Persoane spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Avrămeni | Realitatea DorohoianăData 26.10.2022 - 19:31:24 |  Local | | Două persoane, o femeie de 71 de ani și un bărbat de 70 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier caree s-a produs, în această după-amiază, pe raza localității Avrămeni. În eveniment au fost implicate două autoturisme în care se aflau cinci persoane. | | |
La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Săveni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj SAJ.
Conducătoarea auto a unuia dintre autoturisme și pasagerul de pe bancheta din spate au avut nevoie de ajutorul pompierilor pentru a ieși din interior. Cei doi au fost preluați de echipajele medicale și transportați la spital.
Celelalte trei persoane nu au avut de suferit în urma accidentului.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autovehiculelor.
Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.
„În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate”, transmit reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.
 
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

Articole din aceeași categorie |
| Femeie din Neamț, rătăcită în Botoșani, ajutată de un echipaj de jandarmi |
| | Polițiștii și-au demonstrat măiestria la concursul de tir organizat în contextul Zilei Poliției Române - FOTOGALERIE&VIDEO |
| | Bărbat inconștient ajutat de jandarmi |
| | Mașină făcută scrum pe un drum din Mesteacăn - FOTO |
| | Adăposturi de animale în flăcări, la Dragalina |
| | Accident rutier la Botoșani. Din fericire nu au fost victime |
| | Incendiu violent izbucnit la Răuseni |
| | CODUL GALBEN de vânt puternic, pentru județul Botoșani, a fost actualizat |
|
|
Spitalul Municipal Dorohoi organizează concurs pentru ocuparea a două posturi de asistent medical pentru Secția de Chirurgie Generală | 245 |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează infirmieră | 239 |
| Bărbat din Șendriceni reținut de către polițiști după ce a fost prins conducând fără permis și cu o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat | 234 |
| Pagube însemnate într-un incendiu izbucnit la Horlăceni | 219 |
| Bărbat inconștient ajutat de jandarmi | 217 |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează infirmieră | 212 |
| Amenzi în valoare de aproape 70.000 de lei aplicate de polițiștii botoșăneni în cadrul unei razii nocturne | 200 |
| Adăposturi de animale în flăcări, la Dragalina | 190 |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția Psihiatrie | 189 |
| Bărbați reținuți pentru furturi din benzinăriile din Hudești și Vârfu Câmpului. Percheziții desfășurate la locuințele lor - VIDEO | 187 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția Psihiatrie |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează infirmieră |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează infirmieră |
| Spitalul Municipal Dorohoi organizează concurs pentru ocuparea a două posturi de asistent medical pentru Secția de Chirurgie Generală |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează medic specialist ORL |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord