Politica românească a escaladat „cursa înarmăriiâ€? cu tot ce e mai putred ÅŸi mai purulent. GeneraÅ£iile tinere, crescute pe raÅ£ionamentul justificării reprobabilului, au desăvârÅŸit impostura ÅŸi ticăloÅŸia predecesorilor. Tinerii politicieni tropăie nerăbdători să urce la guvernare revendicându-ÅŸi voinÅ£a de drept meschin, doar pentru că au fost mai josnici decât predecesorii, au potenÅ£ialul de a fi mai rapaci decât adversarii lor ÅŸi au frecat îndelung scaunele platourilor de televiziune atacându-ÅŸi competitorii politici, în fapt pregătindu-se să-i întreacă în nemernicii ÅŸi prăduială. Numai fiind mai ticăloÅŸi ÅŸi mai escroci au ÅŸanse să ajungă la guvernare. Criticându-le celorlalÅ£i apucăturile golăneÅŸti ÅŸi hoÅ£iile, capătă determinarea să devină mai mult decât atât. Perversitatea cauÅ£ionării răului.

De aceea şi „răpirile� din tabăra adversarilor vizează mai degrabă corupţii şi ipocriţii, acea pleavă care se scutură dintr-un partid în altul dând „greutate� ultimului achizitor prin faptul că scursurile, lipsite de consistenţă umană şi profesională, vor face diferenţa, ei constituind „valoarea� care face mecanismul politic să performeze. USL, prin „transferurile� făcute recent, continuă paradigma minciunii şi jafului consimţite şi are toate şansele să sporească răul pe care îl adună. Achiziţia de lepre politice de la adversari în scopul destabilizării lor va duce în final la propria destabilizare. Când îţi aduci în casă şuţi, violatori şi amăgitori, să te aştepţi să-ţi facă ce ştiu ei mai bine. Neexistând în sine, dar împins mereu deasupra, răul ajunge să domine, devenind normă, iar abjectul, standard.

„Corupţie la vârf� a fost sintagma inventată acum vreo opt-nouă ani de politicienii aflaţi azi la putere şi adresată guvernării de atunci. Niciodată sintagma nu a fost mai nimerită ca acum. Acuzatorii de atunci s-au împlinit politic preluând tot ce era mai rău de la cei pe care îi acuzau, dar depăşindu-i peste măsură. Presupunând că atunci se fura cu găleata, astăzi se fură cu cisterna. Dacă atunci se jefuia o întreprindere, astăzi ţara întreagă e spoliată. Dimensiunea raptului a devenit atât de mare şi la vedere, încât nu mai şochează. A devenit evident că scopul oricărei guvernări este doar propria îmbogăţire, politica naţională reducându-se exclusiv la interesele găştii politice. România a ajuns doar un pretext de discurs electoral şi sursă inepuizabilă de prădat. Românii – indivizii în numele cărora făţărnicia sub numele de politică dă acces guvernanţilor la banul public. Din ecuaţia guvernării a fost scos poporul, tocmai cel pentru care, teoretic, s-a inventat statul. Starea de lucruri anormală a luat locul normalităţii. Răul s-a substituit binelui, depăşindu-şi condiţia de scuză.

Finalul devine previzibil: implozia naţiunii şi risipirea în cele patru zări a ceea ce au făcut praf politicienii. Molozul demolării din interiorul unei graniţe care a ajuns formală, de neconfundat cu ruinele istorice, nu va atrage nici măcar turişti, pentru simplul motiv că descompunerea pute. (Valentin Nicolau)

Sursa: INPOLITICS