Senatul a decis: Doar câinii bolnavi incurabil vor putea fi eutanasiaţi | | Data 12.03.2013 - 14:04:56 | Senatorii au adoptat, marţi, o iniţiativă legislativă care prevede că vor putea fi eutanasiaţi doar câinii bolnavi incurabil, declaraţi ca atare în urma unui examen medical competent, efectuat de medicul veterinar, la care pot asista reprezentanţi ai organizaţiilor pentru protecţia animalelor. | | |
Propunerea legislativă a fost
adoptată cu 131 voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi
şapte abţineri.
Senatorii au reexaminat o propunere
legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă 155/2001 privind aprobarea
programului de gestionare a câinilor, pisicilor şi a altor animale, care
conţinea o serie de prevederi declarate neconstituţionale de Curtea
Constituţională.
Legea declarată neconstituţională
prevedea că puteau să fie eutanasiaţi şi câinii care nu erau adoptaţi în termen
de 30 de zile şi cei agresivi lăsaţi în libertate, abandonaţi sau cărora nu le
pot fi identificaţi aparţinătorii.
În varianta iniţială a legii, câinii
periculoşi lăsaţi în libertate, abandonaţi sau al căror aparţinător nu poate fi
identificat ar fi fost eutanasiaţi în termen de trei zile, după examinarea lor
de către medicul veterinar.
Senatorii au adoptat o serie de
amendamente la propunerea Comisiei juridice, care a propus plenului soluţii
pentru a pune de acord proiectul de act normativ cu decizia de
necontituţionalitate.
Potrivit formei adoptate de Senat,
după expirarea termenului de cazare de 30 de zile, dacă nu au fost revendicaţi
sau adoptaţi, câinii pot fi păstraţi în adăposturi sau returnaţi în teritoriu
după ce au fost castraţi.
Autoritatea administraţiei publice
locale urmează să asigure deparazitarea internă şi externă, sterilizarea sau
castrarea, microciparea şi vaccinarea antirabică gratuită a câinilor cu stăpân
timp de un an de la intrarea în vigoare a legii.
Deţinătorii de câini care refuză
sterilizarea sau castrarea câinilor vor plăti o taxă de montă, stabilită de
consiliul local, pentru fiecare generaţie de pui.
Sesizarea de neconstituţionalitate a
fost semnată de un număr de 70 de deputaţi PSD şi 54 de deputaţi PNL.
În urma acestei sesizări, instanţa
constituţională a apreciat că legea stabileşte soluţiile preconizate cu privire
la obligaţia autorităţilor publice de a gestiona problema câinilor fără stăpân
fără a ţine seama de o ordine în care trebuie să fie aplicate, astfel încât
autorităţile publice chemate să aplice legea criticată vor fi puse în situaţia
de a alege aleatoriu una sau mai multe dintre acestea.
Curtea a mai arătat că legiuitorul
trebuie să stabilească o ordine de prioritate cu privire la aceste soluţii, iar
eutanasierea câinilor fără stăpân să fie aplicată doar în ultimă instanţă.
De asemenea, CC a arătat că măsura
eutanasierii câinilor agresivi şi periculoşi fără stăpân este necesară.
Curtea a mai a apreciat că prin
folosirea unei tehnici legislative inadecvate, legiuitorul a adus atingere
demnităţii umane, care presupune două dimensiuni, respectiv relaţiile dintre
oameni şi relaţia omului cu mediul înconjurător, inclusiv cu lumea animală,
"ceea ce implică, în privinţa animalelor, responsibilitatea morală a
omului de a îngriji aceste fiinţe într-un mod de natură a ilustra nivelul de
civilizaţie atins".
Senatul a adoptat acest proiect de
act normativ în calitate de primă Cameră sesizată.
După vot, fostul senator PRM Marius
Marinescu, iniţiatorul proiectului, a explicat că, potrivit variantei adoptate
de senatori, câinii agresivi ridicaţi din stradă nu vor mai fi eutanasiaţi, ci
vor fi menţinuţi în padocurile din adăposturi, decizia urmând să fie luată de
fiecare administraţie locală.
"Este o victorie a Senatului, e
o victorie a civilizaţiei, este o victorie a senatorilor, care au înţeles acest
proiect de lege şi au votat pentru, este şi o victorie a iubitorilor de animale
şi, nu în ultimul rând, este şi o victorie a mea", a arătat Marinescu,
care a asistat la dezbateri de la balconul din sala de plen, însoţit de un grup
de iubitori de animale.
El a mai susţinut că fosta guvernare
a schimbat sensul acestei legi la 180 de grade, introducând eutanasierea.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier |
| | Pericolele din locuință pot fi prevenite! ISU Botoșani le reamintește părinților cum să-și protejeze copiii de accidentele casnice |
| | Atenție în trafic! Un nou cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Casă în flăcări la Știubieni |
| | Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate |
| | Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat |
| | Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni |
| | Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 854 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 766 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 589 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 534 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 470 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 358 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 356 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 356 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|