnirile, precum se vede, le avea tot cu persoane "periculoase". O asemenea persoană era, de exemplu, şi Ioan Stoianovici. Acestuia îi spune că "din principiile legionare se pot armoniza cu creştinismul credinţa în viaţa de apoi şi ideile din legea muncii, precum şi ajutorul reciproc." Toate aceste prietenii vor fi capuri de acuzare pentru Părintele Adrian.

Tânărului Zamfiroiu Grigore, care avea cunoştinţele teologice necesare, i-a dat sfatul să se preoţească. Motivele pentru care l-a îndemnat să se preoţească erau mai multe. Unul însă deranja rău stăpânirea: "că pe linia credinţei, ca preot, să combată materialismul. Zamfiroiu Grigore a fost de acord să lupte împotriva comunismului..."

Şi, în sfârşit, cea mai gravă învinuire i-au adus-o martorii Ziberman Schloim, Struminger Leiba, Stănescu Dumitru... cum că "a desfăşurat activitate împotriva elementelor comuniste şi progresiste..."

Pentru toate acestea, pe 8 noiembrie 1958, Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militară l-a condamnat pe Părintele Adrian Făgeţeanu "la 20 (douazeci) ani muncă silnică şi 10 (zece) ani degradare civică... Se dispune confiscarea totală a averii personale... "

Dumnezeu l-a ţinut în viaţă şi, în 1964 la amnistierea deţinuţilor politici, şi-a reluat misiunea duhovnicească. A trecut prin mai multe parohii, apoi pe la Mănăstirea Viforâta şi, în sfârşit, la Mănăstirea Antim. Aici l-am întâlnit după Revoluţie.

Era căutat de credincioşi. Mai ales de tinerii interesaţi de viaţa duhovnicească. Pe deasupra, cu multă pasiune, se frământa să ridice un aşezământ în Eparhia Sloboziei şi Călăraşilor.

Acum, la venerabila-i vârstă, Părintele Adrian s-a retras la Schitul "Locurele", aparţinător Mănăstirii Lainici, aşteptând plecarea la Stăpânul pe Care L-a slujit întreaga viaţă. Poate că l-a adus aici nostalgia după experienţa duhovnicească din anii tinereţii.