Prefectul a chemat spitalele la raport | | Data 23.07.2013 - 22:36:52 | La finalul videoconferinţei cu ministrul sănătăţii ce a avut loc astăzi, prefectul Costică Macaleţi a solicitat conducerilor spitalelor din judeţul Botoşani să facă o analiză a situaţiei bugetare din acest an. Materialele, ce vor oferi o oglindă a situaţiei financiare a unităţilor spitaliceşti din Botoşani, vor trebui să includă şi măsurile pe care managerii instituţiilor medicale le intenţionează pentru încadrarea în bugetul anului 2013, în cazul în care fondurile rămase pentru ultimele cinci luni ale anului sunt insuficiente. | | |
Situaţiile vor
trebui prezentate prefectului la începutul săptămânii viitoare, urmând să fie
analizate şi, ulterior, trimise Ministerului Sănătăţii până pe 15 august.
Cel
puţin aceasta a fost solicitarea ministrului Nicolaescu, odată cu prezentarea
unor noi informaţii privind reforma din sănătatea românească.
Oficialul a
anunţat că în următoarea perioadă vor fi făcute publice o serie de proiecte
legislative, printre care legea malpraxis-ului şi cea a salarizării medicilor.
Ministrul a solicitat prefecţilor şi directorilor de spitale să realizeze un
dialog cât se poate de viu şi coerent cu sindicatele din domeniul sanitar.
Bucureştiul a ţinut să transmită şi necesitatea unei analize pe numărul de
paturi ale secţiilor spitaliceşti, pentru eventualul transfer al acestora de la
secţiile subutilizate la cele suprautilizate.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Pericolele din locuință pot fi prevenite! ISU Botoșani le reamintește părinților cum să-și protejeze copiii de accidentele casnice |
| | Atenție în trafic! Un nou cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Casă în flăcări la Știubieni |
| | Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate |
| | Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat |
| | Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni |
| | Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” |
| | Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 854 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 765 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 586 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 534 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 470 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 413 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 412 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 357 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord