Inițial AVE România a desfășurat un curs, în luna septembrie 2024, și ca urmare a parcurgerii cu succes a respectivului curs de către cadrele didactice de predare de la nivel liceal, Seminarul Teologic Dorohoi a devenit școală eligibilă pentru a participa la etapele ulterioare ale Programului de Transformare.
Asemenea tuturor școlilor implicate în program și Seminarul teologic dorohoian va beneficia de îndrumare constantă din partea unor experți, în baza unui plan de creștere personalizat, dezvoltat împreună cu specialiști. Impactul major va fi atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, cu numeroase aspecte pozitive în privința elevilor, părinților, profesorilor, directorului, respectiv a întregii comunități. Valoarea proiectului la nivelul unității școlare este de 60.000 de lei.
Debutul programului a fost reprezentat de contractarea și pregătirea pentru proiect, urmate de prezentarea etapelor Programului de Transformare, fiind marcat de o serie de activități desfășurate în perioada octombrie-decembrie 2024.
Alături de colectivul profesoral, părintele director prof. Chichioacă Petru-Georgel a realizat în luna ianuarie 2025 planificarea etapei de analiză și colectare a datelor cantitative, respectiv distribuirea chestionarelor de analiză a sistemelor la nivel de școală: elevi, profesori, părinți și director.
Tot în luna ianuarie 2025 s-a realizat evaluarea nivelului de competență a elevilor, profesorilor și directorului și analiza sistemelor de funcționare a școlii, adunând astfel informații de la toți participanții direct interesați și afectați de procesul de învățare: elevi (competențe de literație digitală, socio-emoționale și de literație ale elevilor), profesori (competențe profesionale), părinți și director (competențe de leadership).
În perioada 11-12 februarie 2025, Seminarul a primit vizita echipei de analiști AVE România care a analizat sistemele de funcționare a școlii: observare lecții și mediu școlar, interviu director, focus grup elevi, focus grup părinți, focus grup profesori. Coroborând informațiile colectate pe parcursul celor două zile, echipa de analiști va avea o imagine de ansamblu asupra punctelor forte și a domeniilor de dezvoltare ale Seminarului, urmând a fi elaborat un plan strategic de îmbunătățire pentru următorii ani.
Finalitatea programului este realizarea „radiografiei” actuale a realității școlii ca punct de plecare în vederea optimizării rezultatelor proiectului.



