Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Profesorii din Botoşani pichetează Ministerul Educaţiei
Data 28.03.2011 - 10:09:28
Circa 300 de cadre didactice din judeţele Suceava şi Botoşani, afiliate la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), vor picheta luni sediul Ministerului Educaţiei, pentru a protesta faţă de neplata salariilor aferente lunii februarie, anunţă reprezentanţii FSLI, citaţi de Botoşăneanul.ro. Protestul va avea loc între orele 9.00 şi 16.00. În paralel, continuă greva generală la nivelul unităţilor de învăţământ din cele două judeţe.
DISTRIBUIE           

"Membrii noştri de sindicat sunt dispuşi să continue aceste forme de protest până când Guvernul României va găsi o soluţie pentru rezolvarea problemelor salariale. Atragem atenţia autorităţilor statului că astfel de probleme vor apărea şi în restul judeţelor, întrucât fondurile destinate pentru plata salariilor nu ajung decât până în luna octombrie a acestui an, ceea ce înseamnă că, în lunile noiembrie-decembrie 2011, angajaţii din învăţământ riscă să nu îşi primească salariile. Este revoltător ceea ce se întâmplă cu angajaţii din şcolile din Botoşani şi Suceava care sunt împinşi de Guvernul României să rămână în grevă generală. În ciuda demersurilor făcute şi a protestelor, nimic nu sensibilizează acest guvern. Oamenii sunt de-a dreptul disperaţi, iar acţiunile de protest pot scăpa de sub control", spune Simion Hăncescu, preşedintele FSLI, citat de Realitatea.net.

În judeţele Suceava şi Botoşani, circa 13.000 de angajaţi din educaţie sunt în grevă de două săptămâni pentru că nu şi-au primit salariile.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași vor ajunge în Protopopiatul Dorohoi. Procesiunea misionar-duhovnicească se va desfășura în perioada 15-20 noiembrie 2026, în șase parohii din Protopopiatul Dorohoi
Expoziția de pictură „Punctul. Linia. Crucea”, a artistului plastic Horea Paștina
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
Perspective literare 2026 - FOTO
Poeți în dialog la Memorialul Ipotești: Alexandru Petria – Ion Cristofor
Expoziția „RECOLLECTION” a artistului Dan Gherman la Memorialul Ipotești – Sala „Horia Bernea”
Expoziție personală Andrușcă Ciprian, la Galeriile „Colecția de Artă” Botoșani
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1280
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
854
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
766
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
610
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
589
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
534
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
470
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
413
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
412
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
357
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord