Amândouă instituţiile au încălcat (vezi scandalul Edward Snowden şi recentul interviu cu Nicoleta Andreescu, preşedinta APADHOR-CH) dreptul la viaţă privată al cetăţenilor americani şi români.
Analogia cu Fratele mai Mare se opreşte însă aici: în timp ce în Statele Unite scandalul mediatic declanşat a dus la o modificare a legislaţiei printr-un control mai ferm al politicului (formal sau nu, acest aspect rămâne de stabilit) în vederea limitării imixtiunilor NSA în viaţa privată a americanilor, la noi se aşterne o tăcere asurzitoare. Mai mult, Comisia Europeană, care prin instituţiile ei a acordat sprijin financiar (fonduri) pentru implementarea acestui program de supraveghere în masă derulat de către SRI, se spală pe mâini, asemenea lui Pilat din Pont, mutând întreaga responsabilitate a finanţării în curtea instituţiilor româneşti.
Ce se întâmplă în România
Datele care implică interacţiunile noastre sociale pot fi stocate şi accesate de către instituţii care nu ar avea dreptul legal să o facă. Este vorba despre SRI. Aici mă refer la datele privind tranzacţiile financiare, derulate prin bănci, datele medicale, e-mailurile personale, datele accesibile prin conectarea noastră la reţelele GSM: respectiv convorbirile telefonice, SMS-urile, MMS-urile, Internetul mobil, datele accesibile prin intermediul conexiunii pe fir la Internet oferite de către ISP (Internet Service Provider), date care înglobează totalitatea adreselor de Internet pe care le accesăm în realitatea virtuală. Aici se pot include datele pe care le plasăm de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni pe reţelele de socializare. Prin urmare, totalitatea activităţilor pe care le derulăm fiecare din noi în spaţiul social, public sau privat, deopotrivă. Camerele de supraveghere plasate pe stradă sau în autobuze vor permite în permanenţă să fim cu atenţie monitorizaţi. Calculatorul, telefonul sau tableta constituie tot atâtea instrumente eficiente pentru interceptarea şi accesarea – ilegală, desigur – a informaţiilor pe care le vehiculăm şi stocăm. Astfel, ţinta spre care se tinde în acest moment este supravegherea tuturor acţiunilor derulate de noi în urma unei monitorizări absolute: 24 din 24 de ore, precum şi accesul nelimitat la toate informaţiile pe care le accesăm. Aceasta constituie ţelul final al acestei operaţiuni de supraveghere totală. Între timp, între două scandaluri mediatice succesive, reale sau generate, acest proiect se derulează nestingherit, cu o precizie milimetrică.
SRI – aparat executiv
SRI-ul este utilizat în cele mai multe dintre cazuri. Strategiile şi deciziile ce vizează curentele de opinie care urmează să fie implementate în societatea românească se instrumentează doar la acest nivel. SRI-ul doar transpune în practică, cu eficienţă şi maximă acurateţe, toate ordinele primite.
Principiul stocării şi accesării unei cantităţi considerabile de date, cunoscute în limbajul informatic de specialitate ca massive data storage (cu referire la dispozitivele fizice de stocare: HDD-uri, SSD-uri etc.) sau big data (care se referă la componenta software: respectiv programele şi datele efective ce urmează a fi stocate), a fost introdus relativ de curând, atunci când aceste dispozitive fizice au devenit accesibile prin prisma cantităţii sporite de stocare disponibilă şi, simultan, accesibilităţii preţului de achiziţie. Există în momentul de faţă, pentru orice doritor, hard-diskuri care pot stoca până la 10 TB de informaţie, dacă ne referim doar la publicul larg. Se ştie însă că serviciile de informaţii dispun de accesul la dispozitive care înglobează tehnologii superioare, inaccesibile pe piaţa obişnuită.
CITIŢI articolul integral pe cotidianul.ro
