S-a speculat intens că scandalurile politice din România au fost amorsate de condamnarea la închisoare a lui Adrian Năstase, care ar fi avut rolul de a speria anumite personaje politice, iar de aici pînă la suspendarea președintelui și criză politică nu a mai fost decît un pas. â€?România a ajuns oaia neagră a Europeiâ€? titrează acum El Pais.

Dar dacă asta s-a și urmărit?

Condamnarea lui Năstase și alegerile locale nu sunt singurele evenimente notabile din luna iunie.

A mai existat ceva în perioada respectivă. Nu la noi, ci afară.

Mai precis, la începutul lunii iunie, cancelarul german Angela Merkel a ieșit la rampă cu un mesaj foarte accentuat: UE are nevoie urgent de un tratat politic.

Venit la scurtă vreme după încheierea dificilă a tratatului fiscal al UE, din primăvară, mesajul lui Merkel consfințește opiniile multor politologi occidentali și al unor lider europeni potrivit cărora uniunea nu va face față crizei și problemelor interne doar cu măsuri financiare. Ci, este nevoie de o nouă organizare europeană, prin introducerea unui tratat politic. O decizie care va duce la pierderi și mai accentuate ale suveranităților statale, va întări disciplina, va permite luarea de măsuri forte contra guvernelor care nu se supun deciziilor înalte de la Bruxelles. Și va avantaja statele mari, în frunte cu Germania.

Tratatul politic era visat de mai multă vreme, dar ca o măsură pe termen lung, mai degrabă ca o încununare a închegării UE, după eforturi de mai bine de jumătate de secol, după tratate la Lisabona, Maastricht, Amsterdam, Nisa și cîte vor mai fi fost.
Toată lumea vorbea de el, dar nimeni în termeni concreți. În iunie, iată că Germania a schimbat tonul, vorbind de un asemenea tratat ca despre ceva necesar curînd. Pe 7 iunie, Angela Merkel a afirmat în direct la TV că uniunea monetară trebuie însoţită de o uniune politică, un sistem care “ar acorda mai multe posibilităţi de control Europei�.

O măsură pe care germanii o vor, cu riscul apariției unei Europe cu două viteze, dar care nu încîntă alte state mari, precum Franța ori Marea Britanie, conștiente de șansele mai mari ale Germaniei de a se instala la cîrma continentului.

Merkel folosește criza economică din Europa drept principal argument pentru introducerea unui nou sistem politic, implicînd desemnarea unui președinte al UE, simplificarea procedurilor de decizie și cedarea unor importante atribute ale suveranității statelor membre.

Francezii, care s-au opus acum 7 ani pînă și constituției europene, ori inaugurau, în 1965, �politica scaunului gol� în consiliul de miniștri al CEE, strîmbă din nas, dar criza europeană joacă în favoarea propunerii germane, și Parisul va trebui să dea curînd un răspuns tranșant.

La sfîrșitul lunii mai, și preşedintele PPE, Wilfried Martens, declara că viitorul UE este al unei uniuni politice, cu lideri aleşi în mod direct de către cetăţenii europeni: "Trebuie să devenim o uniune politică reală, aceasta înseamnă că la un moment dat vom avea şi un preşedinte al UE(...). Nu mai putem să avem doi preşedinţi, avem nevoie de unul singur. Decizia crucială trebuie luată de şefii de stat şi de guvern, să accepte alegerile directe, şi chiar alegerea de către Parlamentul European a preşedintelui UE, în aşa fel încât acesta să aibă mai multe prerogative şi putere", a susţinut Martens, aflat în aceeași barcă politică cu Merkel, cea a PPE.

Pe fondul acestor luări de poziție, criza politică declanșată în România ar putea căpăta alte conotații, pentru că ea servește perfect, în planul imaginii, scopurilor Germaniei și altor state adepte ale tratatului politic. Problemele ridicate de statele mici, inclusiv foste comuniste, recent sosite în UE nu sunt noi, ele s-au comentat nervos pînă și la izbucnirea războiului din Irak, atunci cînd mari puteri europene precum Germania, Franța ori Italia s-au opus intervenției anti-Saddam, în schimb țările mici și nou venite, precum România, s-au repezit să îmbrățișeze cauza americană.

Declanșarea unui conflict puternic și aproape de nesoluționat, la nivel politic, într-o țară ca România este perfect pentru a servi de argument în perioada care urmează celor care doresc urgentarea adoptării tratatului politic european. Mai ales în condițiile în care tot mai multe voci autoritare în domeniul economic susțin că actuala criză ar putea să mai dureze chiar și un deceniu.

Este scandalul de la București unul întîmplător, sau el a fost discret sugerat, organizat și susținut din afara țării, eventual cu largul concurs al unor servicii secrete?

O întrebare la care nu avem un răspuns ferm.

Dar, analizînd la rece modul șocant în care USL - care părea să se îndrepte, mai ales prin pozițiile lui Ponta, către o coabitare calmă cu președintele - s-a radicalizat peste noapte și a declanșat un soi de blitzkrieg impresionant, de care nimeni nu ar fi crezut-o capabilă, sunt șanse ca răspunsul să fie afirmativ. (În plus, la impresia de instabilitate politică accentuată a României anului 2012 contribuie și debarcarea guvernului Boc în urma unor ciudate mișcări de stradă, nici pînă azi elucidate, la care de asemenea se bănuiește imixitiunea unor servicii și a unor forțe externe).

Nici nu mai contează dacă liderii USL au fost trași pe sfoară și împinși artificial spre acest conflict, ori au știut permanent în ce se bagă, neavînd cum să se opună; ceea ce e important e că s-a creat cadrul perfect pentru intervenții iritate – suspect de iritate – ale Angelei Merkel, ale popularilor europeni și ale SUA (pe care nu ar deranja-o în mod cert un partener, UE, cu o structură de conducere mult mai redusă și mai autoritară).

Citiţi articolul integral pe INPOLITICS