Tabăra de fotografie IPOTEȘTI „Căutându-l pe Eminescu”, ediția 2024 | | Realitatea DorohoianăData 09.11.2024 - 18:50:55 |  Educatie | | Îl poți căuta pe Eminescu în poezia sa antumă sau postumă, în proză, în articolele din presa vremii, îl poți căuta în documentele de epocă, în manuscrise, în amintirile celor care l-au cunoscut, în fotografii. Îl poți căuta mergând pe urmele lui și încercând doar să-i ghicești pașii prin Ipotești și împrejurimi, în Botoșani, Cernăuți, Blaj, Sibiu, Iași, București, Viena, Berlin, Odessa, prin alte locuri pe unde se știe sau doar se presupune că a trecut. | | |
Peste ani, în virtutea legăturii pe care o avem cu textul lui, îi mai putem simți prezența și o mai putem transmite, prin fotografie, celor care vor să privească aceste locuri cu ochii altora. Pornind de la acest concept, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu, continuă an de an organizarea taberelor de artă fotografică. În această tradiție, cea de-a VIII-a ediție a taberei se va desfăşura în perioada 7-10 noiembrie 2024 şi va debuta cu vizualizarea unei selecţii din materialul fotografic realizat de participanţii la Tabăra de fotografie Căutându-l pe Eminescu, ediţia 2022, material realizat în urma tururilor şi sesiunilor foto propuse în acea ediţie şi realizate de membrii clubului foto VARADINUM din Oradea. Participanții la tabăra de artă fotografică din acest an vor lua la pas străzile din Botoșani și Dorohoi, căutând să imortalizeze istoria locului reflectată în clădirile de patrimoniu existente.
Atelierele vor fi coordonate de Ovidiu D. Pop, de la Clubul foto VARADINUM din Oradea.
Responsabili cu organizarea taberei sunt - din partea Memorialului Ipotești - Daniel Tupiluș, Elena-Adina Cojocariu și Liliana Grecu, care s-au ocupat cu prezentarea grafică a afișului și panotarea expoziției din Sala Portaluri – Muzeul tematic Mihai Eminescu.

|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| DOROHOI - Absolvenți ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - studenți cu rezultate remarcabile |
| | „O zi cu tata” - program derulat în Penitenciarul Botoșani, aflat la a XIX-a ediție - FOTO |
| | Expoziția „File din povestea naturii – Victor Hreniuc” |
| | Ateliere de pictură pe pânză „Dimineți de toamnă la muzeu” |
| | DOROHOI - Elevă a Colegiului Național „Grigore Ghica”, Premiul I la Concursul de Matematică „Cătălin Țigăeru” |
| | Elevii Colegiului Național „Grigore Ghica” învață cum să-și mențină atât sănătatea fizică cât și pe cea financiară! - FOTOGALERIE |
| | Expoziția „Dascăli și artiști botoșăneni” |
| | Expoziția de grup „Plus minus trei”, la Muzeul Județean Botoșani |
|
|
O nouă specialitate inclusă în activitatea Spitalului Municipal Dorohoi | 2919 |
| Apă reziduală deversată în Cimitirul Dorohoi. Șoferul autobetonierei a fost amendat de către polițiștii locali dorohoieni. Alte sancțiuni aplicate de aceștia - FOTO | 2408 |
| A fost stabilită cauza izbucnirii incendiului de la Catedrala Dorohoi | 1526 |
| Catedrala din Dorohoi la un pas de dezastru. Un incendiu, izbucnit în altar, era să distrugă edificiul - FOTOGALERIE&VIDEO | 1114 |
| Percheziții la persoane bănuite de contrabandă din Botoșani și comunele Șendriceni și Mihai Eminescu | 1045 |
| DOROHOI - Elevă a Colegiului Național „Grigore Ghica”, Premiul I la Concursul de Matematică „Cătălin Țigăeru” | 734 |
| Primăria Dorohoi – Anunţ privind aprobarea unui PUZ | 579 |
| Acțiune a polițiștilor din Dorohoi | 561 |
| DOROHOI - Absolvenți ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - studenți cu rezultate remarcabile | 526 |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția Neurologie | 472 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal Dorohoi angajează secretară |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Unitatea de Transfuzie Sanguină |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția Neurologie |
| Primăria Dorohoi – Anunţ privind aprobarea unui PUZ |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția Infecțioase |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord