Şi acum ce urmează? Un atentat? | | Data 26.06.2011 - 17:17:50 | Am sentimentul, dacă nu chiar certitudinea, că Preşedintele Traian Băsescu şi-a epuizat recuzita de scamatorii. Dacă i-a mai rămas totuşi una, aceea nu poate fi decât regizarea unui atentat. Împotriva propriei persoane. Pentru că nu-mi pot imagina o ispravă mai mare decât cele comise în ultimele zile, vizând modificarea Constituţiei, redesenarea hărţii României şi rescrierea istoriei. Toate având un singur autor. Care se numeşte Traian Băsescu. Şi un singur scop. Acela de a obţine mai multă putere. Şi un singur rezultat. Eşecul. Ce altceva i-ar mai rămâne decât un atentat? | | |
Într-o cadenţă de-a dreptul bezmetică, domnul Traian Băsescu, în calitatea de Preşedinte al României, fără ca prin Constituţie să aibă prerogativa de a iniţia acte normative, s-a lansat în aventura revizuirii Constituţiei. Nu avea cum să nu ştie că o asemenea tentativă nu poate fi făcută înainte de alegeri şi nici fără a avea o majoritate solidă, de două treimi în Parlament. Bună, rea, această aventură era sortită, de la bun început, eşecului. Numai că ea a fost rea. Motiv pentru care a fost drastic, dacă nu chiar dramatic, dejucată de Curtea Constituţională a României. Eşecul a fost cu atât mai grav, cu cât a fost personal. Pentru că Preşedintele Traian Băsescu nu a ţinut cont nici măcar de concluziile la care a ajuns echipa de specialişti creată, în acest scop, pe lângă instituţia prezidenţială. Şi nici de ce spun sau de ce cred celelalte partide. Inclusiv propriul partid. Şi a ignorat, cu bună ştiinţă, societatea civilă. A refuzat dezbaterea.
A urmat cea de-a doua aventură năucitoare. Cea a redesenării statului român. Aici, aproape la indigo, Preşedintele Traian Băsescu a urmat calea trasată în trecut de Carol al II-lea, care instaurase o dictatură. Prima. Ignorând istoria, ignorând dorinţa comunităţilor, Carol încercase şi el să creeze câteva voievodate. Dacă îmi amintesc bine, tot 8. Dar s-a izbit cu capul de sticlă. Opoziţia, faţă de acest proiect, a fost prea puternică şi Carol a eşuat. Acum, din aceleaşi motive, care nu au nicio legătură cu interesele legitime ale naţiunii şi doar cu dorinţa unui om de a obţine mai multă putere, domnul Traian Băsescu a repetat scenariul. Lovindu-se şi el cu capul de sticlă. Nu avea cum să nu eşueze. Mâine trebuie să dea înapoi. Pentru că altfel, dacă încearcă să forţeze această operaţiune a voievodatelor, îi cade Guvernul. Iar dacă îi cade Guvernul, vine altă majoritate. Care îi poate lua gâtul.
A eşuat şi în tentativa sa de a-l demoniza pe Regele Mihai, încercând să-şi adjudece măcar o parte din prestigiul de care acesta se bucură. De data asta, lovitura a fost de bumerang. Până şi cele mai apropiate slugi s-au delimitat de el. În această tentativă a rămas, cu desăvârşire, singur.
Citiţi articolul complet pe CorectNews
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Pericolele din locuință pot fi prevenite! ISU Botoșani le reamintește părinților cum să-și protejeze copiii de accidentele casnice |
| | Atenție în trafic! Un nou cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Casă în flăcări la Știubieni |
| | Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate |
| | Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat |
| | Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni |
| | Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” |
| | Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 765 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 583 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 534 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 470 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 413 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 412 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 356 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|