Sancţiuni aplicate de jandarmi | | Data 19.12.2014 - 11:35:24 | Nouă sancțiuni contravenționale în valoare de 1500 de lei au aplicat jandarmii în Piața Centrală a municipiului Botoșani, în urma unei acțiuni pentru combaterea comerțului ilegal cu produse accizabile și verificarea respectării prevederilor legale privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite. | | |
În afara amenzilor, jandarmii au
aplicat și măsura complementară de ridicare în vederea confiscării a 84 pachete
de țigări și altor bunuri în valoare de 650 de lei.
Țigările vor fi predate Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul
I.P.J.Botoșani, iar celelalte bunuri, după rămânerea definitivă a
proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravenției, vor fi
preluate de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani.
Conform prevederilor
Codului Vamal, colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea,
depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care
trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă
sau sunt destinate săvârşirii acesteia,
sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc cu închisoare
de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier |
| | Pericolele din locuință pot fi prevenite! ISU Botoșani le reamintește părinților cum să-și protejeze copiii de accidentele casnice |
| | Atenție în trafic! Un nou cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Casă în flăcări la Știubieni |
| | Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate |
| | Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat |
| | Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni |
| | Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1290 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 777 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 602 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 537 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 365 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 364 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 362 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 360 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 352 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord