Tineri reținuți pentru infracțiuni cu violență | Realitatea DorohoianăData 01.08.2022 - 19:53:16 |  Infractional | Foto generic | La data de 31 iulie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele a doi tineri de 21, respectiv 29 de ani, din satul Siliștea, respectiv satul Tocileni, comuna Stăuceni, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de tulburare a ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe. | | |
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că, în noapte de 30 spre 31 iulie 2022, datorită unui conflict spontan și al consumului de băuturi alcoolice, mai multe persoane s-au lovit reciproc cauzându-și leziuni fizice, provocând scandal și tulburând ordinea și liniștea publică, în municipiul Botoșani.
Cei doi au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, cercetările fiind continuare sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani.
|

Articole din aceeași categorie |
| Dreptul de a conduce în Europa, obţinut contra sumei de 500 de euro |
| | Tânăr reținut după ce a fost prins, într-un club, cu un cuțit asupra sa |
| | A încercat să fugă de poliţiştii de frontieră dorohoieni, dar a fost dat de gol de camera video corporală |
| | Tânăr cercetat de către polițiștii de frontieră dorohoieni pentru conducerea unui ATV neînmatriculat |
| | Acțiune de amploare în județ, în domeniul silvic. A fost confiscată cantitatea de aproximativ 224 de metri cubi de material lemnos |
| | Ţigări de contrabandă descoperite în aripa laterală a unui autoturism |
| | Tineri tâlhari, din Vorniceni și Ungureni, reținuți de către polițiști! |
| | Bărbat reținut după ce a înjurat și lovit, inclusiv cu biciul, clienții unui magazin |
|
|
Vă veți vaccina anti COVID-19, în cadrul campaniei inițiată de Guvernul României? |
Troiță construită la Ibănești de către un fost polițist dorohoian - VIDEO&FOTO | 4507 |
| Spitalul Municipal Dorohoi – Mesaj de condoleanțe | 4344 |
| Doliu în sănătatea dorohoiană. Un medic a murit după 47 de ani de activitate | 4054 |
| Pompieri dorohoieni avansați în grad, la termen - FOTOGALERIE | 2636 |
| DAS DOROHOI - ANUNȚ PRIVIND ACORDAREA DE SPRIJIN PENTRU NOU-NĂSCUȚI PE BAZĂ DE TICHETE SOCIALE PE SUPORT ELECTRONIC | 2534 |
| Bărbat reținut după ce a înjurat și lovit, inclusiv cu biciul, clienții unui magazin | 1156 |
| Dorohoian plecat de acasă de peste 30 de ani, nu a mai dat vreun semn de viață. Acum familia a apelat la poliție să-l găsească | 1036 |
| DOROHOI - REVEDEREA PROMOȚIEI 2012 A SEMINARULUI TEOLOGIC ORTODOX ,,SF. IOAN IACOBˮ | 426 |
| Tineri tâlhari, din Vorniceni și Ungureni, reținuți de către polițiști! | 352 |
| DAS Dorohoi - ANUNŢ privind acordarea suplimentului de energie cu lemne, combustibili solizi şi/sau petrolieri | 321 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| Vezi toată arhiva video |
DAS DOROHOI - ANUNȚ PRIVIND ACORDAREA DE SPRIJIN PENTRU NOU-NĂSCUȚI PE BAZĂ DE TICHETE SOCIALE PE SUPORT ELECTRONIC |
| Doliu în sănătatea dorohoiană. Un medic a murit după 47 de ani de activitate |
| Caut să închiriez garaj în Dorohoi! |
| Spitalul Municipal Dorohoi – Mesaj de condoleanțe |
| DAS Dorohoi - ANUNŢ privind acordarea suplimentului de energie cu lemne, combustibili solizi şi/sau petrolieri |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord