PES ACTIVISTS BOTOŞANI LUPTĂ PENTRU PROMOVAREA DREPTURILOR TINERILOR | | Data 23.05.2017 - 12:29:21 | | Planul European pentru Tineret este o campanie emblematică a Socialiştilor Europeni, fiind promovat şi în judeţul nostru de PES Activists Botoşani și PSD Botoșani. Sprijinirea educației, asigurarea locurilor de muncă pentru tineri, protejarea drepturilor copiilor, îmbunătățirea accesului la cultură sau extinderea programului Erasmus, sunt principalele obiective pentru care membrii Partidului Socialiștilor Europeni (PES) militează prin campania#Act4Youth. | | |
Planul European pentru Tineret a fost promovat în Botoșani pe data de 19 mai, în corelație cu evenimentele susținute în 200 de orașe din 31 de state din Europa, prin organizarea unei acțiuni de informare a cetățenilor din municipiu cu privire la această inițiativă. Astfel, membrii PES Activists Botoșani, fiind sprijiniți de președintele și vicepreședinții Consiliului Județean Botoșani, de parlamentarii PSD din județ și de Tineretul Social Democrat, au împărțitmateriale promoționale cu obiectivele acestui plan și au purtat discuții cu botoșănenii referitoare la necesitatea și beneficiile implementării unui astfel de program.
„Crearea de locuri de muncă pentru tineri sau asigurarea accesului acestora la cultură, sunt obiective imperios necesare pentru țara noastră. Planul European pentru Tineret realizat de Socialiștii Europeni vine în sprijinul nostru, al tinerilor, iar faptul că unul dintre inițiatorii acestui program este chiar președintele PES Activists România, domnul Victor Negrescu și având în vedere că în acest demers ni s-au alăturat și liderii PSD Botoșani, conducerea Consiliului Județean Botoșani sau parlamentarii PSD, ne determină să fim încrezători in implementarea cu succes a acestor obiective.”a declarat președintele interimar PES Activists Botoșani, Precul Cătălin Boris.
Campania #Act4Youth este sprijinită de prim-miniștri, miniștri, precum și de liderii PSD și PES. Europarlamentarul Victor Negrescu a jucat un rol important în acest demers, proiectul său privind creșterea accesului tinerilor la cultură fiind integrat în Planul socialiștilor europeni.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
Județul Botoșani și-a îndeplinit ținta: peste 25.000 de voluntari în campania “Let’s Do It, Romania!” |
| | DOROHOI - Activități dedicate Centenarului Marii Uniri |
| FOTOGALERIE - Ziua Pompierilor sărbătorită la Săveni, cu avansări în grad şi defilare |
| | | 170 de ani de la sacrificiul eroilor pompieri din Dealu Spirii |
| | Peste 10000 de participanţi la Săptămâna Culturii la Vorona - FOTO |
| | Amendă de 500 de lei la priveghi |
| |
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1288 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 856 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 769 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 594 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 535 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 471 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 359 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 358 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 358 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 356 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord