Primăriile din judeţ verificate de Prefectură pe registrele agricole | | Data 02.11.2012 - 12:21:06 | În urma unei situaţii solicitate de Ministerul Administraţiei şi Internelor, Instituţia Prefectului a demarat o amplă acţiune de control la toate primăriile din judeţul Botoşani. Comisiile au în componenţă şi specialişti de la statistică şi Direcţia Agricolă şi au programat ca în 10 zile să verifice modul în care autorităţile locale au actualizat registrele agricol, în format scris dar şi electronic. | | |
„Deja s-au găsit probleme mari, chiar din prima zi de control. Comisiile au constatat că documentul care ţine evidenţa categoriilor de folosinţă a terenurilor, a mijloacelor de producţie agricolă şi a efectivelor de animale nu este completat la zi. În unele cazuri în registru erau mai puţin de 10% din informaţiile pe care ar fi trebuit să le deţină. Dată fiind importanţa registrului, situaţiile nu pot fi tolerate. Se impune completarea de urgenţă şi respectarea legii.â?, a declarat Adrian Constantinescu, prefectul judeÅ£ului BotoÅani.
Pe baza registrelor agricole, primÄriile elibereazÄ adeverinÅ£e necesare populaÅ£iei în diverse domenii: ajutoarele pentru elevi, sprijinul pentru încÄlzire, plÄÅ£ile efectuate prin APIA, ajutoarele de minimis, etc. Scopul controlului demarat de InstituÅ£a Prefectului este acela de actualizare a registrelor din întreg judeÅ£ul. Necompletarea registrelor la zi de cÄtre angajaÅ£ii din administraÅ£ia publicÄ localÄ poate atrage, conform legii, sancÅ£iuni pecuniare.
Pentru neregulile identificate pânÄ acum de comisiile de control s-au aplicat douÄ amenzi în cuantum de 100 de lei fiecare, dar s-au trasat Åi termene de conformare. La viitoarele verificÄri dacÄ registrele vor fi tot necomplete specialiÅtii vor aplica sancÅ£iunile prevÄzute de lege.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Centrul Local de Combatere a Bolilor convocat în urma apariției unor focare de rabie în județ |
| | Dorohoianul Dan Șlincu a depus astăzi jurământul pentru funcția de prefect al județului Botoșani |
| | DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 |
| | Schimbare la conducerea Instituției Prefectului. Dorohoianul Dan Șlincu a preluat funcția |
| | DOROHOI - Ajutoare pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie |
| | În atenția cetățenilor Municipiului Dorohoi, solicitanți de ajutoare pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie |
| | DOROHOI - „Ziua de Curățenie Națională 2026” |
| | Sprijin financiar acordat familiilor și persoanelor singure aflate în situații de necesitate |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 854 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 765 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 585 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 534 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 470 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 413 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 412 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 357 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord