Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Patru persoane și-au pierdut viața în incendii, în luna ianuarie, în județ
Realitatea DorohoianăData 04.02.2025 - 23:11:51
Local
Foto generic - Sursa foto: arhiva Realitatea Dorohoiană
În luna ianuarie, în județul Botoșani, s-au produs 32 de incendii, cu 42% mai puține față de aceeași perioadă a anului trecut.
DISTRIBUIE           

Cele mai grave evenimente s-au îngregistrat în localitățile Ripiceni, Răchiți, Călărași, Arborea și George Coșbuc, acolo unde doi bărbați de 41, respectiv 69 de ani, dar și două femei de 77 și 82 de ani, și-au pierdut viața, iar un bărbat, în vârstă de 72 de ani, a suferit arsuri. Victimele locuiau singure, iar flăcările au fost observate târziu, de vecini.

Cauzele probabile care au generat aceste tragedii au fost: jarul căzut din sobă pe materiale combustibile, scurtcircuitul și fumatul în locuri nepermise.

Bărbatul care a suferit arsuri, a fost rănit după ce în casa în care locuia s-a produs o explozie, care nu a fost urmată de incendiu.

Pompierii au mai constatat faptul că cele mai multe incendii, înregistrate în prima lună a anului 2025, s-au produs din cauza coșurilor de fum deteriorate, necurățate de funingine sau neprotejate termic față de materialele combustibile din structura acoperișurilor, a scurtcircuitelor și a jarului căzut din mijloacele de încălzire.

Pentru evitarea situațiilor în care poate fi pusă în pericol viața persoanelor, facem apel la responsabilitate din partea cetățenilor în ceea ce privește respectarea regulilor de utilizare a sistemelor de încălzire, astfel:

Ø coșurile de fum:

- verificați coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);

- curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;

- tencuiți şi văruiți părtea din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);

- îngroșați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

- păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului, astfel încât aceasta să nu fie mai mică de 10 cm.

Ø sobe:

- nu așezați materiale combustibile în spaţiile dintre sobă şi perete;

- nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;

- nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba și evitaţi supraîncărcarea acesteia;

- nu puneți hainele la uscat, pe sobă;

- în timpul funcționării, nu lăsați ușa sobei deschisă;

- amplasaţi, în faţa sobelor cu lemne, o cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse sau a jarului, care ar putea incendia materialele combustibile din apropiere;

- focul în sobe nu trebuie lăsat fără supraveghere sau în grija copiilor;

- stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;

- nu adormiţi niciodată cu focul aprins în sobă;

- depozitați cenuşa şi jarul provenite de la sobe într-un loc special amenajat. Jăratecul nestins nu trebuie aruncat în apropierea casei, a adăposturilor animalelor, a magaziilor de lemne sau de furaje.

Ø instalația electrică/ surse de încălzire electrice:

- verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat;

- nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;

- la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

- verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

- nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;

- nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de current;

- instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului;

- amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede;

- nu amplasați aparatele electrice de încălzire în apropierea materialelor combustibile sau a corpurilor de mobilier;

- nu folosiţi aparate electrice de încălzire cu defecțiuni sau improvizații;

- nu adormiți cu aparatele electrice de încălzire în funcțiune;

- nu amplasați materiale combustibile la mai puțin de un metru față de mijloacele de încălzire;

- opriți funcționarea mijloacelor de încălzire atunci când părăsiți locuința.

Ø fumat:

- nu aruncați mucurile de țigară pe jos, în special în apropierea locuinței, a magaziilor de lemne, a depozitelor de furaje sau a adăposturilor de animale;

- dacă sunteți în autoturism și fumați, aveți grijă să nu aruncați restul de la țigară pe geam pentru că puteți incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii;

- dacă fumați într-o încăpere, folosiți o scrumieră potrivită, grea, care să nu se răstoarne uşor și să fie confecţionată dintr-un material ce nu ia foc. Puteți pune în scrumieră puţină apă, care va favoriza stingerea rapidă a resturilor de ţigări;

- dacă vă întindeți în pat sau în fotoliu pentru a vă odihni, nu aprindeţi ţigara. Este foarte probabil să aţipiţi şi să daţi foc la pat sau la fotoliu. Mucurile de ţigară incandescente pot cădea pe covor sau pe orice alt material combustibil şi astfel poate lua foc întreaga locuinţă;

- stingeți țigara în scrumieră, niciodată în coşul de gunoi şi nu lăsaţi scrumul sau ţigara să ardă în scrumieră.

Pentru prevenirea intoxicaţiilor cu fum și gaze toxice se recomandă montarea detectoarelor de incendiu în locuințe, în vederea semnalizării din timp a utilizatorilor referitor la eventualele acumulări de fum și gaze toxice.

În cazul în care, în locuință, se simte miros caracteristic de gaze trebuie deschise toate uşile şi ferestrele, nu trebuie aprinsă nicio sursă de foc, nu trebuie folosite întrerupătoarele sau aparatele electrice.

Nu lăsați copiii singuri acasă, nesupravegheați sau blocați, cu surse de aprindere, sobe, plite și aparate electrice în funcțiune.

Salvatorii rămân la datorie pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate, iar dinamica evenimentelor din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Județean, pentru dispunerea imediată a măsurilor necesare optimizării misiunilor de răspuns.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Servicii medicale oferite în Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Municipal Dorohoi
Prevenirea violenţei în familie – prioritate a Poliţiei Romane
Casă din Darabani la un pas să fie făcută scrum
Coliziune între un autoturism și un camion, la Flămânzi, Din fericire nu au fost victime
Măsuri de ordine publică la meciul de fotbal dintre F.C. Botoșani și Sepsi Sfântu Gheorghe
Tragedie la Arborea. Bărbat ars de viu în propria casă
Familie cu 11 copii rămasă fără casă din cauza unui incendiu - FOTO
Bărbat cu probleme medicale dat dispărut. Polițiștii cer sprijinul cetățenilor
Sondaj
Cele mai citite
Autoritățile locale din Corlăteni acuzate, printr-o postare în mediul online, că au dispus uciderea câinilor fără stăpân. Polițiștii s-au sesizat și au deschis o anchetă
502
Cercetări extinse, făcute de către polițiștii dorohoieni, în cazul câinilor uciși la Corlăteni
359
Direcția de Asistență Socială Dorohoi pune la dispoziția agenților economici din municipiu persoane, beneficiare a venitului minim de incluziune, pentru activități sezoniere
339
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical generalist
333
Vând apartament în Dorohoi
324
Prefectul Dan Nechifor - Două dosare penale înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, în urma uciderii câinilor fără stăpân la Corlăteni - VIDEO
266
Dorohoian prins de polițiști la volan cu o alcoolemie de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat
266
Spitalul Municipal Dorohoi, ANUNȚ - Evaluarea impactului asupra mediului
264
Familie cu 11 copii rămasă fără casă din cauza unui incendiu - FOTO
258
Tragedie la Arborea. Bărbat ars de viu în propria casă
242
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
ANUNȚ DE ANGAJARE – KINETOTERAPEUT
DOROHOI - Oferte delicioase de la LUCA: comBUNații care îți fac ziua mai bună!
Vând apartament în Dorohoi
Spitalul Municipal Dorohoi, ANUNȚ - Evaluarea impactului asupra mediului
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical generalist
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord