Siluete gri în ţara lui ESCU | | Data 28.06.2011 - 16:19:21 | Deşi în mijlocul verii, în dimineaţa asta e un frig care îţi intră în oase. Plouă mărunt, dintr-un cer plumburiu, răscolit ca într-un malaxor de un vânt rece, tăios, care nu s-a mai liniştit de câteva zile. Câte similitudini între vreme şi viaţa nostră de zi cu zi aţi descoperit în aceste rânduri? Aş spune că e o coincidenţă, dar nu, în România viaţa s-a transformat pentru majoritatea dintre noi într-o zi mohorâtă, care l-ar face invidios până şi pe Bacovia. Tot plumbul din poeziile sale s-a mutat în picioarele românilor. | | |
Cu paşi înceţi, nesiguri, cu un fâş negru, cumpărat poate la primul salariu, o bătrână „viziteazăâ? mesele cu produse lactate din piaÅ£Ä. Cu mâinile încreÅ£ite de vreme, înroÅite de frig, Å£ine între degetele pline de monturi reumatice douÄ bancnote de un leu. Le întinde tremurând, fÄrÄ a se uita la vânzÄtor, parcÄ fiindu-i ruÅine de situaÅ£ia în care a ajuns.
Ar vrea un borcan de smântânÄ, dar bineînÅ£eles cÄ nu-i ajung banii. Åi bineînÅ£eles cÄ nu are succes. Se mutÄ la taraba urmÄtoare. AcelaÅi âsuccesâ?.
CealaltÄ mânÄ a bÄtrânei se încleÅteazÄ pe mânerul cârjei, improvizatÄ dintr-un schelet de umbrelÄ. Poate chiar de la umbrela pe care a avut-o odatÄ, demult, dar pe care azi nu Åi-o mai permite. A rÄmas doar cu fâÅul negru, negru ca Åi zilele ei.
Cu alte cuvinte, a ajuns acele zile în care ar avea nevoie de bani albi, pe care ar fi trebuit sÄ-i strângÄ. Dar din ce sÄ-i mai strângÄ? Dintr-o pensie mizerÄ, care abia îi ajunge pentru a plÄti facturile la utilitÄÅ£i? Åi poate pentru ceva medicamente?
AstÄzi ar fi vrut sÄ-Åi cumpere niÅte smântânÄ. Cine Åtie de când n-a mai mâncat aÅa ceva...
M-am apropiat de aceastÄ bÄtrânÄ, care pentru mine, în acel moment, nu a reprezentat decât simbolul pensionarului român. Am scotocit prin buzunar. Aveam bani doar de un pachet de Å£igÄri. M-am gândit cÄ la urma urmei fumatul dÄuneazÄ grav sÄnÄtÄÅ£ii. I-am cumpÄrat un borcan de smântânÄ, iar restul i l-am lÄsat pentru pâine. Å¢igÄri mi-am luat pe datorie.
A fost momentul în care mi-aÅ fi dorit ca fiecare dintre cei ce ne conduc sÄ-i fi vÄzut ochii acelei bÄtrâne. Erau oare lacrimi de bucurie, de ciudÄ pentru viaÅ£a care i se oferÄ Ã®n România sau poate plângea pentru copiii ei, pe care nu-i mai are Åi nu-i mai pot fi de ajutor, acum când a ajuns sÄ-Åi trÄiascÄ zilele negre?
Nu mai conteazÄ. Ceea ce conteazÄ Ã®nsÄ, este cÄ am ajuns sÄ cumpÄrÄm ardei Åi roÅii cu bucata, smântânÄ cu lingura, pepene cu felia Åi în curând poate ajungem ca înainte de 1990, sÄ cumpÄrÄm câte un sfert de pâine. Doar cÄ atunci aÅa Å£i se împÄrÅ£ea cota de pâine, pe când acum, atât ne mai permitem.
PÄrÄsesc piaÅ£a. Cu foarte mare uÅurinÅ£Ä. Nu mÄ Ã®mpiedic de nimeni. DeÅi e marÅ£i Åi în Dorohoi e âzi de târgâ?, prin piaÅ£Ä bate vântul Åi la propriu Åi la figurat.
Åi prin vânt, cu plasele goale, se miÅcÄ Ã®ncet, cu haine ca de plumb, siluete gârbovite, îmbrÄcate în nuanÅ£e de negru Åi maro, siluete cu capul în pÄmânt, cÄrora nu le vine a crede cÄ un kilogram de cartofi costÄ cam cât un kilogram de portocale. Ce sÄ mai vorbim de fasole. Au ajuns sÄ batÄ ananasul. Da, am ajuns sÄ trÄim vremuri în care mâncarea sÄracului a devenit un lux.
Am ajuns sÄ vedem la Åtiri pensionari care fac împrumut la CAR doar pentru a-Åi lua mâncare de sÄrbÄtori. Iar mai apoi, CAR-urile sÄ le facÄ popriri pe pensii pentru cÄ nu au reuÅit sÄ plÄteascÄ o ratÄ. O ratÄ care pentru ei este atât de mare de-Åi blestemÄ zilele pentru cÄ Åi-au permis sÄ cumpere o pulpÄ de miel de PaÅti.
AÅa au ajuns sÄ trÄiascÄ pÄrinÅ£ii Åi bunicii noÅtri. Ei, care nu concepeau sÄ treacÄ anul fÄrÄ sÄ meargÄ la mare, în staÅ£iuni balneare, la tratamente. Ei, care au muncit o viaÅ£Ä pentru care se roagÄ acum sÄ se termine. Poate aÅa îi vor salva pe cei ce ne conduc, dar Åi pe noi, care trebuie sÄ plÄtim împrumuturile de la FMI, necesare plÄÅ£ii pensiilor. Miliarde de euro care au îngropat România din cauza pensionarilor Åi a bugetarilor. Cel puÅ£in aÅa ni se spune. CÄ de întrebat, nu ne-a întrebat nimeni.
La câţi ani are, bÄtrâna cu pricina, cu siguranÅ£Ä a cunoscut viaÅ£a în timpul Regelui Carol al II-lea. L-a cunoscut Åi pe âtrÄdÄtorulâ? rege Mihai. A aplaudat Åi tancurile ruseÅti, a fluturat Åi steagurile PCR. S-a bucurat poate Åi când a auzit cÄ a murit CeauÅescu. Dar cu siguranÅ£Ä nu a mai înÅ£eles nimic de când trÄieÅte în Å£ara lui ESCU.
CÄci aÅa am avut noi parte: numai de ESCU. Ce mare ai fost, domnule Caragiale! CeauÅESCU, IliESCU, ConstantinESCU, BÄsESCU! Din câte se pare, se pregÄteÅte AntonESCU! Sau, cine Åtie, Sorin OprESCU! DupÄ cum îi spune Åi numele, poate Ästa va putea opri derapajul în care am intrat.
DeÅi n-am sÄ Ã®nÅ£eleg cum am putut ajunge în aÅa o situaÅ£ie, atât timp cât în România s-au nÄscut EminESCU Åi EnESCU!! DacÄ ne mai gândim cÄ cei doi s-au nÄscut în judeÅ£ul BotoÅani, nu ne mai rÄmâne decât sÄ ascultÄm Rapsodia RomânÄ Ã®n timp ce recitÄm, urlând: Unde eÅti tu, Å¢epeÅ Doamne?
Åi ce mult mai este pânÄ când începe campania electoralÄ... Oare câţi se vor încÄpÄţâna sÄ mai trÄiascÄ un an pentru a primi ceva carne de pui congelatÄ, ceva ulei Åi zahÄr... Calendare nu avem nevoie. Ne-am sÄturat sÄ numÄrÄm zilele pânÄ la pensie de dupÄ o pozÄ din care ne zâmbeÅte unul care ne tot promite... Åi nu, nu mai vrem nici plasÄ. Am luate deja destulÄ...
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Atenție în trafic! Un nou cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Casă în flăcări la Știubieni |
| | Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate |
| | Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat |
| | Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni |
| | Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” |
| | Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani |
| | Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 765 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 581 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 534 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 467 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 413 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 412 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 355 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|