Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
PNL şi PC au semnat luni protocolul privind constituirea Alianţei de centru - dreapta
Data 11.01.2011 - 07:00:48
Protocolul de alianţă dintre Partidul Conservator şi Partidul Naţional Liberal a fost semnat, luni, la Palatul Parlamentului, în prezenţa conducerilor celor două formaţiuni.Pentru constituirea alianţei au votat, anterior, conducerile celor două formaţiuni. În timp ce conservatorii au votat în unanimitate pentru alianţa de centru-dreapta, la PNL au existat trei voturi împotrivă şi o abţinere.
DISTRIBUIE           

Liberalii şi conservatorii au decis, în document, ca denumirea noii construcţii politice să poarte numele de “Alianţa de Centru - Dreapta Partidul Naţional Liberal-Partidul Conservatorâ€?, cu denumirea prescurtată “ACDâ€?, având ca semn permanent o săgeată înscrisă în pătrat sub care se află denumirile prescurtate ale celor două partide PNL-PC, informează Agerpres.

Partidele membre ale Alianţei nu vor iniţia sau accepta trecerea de la un partid la altul a membrilor celor doua partide şi, în toate situaţiile, deciziile organismelor de conducere ale Alianţei se iau prin consens. Documentul stipulează că deciziile Alianţei sunt publice, dar dezbaterile în forurile de decizie ale Alianţei sunt confidenţiale până la luarea unei decizii.

De asemenea, conflictele publice între membrii partidelor, precum şi atacurile publice împotriva unor colegi sau a unui partid din Alianţă nu sunt permise.

Miniştrii şi ceilalţi reprezentanţi ai Alianţei în administraţia publică centrală sau în structurile deconcentrate ale acesteia nu pot adopta poziţii publice polemice faţă de deciziile luate de colegi în domeniile proprii de competenţă.

Consiliul Naţional de Conducere - CNC - este format din câte 4 reprezentanţi ai conducerilor celor doua partide, desemnaţi şi revocaţi potrivit procedurilor interne ale fiecărui partid.

Alianţa de Centru-Dreapta PNL-PC va fi înregistrată marţi la Tribunalul Bucureşti, au declarat, pentru AGERPRES, surse din PC.

Iniţial, se anunţase că alianţa va fi înregistrată la tribunal în cursul zilei de luni, după semnarea protocolului de constituire, însă prelungirea şedinţelor de la PNL şi PC a făcut ca depunerea actelor să nu mai fie posibilă luni.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
O veste bună pentru sportul românesc
Elisabeta Lipă: „Performanța se construiește cu pasiune, curaj, muncă și oameni care cred în ceea ce fac!”
Elisabeta Lipă invivată la ianaugurarea Hilton Garden Inn Brasov
Elisabeta Lipă a participat la lansarea Longevity Week, un eveniment dedicat longevității și prevenției
DOROHOI - FOTOGALERIE - Sute de copii au participat la Crosul Simona Geanina Radiș și Festivalul Sportului „Sportul se joacă”, la Dorohoi și Bucecea
Două zile, două orașe și aceeași misiune: sportul mai aproape de copii și de comunitate
Evenimente sportive în Dorohoi și Bucecea, organizate la începutul lunii octombrie de deputatul PSD Elisabeta Lipă
17 medalii și o generație care vine frumos din urmă!
Sondaj
Cele mai citite
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
782
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
611
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
538
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
473
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
378
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
378
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
375
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
373
Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ
355
VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști
344
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord