Şcoală pentru bone la Dorohoi | | Data 07.12.2011 - 14:55:16 | Direcţia de Asistenţă Socială, din subordinea Consiliului Local, organizează cursuri gratuite pentru ocupaţia de bonă. Cursurile sunt iniţiate de Fundaţia Romanian Angel Appeal în parteneriat cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Direcţia de Asistenţă Socială Dorohoi. Organizatoirii oferă în anul 2012, cursuri gratuite de calificare şi acreditare pentru 2000 de femei, din toată ţara, în această ocupaţie. | | |
Certificatele obţinute de cursante la absolvire sunt recunoscute în Uniunea Europeană.
Potrivit conducerii DAS, înscrierile pentru cursuri au început pe data de 1 decembrie şi se fac la sediul DAS, Centrul de zi pentru copii „Jurjacâ? din strada Åtefan cel Mare nr. 14, între orele 8.00-16.00 (telefon: 0231.617.813).
CRITERII DE SELECÅ¢IE pentru persoanele care doresc sÄ se înscrie la cursurile de calificare în ocupaÅ£ia de baby-sitter (criteriile trebuie îndeplinite cumulativ):
1.Vârsta cuprinsÄ Ã®ntre 18 Åi 64 ani �" copie BI/CI;
2. Nu au loc de muncÄ, nu realizeazÄ venituri dintr-o activitate economicÄ sau socialÄ, în baza unui contract de muncÄ sau în mod independent (pe cont propriu) �" acte doveditoare;
3. Sunt apte, din punct de vedere al stÄrii de sÄnÄtate fizicÄ Åi psihicÄ, pentru îngrijirea Åi supravegherea copiilor �" adeverinÅ£Ä medicalÄ;
4. Nu au suferit o condamnare pentru care s-a pronunÅ£at o hotÄrâre judecÄtoreascÄ rÄmasÄ definitivÄ ï¿½" formular de înscriere la curs;
5. Nu au fost decÄzute din drepturile pÄrinteÅti sau nu le-au fost interzise drepturile pÄrinteÅti - formular de înscriere la curs;
6. Au absolvit minimum 8 clase �" dovada absolvirii;
7. Au obÅ£inut aviz favorabil pentru a urma cursurile de baby-sitter în urma evaluÄrii psihologice �" raport de psihodiagnostic Åi evaluare clinicÄ.
âCursurile de calificare pe care le organizÄm gratuit în cadrul proiectului sunt acreditate de Autoritatea NaÅ£ionala pentru CalificÄri (fostul CNCFPA), vor fi susÅ£inute de formatori cu experienÅ£Ä Åi vor fi organizate în municipiul Dorohoi la inceputul anului 2012â?, au declarat organizatorii cursurilor.
Mai multe informaÅ£ii despre proiect Åi despre cursuri gÄsiÅ£i pe www.scoalabonelor.ro
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier |
| | Pericolele din locuință pot fi prevenite! ISU Botoșani le reamintește părinților cum să-și protejeze copiii de accidentele casnice |
| | Atenție în trafic! Un nou cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Casă în flăcări la Știubieni |
| | Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate |
| | Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat |
| | Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni |
| | Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1290 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 777 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 605 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 537 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 370 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 369 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 369 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 360 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 354 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord