Scumpirea utilităţilor, şoselele morţii şi controalele selective semnalate prefectului de către patronate | | Data 23.08.2012 - 14:03:37 | Fiscalizarea exagerată, scumpirea utilităţilor, tratamentul inechitabil al socieţilor cu capital de stat în comparaţie cu cele private, nereguli în ceea ce priveşte regimul verificărilor efectuate de institiţiile de de control sunt doar o parte din problemele semnalate astăzi prefectului de Botoşani de către reprezentanţii patronatelor. | | |
În cadrul unei discuţii premergătoare
întâlnirii ce va avea loc pe 31 august cu parlamentarii şi liderii
sindicali, reprezentanţii sectorului patronal din Botoşani au trecut în revistă
dificultăţile cu care se confruntă din cauza legislaţiei, a contextului
economic, sau a unor deficienţe privind funcţionarea instituţiilor statului de
la nivelul judeţului Botoşani.
La invitaţia prefectului au răspuns lideri ai UGIR 1903, PNR, CNIMMR,
Patronatul Român, şi UGIR, lipsind doi dintre cei şapte reprezentanţi ai
patronatelor în Comisia de Dialog Social.
Gelu Lazăr a atras atenţia că în ultima perioadă s-au atins noi praguri
istorice la utlităţi, fără ca măcar să se discute aceste modificări. „Am
învedere scumpirea cu 5% a energiei electrice, scumpirea apei, sau facturarea
apei meteorice într-o perioadă de secetă devastatoare.â?, a explicat
liderul CNIMMR.
âÃn special societÄÅ£ile mari au o idee foarte clarÄ asupra ritmului în care
se scumpesc utilitÄÅ£ile. DacÄ Ã®n 2000 cheltuiala cu utilitÄÅ£ile era de 6 cenÅ£i
pe produs, acum este de 15-16 cenÅ£i. Aproape s-a triplat.â?, a afirmat Åi Manuela Zarug, preÅedintele UGIR
1903.
Reprezentantul PNR, alÄturi de cel al Patronatului Român, a semnalat
prefectului cÄ instituÅ£iile de control realizeazÄ verificÄri selectiv Åi fÄrÄ a
fi trecute în Registrul de control,
Adrian Constantinescu solicitând detalii
asupra unor astfel de aspecte, pentru a putea declanÅa verificÄri.
Cea mai gravÄ problemÄ ridicatÄ de liderii patronali a fost, însÄ, cea a
arterelor rutiere ce leagÄ judeÅ£ul de Sudul Åi Vestul Å£Ärii. Opiniile acestora
converg spre urgenţa cu care trebuie identificate soluţii pentru ca drumurile
europene spre IaÅi Åi Suceava sÄ fie modernizate.
âSe impune o bunÄ colaborare Åi implicarea tuturor factorilor politici Åi
administrativi de la nivelul judeÅ£ului în vederea soluÅ£ionÄrii acestei mari
probleme a botoÅÄnenilor. De aceea, discuÅ£ia cu parlamentarii programatÄ pentru
31 august va fi binevenitÄ.â?, a declarat Adrian Constantinescu, prefectul
judeÅ£ului BotoÅani.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier |
| | Pericolele din locuință pot fi prevenite! ISU Botoșani le reamintește părinților cum să-și protejeze copiii de accidentele casnice |
| | Atenție în trafic! Un nou cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Casă în flăcări la Știubieni |
| | Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate |
| | Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat |
| | Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni |
| | Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1287 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 855 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 767 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 593 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 535 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 471 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 359 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 358 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 358 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 356 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord