Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Prefectul le-a cantat Mulţi Ani Trăiască pensionarilor, de ziua lor
Data 01.10.2013 - 22:38:13
Sindicatul Judeţean al Pensionarilor a organizat astăzi, pentru a 13-a oară, Ziua persoanelor vârstnice. Peste 100 de botoşăneni de vârsta a III-a s-au întâlnit la Hotelul Mioriţa pentru a se sărbători, invitându-l cu această ocazie pe prefectul judeţului, alături de primarul municipiului Botoşani şi şefi ai instituţiilor deconcentrate a căror activitate are tangenţe cu persoanele vârstnice.
DISTRIBUIE           

Invitaţii au cântat „La Mulţi Aniâ€?, odată cu mesajele de sărbătoare transmise.

„Ştiu că sunt încă probleme cu care vă confruntaţi şi pentru rezolvarea cărora faceţi demersuri, personal sau prin sindicatul care vă reprezintă. Vreau să ştiţi că păstrez o legătură permanentă cu reprezentanţii dumneavoastră, cu doamna preşedintă Mariana Paraschiv, şi chiar vom avea, până la sfârşitul lunii, o nouă întîlnire a reprezentanţilor Comisiei pentru Problemele Persoanelor Vârstnice şi reprezentanţii unor instituţii cu responsabilităţi. Astăzi, însă, vreau să vă las să vă simţiţi bine, în compania prietenilor şi cunoştinţelor dumneavoastră, pentru că este o zi de sărbătoare pentru toţi şi de aceea daţi-mi voie să închei urându-vă multă sănătate, şi rugându-vă să aveţi multă răbdare cu noi, să ne îndrumaţi acolo unde greşim. Vă doresc din tot sufletul La Mulţi Ani, sănătoşi şi buni !�, este un fragment din mesajul adresat de prefectul Macaleţi de Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice.

Sindicatul Judeţean al Pensionarilor organizează sărbătoarea dedicată botoşănenilor de vârsta a III-a încă din 2000, inedit pentru ediţia cu numărul 13 fiind spectacolul folcloric oferit de grupul artistic „Vatra�

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier
Pericolele din locuință pot fi prevenite! ISU Botoșani le reamintește părinților cum să-și protejeze copiii de accidentele casnice
Atenție în trafic! Un nou cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani
Casă în flăcări la Știubieni
Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate
Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat
Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni
Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!”
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1280
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
854
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
766
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
610
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
589
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
534
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
470
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
413
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
358
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
356
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord