Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Percheziții și controale efectuate în orașul Darabani - FOTO&VIDEO
Realitatea DorohoianăData 26.10.2024 - 21:39:26
Infractional
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au organizat ieri, 25 octombrie 2024, activități pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică.
DISTRIBUIE           

Pentru probarea activității infracționale în patru dosare penale ce privesc săvârșirea infracțiunii de contrabandă, polițiștii au pus în executare 15 mandate de percheziție domiciliară la locuințele persoanelor bănuite comiterea infracțiunii sau care aparțineau de acestea.

Concomitent cu desfășurarea perchezițiilor, au fost controlate cinci persoane față de care era dispusă măsura controlului judiciar si au fost verificați deținătorii de arme din zona respectivă, fără a fi constatate nereguli.

De asemenea, polițiștii rutieri au acționat pentru supravegherea si controlul traficului rutier, fiind aplicate 21 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 12.000 de lei.

În urma perchezițiilor efectuate, la locațiile vizate au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor peste 2.000 de pachete de țigarete de diferite mărci, de proveniență Republica Moldova, duty-free și Republica Ucraina, pentru care nu existau documente de proveniență.

De asemenea, a fost ridicată și cantitatea de 60 de litri de alcool.

Pentru infracțiunea de contrabandă se continuă cercetările față de două persoane, din orașul Darabani.

La activități au participat peste 60 de polițiști, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani - Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul pentru Acțiuni Speciale, Serviciul Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciul Rutier și polițiști de ordine publică.

S-a beneficiat de sprijinul Sectorului Teritorial al Poliției de Frontieră Darabani și Direcției de Operațiuni Speciale.

VEZI VIDEO

 

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Șoferi fără permis și sub influența alcoolului sancționați de către polițiști
Tânăr din Știubieni, condamnat la închisoare, identificat și escortat la penitenciar de către polițiști
Străzile din Dorohoi împânzite de polițiști. 60 de conducători auto sancționați pentru viteză
Tutun pentru narghilea, de peste 63.000 de euro, confiscat la Racovăț. Șoferița ucraineană a declarat că sunt ajutoare pentru soldații de pe front - FOTOGALERIE
Accident rutier în Dorohoi. O femeie a fost spitalizată - FOTO
Acțiune a polițișilor pentru prevenirea accidentelor rutiere. 22 de șoferi depistați cu viteză peste limită
Tânăr din Frumușica reținut de polițiști după ce a furat materiale de construcții. Bunurile au fost restituite parțial proprietarului, în urma percheziției
Aproximativ 50 de premise de conducere și certificate de înmatriculare reținute de polițiști în weekendul care a trecut
Sondaj
Cele mai citite
(P) Simigeria LUCA a venit și în Dorohoi! Inaugurarea de mâine celebrată cu o superpromoție
1923
Accident rutier în Dorohoi. O femeie a fost spitalizată - FOTO
755
Începe proiectarea noului pod dintre Vârfu Câmpului și Zvoriștea - FOTO
535
Mobilizare nocturnă la Dimăcheni pentru găsirea unei fetițe dispărute. Micuța a fost găsită după trei ore de căutări
489
Octogenar rămas fără casă în mijlocul iernii
469
Concurs pentru ocuparea funcției de manager al Spitalului Municipal Dorohoi
457
Accident spectaculos la Vârfu Câmpului. Din fericire nu au fost victime
349
Servicii și investigații medicale de top în cadrul Spitalului Municipal Dorohoi
345
DOROHOI - Ziua Culturii Naționale marcată la Colegiul Național „Grigore Ghica” - FOTOGALERIE
277
Bătrână decedată în incendiul care i-a cuprins casa
260
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi – Anunț consultare publică privind aprobarea taxelor de acces la Bazinul Didactic de Înot din municipiu
(P) Simigeria LUCA a venit și în Dorohoi! Inaugurarea de mâine celebrată cu o superpromoție
Concurs pentru ocuparea funcției de manager al Spitalului Municipal Dorohoi
(P) Vând terenuri și clădirii în Dorohoi și împrejurimi! - FOTO
Spitalul Municipal Dorohoi angajează fochist
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord