Partidul Mişcarea Populară (PMP), condus de fostul preşedinte Traian Băsescu, este în căutarea unui lider pentru organizaţia din Dorohoi. Deşi la nivelul municipiului Botoşani dar şi a mai multor localităţi din judeţ, structurile de conducere ale PMP, rezultate în urma fuziunii prin absorbţie cu UNPR, au fost deja constituite, la Dorohoi PMP nu are încă conducere.
[caption id="attachment_10543" align="aligncenter" width="800"] Dan Ionescu, liderul judeţean al PMP[/caption]
Asta o spune dorohoianul Dan Ionescu, preşedintele judeţean al PMP, care precizează însă că acest neajuns se va rezolva în cel mai scurt timp.
„La Dorohoi nu avem încă preşedinte, nici structură de conducere. Din fosta structură de conducere de la Dorohoi au făcut parte candidaţii pentru primar şi pentru consilieri, de la alegerile locale din acest an. Dar, în momentul de faţă, după unificarea cu UNPR încă nu am ajuns să facem un birou comun, nu am reuşit încă să facem o întâlnire cu cei din fostul UNPR. Fiind al doilea municipiu din judeţ, în primul rând ne trebuie un lider. De acolo trebuie să plece totul, un lider pe care încă nu am reuşit să-l identificăm, din păcate. Culmea este că eu, fiind dorohoian şi plecând de aici, din oraş, ar trebui să avem pe cineva. Iată că nu-l avem. Din nefericire, majoritatea oamenilor care au decis să facă politică în Dorohoi, sunt deja înscrişi în alte partide iar alţii preferă să nu se implice”, spune Dan Ionescu, liderul judeţan al PMP.
Despre fostul primar Sergiu Lungu, candidatul partidului pentru funcţia de primar la alegerile locale din acest an, Dan Ionescu spune că s-a retras din activitatea politică. „Am avut o discuţie cu el şi clar, nu mai activează în PMP. Nu este o hotărâre scrisă, că a demisionat, ci pur şi simplu, în momentul de faţă, nu putem considera că el este liderul pe Dorohoi. Am discutat şi cu domnul Nelu Ciornei care mi-a spus că nu-şi vede un viitor politic în Partidul Mişcarea Populară”.
Despre profilul viitorului lider PMP Dorohoi, Dan Ionescu spune că acesta trebuie să fie tânăr, hotărât, dispus să se implice în bătălia politică, astfel încât peste patru ani să candideze cu şanse reale pentru primăria Dorohoi.
„Eu chiar cred că primăria Dorohoi nu este un ţel atât de greu de atins dar candidatul trebuie pregătit din timp. Ca să fim realişti, toţi care au câştigat primăria Dorohoi au fost de la PSD. Consider că există şi acea inerţie, oamenii spun, aici doar PSD-ul câştigă. Nu-i adevărat. Deci chiar poate să câştige şi alt partid dar trebuie să se vrea cu adevărat”, a mai declarat Dan Ionescu care a adăugat că PMP Dorohoi are aproximativ 220 de mebri.
Referindu-se la alegerile parlamentare care vor avea loc în luna decembrie, Dan Ionescu declară că va candida pentru un loc în Camera Deputaţilor, precizând că targhetul realist al PMP Botoşani este de doi parlamentari.
„Pentru alegerile din decembrie, începând de ieri (luni, 22 august) au început să se depună curiculum vitae la partid pentru că asta este baza de plecare. Se vor depune un anumit număr de CV-uri până pe data de 15 septembrie, ele vor fi analizate atât de noi, la judeţ cât şi de organizaţia naţională, de acolo se vor face propuneri şi decizia va fi luată în cadrul Consiliului Executiv Judeţean. În ce mă priveşte, îmi voi depune CV-ul, asta e clar. O să optez pentru Camera Deputaţilor, m-aş regăsi mai bine decât în Senat. Targhetul nostru, al PMP Botoşani, realist, este să trimitem cel puţin un parlamentar în Parlamentul României. Dacă se poate chiar doi, un senator şi un deputat. E un pic complicat dar, repet, nu imposibil. Rezultatul de la locale ar trebui să dea de gândit. S-au format doi poli de putere în momentul de faţă, PSD şi PNL care nu au mai dat loc niciunei alte formaţiuni politice, cel puţin în judeţul nostru. În acest moment noi avem un electorat al nostru format din 12 -13 mii de votanţi care trebuie şi ei să fie reprezentaţi de cineva”, a concluzionat Dan Ionescu.
|