Tânără reținută pentru delapidare | Realitatea DorohoianăData 13.09.2024 - 09:14:53 |  Infractional | | Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au emis mandat de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unei tinere, de 33 de ani, din comuna Drăgușeni, bănuită de comiterea infracțiunilor de delapidare și exercitarea fără drept a unei profesii.
| | |
Din cercetări, a reieșit faptul că aceasta, la data de 13 august a.c. și-ar fi însușit pe nedrept peste 28.000 de lei, sumă încasată pe semnătură de la o instituție publică și care era destinată unei asociații de îngrijire a persoanelor vârstnice, din municipiul Botoșani.
Totodată, aceasta și-ar fi însușit pe nedrept medicamente care aparțineau beneficiarilor aceleiași asociații și ar fi practicat profesia de asistent medical generalist, în perioada iulie 2023-august 2024, deși nu figurează cu aviz în evidențele filialei Ordinul Asistenților Medicali Generealiști, Moașelor și Asistenților Medicali din România.
La data de 12 septembrie 2024, au fost puse în executare patru mandate de percheziție domiciliară la trei imobile aparținând unor persoane fizice și la un imobil aparținând unei persoane juridice ( locul de muncă al persoaeni reținute), prilej cu care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, mai multe mijloace de probă.
Tânăra a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor comiterii faptei.

|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

Articole din aceeași categorie |
| Persoane urmărite la nivel național și internațional, depistate de polițiști |
| | Amenzi în valoare de aproape 70.000 de lei aplicate de polițiștii botoșăneni în cadrul unei razii nocturne |
| | Bărbat din Șendriceni reținut de către polițiști după ce a fost prins conducând fără permis și cu o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat |
| | 35 de permise de conducere reținute de polițiști în weekendul care a trecut, în cadrul planului de activitate BLOCADA |
| | Bărbați reținuți pentru furturi din benzinăriile din Hudești și Vârfu Câmpului. Percheziții desfășurate la locuințele lor - VIDEO |
| | Acțiuni ale polițiștilor Transporturi desfășurate în ultimele zile |
| | Bărbați reținuți pentru infracțiuni cu acte de violență - FOTO&VIDEO |
| | 80 de litri de vin confiscați de la un ieșean, la controlul de frontieră, la vama Stânca |
|
|
DOROHOI - Noi performanțe la Colegiul Național „Grigore Ghica”. Calificare la etapa națională la disciplina matematică | 915 |
| Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi – calificare la proba orală a Olimpiadei de Limba Engleză | 772 |
| TAXI SPEED ANGAJEAZĂ! | 400 |
| Tânăr din Dorohoi prins în flagrant în timp ce fura electronice. Polițiștii dorohoieni au tras focuri de armă pentru imobilizarea acestuia - VIDEO | 395 |
| Dorohoianul prins că fura din easybox, noaptea trecută, a fost reținut de către polițiști, împreună cu cele două rude care îl asista | 343 |
| Spitalul Municipal Dorohoi organizează concurs pentru ocuparea a două posturi de asistent medical pentru Secția de Chirurgie Generală | 232 |
| Bărbat din Șendriceni reținut de către polițiști după ce a fost prins conducând fără permis și cu o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat | 219 |
| Pagube însemnate într-un incendiu izbucnit la Horlăceni | 216 |
| Școala de vară pentru tinerii cercetători filologi (masteranzi și doctoranzi) – Ipotești Ediția a VII-a – Studiile literare românești, în proiecte și proiecții | 215 |
| Comunicat - Apel la Acțiune: senatorul Cătălin Silegeanu și deputatul Ariadna Cîrligeanu invită cetățenii să susțină candidatura lui George Simion | 214 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția Psihiatrie |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează infirmieră |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează infirmieră |
| Spitalul Municipal Dorohoi organizează concurs pentru ocuparea a două posturi de asistent medical pentru Secția de Chirurgie Generală |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează medic specialist ORL |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord