Sediul PNL din Botoșani vandalizat | | Realitatea DorohoianăData 05.12.2020 - 17:30:47 |  Infractional | | În timpul nopții de vineri spre sâmbătă, în intervalul orar 23,00-08,00, sediul Organizației Municipale PNL Botoșani a fost vandalizat. Un geam al clădirii a fost spart din stradă de autori necunoscuți. Poliția a deschis o anchetă pentru identificarea autorilor actului de vandalism. O echipă de criminaliști s-a deplasat la sediul PNL pentru a preleva probe. | | |
Cristian Achiței, primul pe lista de candidați PNL pentru Senatul României, al cărui birou parlamentar este în sediul vandalizat, a declarat: ”Un astfel de act de vandalism este șocant. Sper ca Poliția să reușească să descopere în cel mai scurt timp autorul sau autorii acestui gest incalificabil. Nu pot acuza pe cineva pentru cele întâmplate, pentru că ar fi un gest iresponsabil, iar eu nu mă joc cu cuvintele. Cred însă că, indiferent de autor, este rezultatul unei continue incitări la ură pe care am resimțit-o în timpul întregii campanii electorale. Este prea mult! Ura sădită în sufletele oamenilor de către politicieni iresponsabili nu are ce căuta într-o competiție electorală democratică și constructivă. Nu mai suntem pe timpul mineriadelor, chiar dacă unii nu reușesc să depășească această etapă roșie, însângerată, din istoria noastră! Ținând cont că suntem și în Postul Crăciunului, cu doar câteva săptămâni înainte de a sărbători Nașterea Mântuitorului nostru, Iisus Christos, un asemenea gest mă întristează cu atât mai mult”.
Departamentul de Comunicare al PNL Botoșani
    
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Talon de inspecție tehnică periodică fals descoperit la controlul de frontieră, la Racovăț |
| | Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani |
| | Bărbat din Coțușca reținut după ce a fost depistat la volan având o alcoolemie de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat |
| | FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter |
| | Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin |
| | Reținut 24 de ore pentru conducerea unui vehicul fără permis și sub influența băuturilor alcoolice |
| | Percheziții la Trușești într-un dosar penal privind comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată - FOTO |
| | Operațiunea Jupiter la Botoșani. Șase percheziții desfășurate de polițiști - VIDEO |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 854 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 766 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 589 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 534 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 470 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 413 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 412 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 357 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord