Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Protestul cadrelor didactice dorohoiene se extinde
Data 14.03.2011 - 15:46:17
Protestul cadrelor didactice dorohoiene ia amploare. După exemplul cadrelor didactice de la Colegiul Gica, care au întrerupt lucrul încă de la sfârşitul săptămânii trecute, astăzi şi cei aproximativ 60 de profesori de la Grupul Şcolar Regina Maria au refuzat să mai intre la ore. În aceste condiţii, elevii au fost trimişi acasă iar profesorii s-au adunat în cancelarie, decişi să nu renunţe la protest până la primirea salariilor aferente lunii februarie.
DISTRIBUIE           

„Am hotărât să protestăm prin suspendarea cursurilor. Facem acum demersuri pentru declanşarea începând de miercuri a unei greve pe termen nelimitat. Ne raliem şi noi colegilor de la Colegiul Ghica dar şi din alte unităţi şcolare din judeţâ€? a declarat un cadru didactic de la Grupul Åžcolar „Regina Mariaâ€?.

Deşi nu au întrerupt cursurile, cadrele didactice din şcolile generale, sunt şi ele nemulţumite de întârzierea plăţii salariilor. Profesorii au fost prezenţi la ore însă desfăşurarea programului a fost oarecum „haotic� aşa cum l-a caracterizat un cadru didactic, în şcolile generale nefiind un mod unitar de protest. „Oamenii sunt debusolaţi, în aceste zile nu se face un învăţământ de calitate� a mai declarat un profesor.

Realitatea Dorohoiana

Liviu Romanescu, liderul Sindicatului Liber din Învăţământ Dorohoi a spus că profesorii au liberatea să aleagă forma de protest pe care o doresc, pentru încălcarea grosolană a contractului individual de muncă. Pe de altă parte, liderul SLI Dorohoi a declarat că în cursul zilei de luni, 14 martie, a luat legătura cu reprezentanţii Trezoreriei Dorohoi care i-au confirmat că plata salariilor se poate face şi după data de 15 martie. „Deşi Ordonanţa Guvernului prevede că plata salariilor din învăţământ se face până pe 15 ale lunii, reprezentanţii Trezoreriei mi-au spus că este o situaţie excepţională şi plata s-ar putea face şi după această dată, doar să se aprobe trensferul banilor de pe un trimestru pe altul� a declarat liderul SLI, Liviu Romanescu.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași vor ajunge în Protopopiatul Dorohoi. Procesiunea misionar-duhovnicească se va desfășura în perioada 15-20 noiembrie 2026, în șase parohii din Protopopiatul Dorohoi
Expoziția de pictură „Punctul. Linia. Crucea”, a artistului plastic Horea Paștina
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
Perspective literare 2026 - FOTO
Poeți în dialog la Memorialul Ipotești: Alexandru Petria – Ion Cristofor
Expoziția „RECOLLECTION” a artistului Dan Gherman la Memorialul Ipotești – Sala „Horia Bernea”
Expoziție personală Andrușcă Ciprian, la Galeriile „Colecția de Artă” Botoșani
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1280
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
852
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
764
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
610
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
581
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
532
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
466
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
412
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
411
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
355
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord