Primăriile au bani pentru cofinanțarea proiectelor europene | | Data 20.04.2017 - 17:06:23 | | „Ieri am avizat pozitiv la Comisia pentru administrație publică și organizarea teritoriului actul normativ prin care Guvernul PSD-ALDE a identificat soluții concrete pentru dezvoltarea comunităților locale prin creșterea absorbției fondurilor europene. | | |
Ca fost primar am realizat multe proiecte în comuna Vlăsinești prin finanțare de la Uniunea Europeană și cunosc foarte bine situația. Completările aduse de Executiv la legea finanțelor publice locale rezolvă o problemă foarte mare cu care se confruntă primăriile. Practic, fiecare unitate administrativ teritorială va avea la dispoziție resurse financiare suplimentare pentru continuarea sau demararea investițiilor pentru reabilitarea și modernizarea infrastructurii locale”, a declarat senatorul PSD Lucian Trufin.
La începutul acestei luni a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență nr. 27/2017 prin care Guvernul Grindeanu a acordat posibilitatea administraților publice locale de a accesa împrumuri de până la 500.000 lei de la Trezoreria Statului pentru asigurarea prefinanțării și cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri externe europene nerambursabile. Împrumutul va putea fi achitat într-o perioadă de până la 20 de ani, cu posibilitatea rambursării anticipate, parţial sau integral.
„Felicit echipa de guvernare pentru că a identificat o soluție prin care să nu se blocheze proiectele pentru dezvoltarea comunităților locale. Sunt mândru că din partea Ministerului Dezvoltării Regionale proiectul a fost prezentat la comisie de colegul meu Angel Gheorghiu”, a subliniat senatorul botoșănean.
„Am susținut în Parlament punctul de vedere al Guvernului cu privire la implementarea unui sistem de împrumut în condiții avantajoase prin care primăriile, asociațiile de dezvoltare intercomunitară, spitalele și alte instituții publice de la nivel local vor avea spațiu fiscal pentru realizarea proiectelor europene. De această soluție de finanțare vor beneficia inclusiv localitățile care au atins pragul de îndatoare de 30% prevăzut de lege. Cel mai important lucru îl reprezintă faptul că nu se vor mai pierde fondurile europene și vor intra mai mulți bani în economie”, a declarat botoșănenul Angel Gheorghiu, subsecretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.
Sursa: Comunicat de presă
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
Județul Botoșani și-a îndeplinit ținta: peste 25.000 de voluntari în campania “Let’s Do It, Romania!” |
| | DOROHOI - Activități dedicate Centenarului Marii Uniri |
| FOTOGALERIE - Ziua Pompierilor sărbătorită la Săveni, cu avansări în grad şi defilare |
| | | 170 de ani de la sacrificiul eroilor pompieri din Dealu Spirii |
| | Peste 10000 de participanţi la Săptămâna Culturii la Vorona - FOTO |
| | Amendă de 500 de lei la priveghi |
| |
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 854 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 765 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 583 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 534 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 470 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 413 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 412 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 356 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord