Street Food Festival Botoșani sub supravegherea jandarmilor | | Realitatea DorohoianăData 27.07.2023 - 10:29:30 |  Local | | În perioada 27 - 30 iulie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la cea de-a doua ediție a Street Food Festival Botoșani, în cooperare cu efective de poliție rutieră, pompieri, poliție locală și specialiști din cadrul Centrului Județean de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog.
| | |
Timp de patru zile, jandarmii, împreună cu celelalte forțe implicate, vor acționa pentru siguranța participanților în zona Bulevardului Mihai Eminescu și Pietonalului Unirii, locul de desfășurare a evenimentului și vor lua măsurile necesare pentru prevenirea faptelor antisociale de natură penală și contravențională, fluidizarea traficului rutier și pietonal, prevenirea și stingerea incendiilor, precum și pentru prevenirea și combaterea consumului de substanțe psihoactive, potrivit competențelor instituționale.
„Aducem la cunoștința botoșănenilor că circulația autovehiculelor va fi restricționată pe Bulevardul Mihai Eminescu, cu excepția riveranilor, între intersecția cu strada Octav Onicescu și intersecția cu strada Marchian, în fiecare zi a festivalului, astfel: joi și vineri între orele 17.00 - 23.00, iar de sâmbătă, de la ora 12.00, până duminică la ora 23.00. Având în vedere măsurile de restricționare a circulației de către polițiștii rutieri, recomandăm conducătorilor auto să aleagă alte trasee de deplasare în aceste intervale orare. De asemenea, luând în considerare numărul limitat de locuri de parcare din zonă, sfătuim participanții să vină pe jos, mai ales dacă locuiesc în apropiere”, precizează reprezentanții jandarmeriei Botoșani.
Pentru ca această manifestare publică să se desfășoare în condiții civilizate, transmitem cetățenilor și următoarele recomandări:
- respectați măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine
- nu răspundeți la provocările altor persoane și solicitați în mod direct sprijinul jandarmilor aflați în dispozitivul de misiune în cazul producerii unor fapte antisociale, care vă afectează pe dumneavoastră sau pe cei din jur
- acordați atenția cuvenită minorilor care vă însoțesc și bunurilor personale de valoare
- nu consumați substanțe psihoactive
- nu consumați băuturi alcoolice în exces și nu permiteți minorilor care vă însoțesc să le consume
- fiți responsabili și nu vă urcați la volan dacă ați consumat băuturi alcoolice
- în cazul izbucnirii unui incendiu, solicitați intervenția echipajului de pompieri prezent la eveniment.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier |
| | Pericolele din locuință pot fi prevenite! ISU Botoșani le reamintește părinților cum să-și protejeze copiii de accidentele casnice |
| | Atenție în trafic! Un nou cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Casă în flăcări la Știubieni |
| | Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate |
| | Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat |
| | Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni |
| | Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1287 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 855 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 767 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 593 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 535 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 471 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 359 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 358 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 358 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 356 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord