Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Tragedie: Bătrân mort în incendiul care i-a mistuit casa
Realitatea DorohoianăData 18.03.2022 - 18:08:28
Local
Un bărbat de 80 de ani, din comuna Roma, și-a pierdut viața într-un incendiu care i-a mistuit locuința. Tragedia a avut loc în această după-amiază, iar alarma a fost dată de vecinii victimei, care au observat flăcările.
DISTRIBUIE           

La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp timp, două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale cu apă și spumă, precum și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.

Când pompierii au ajuns la fața locului, ardea întreaga locuinţă. Trupul carbonizat al proprietarului a fost găsit în interiorul casei.

Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.


❗IMPORTANT

- verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grunzi, astereală etc.);
- curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
- tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);
- îngrășați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;
- păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului, astfel încât aceasta să nu fie mai mică de 10 cm.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Acțiune a polițiștilor în Dorohoi!
Casă din Baranca în pericol din cauza coșului de fum necurățat
Primăria Municipiului Dorohoi anunță startul înscrierilor la Festivalul „Datini și Obiceiuri de Iarnă” – Ediția 2025
Activități preventive desfășurate de polițiștii din Nicșeni cu micii școlari - FOTO
Accident rutier în această dimineață. Șoferul a fost transportat la spital pentru investigații medicale - FOTO
PRIMĂRIA DOROHOI/SONDAJ - Foc de artificii sau spectacol laser? Dorohoienii pot decide tipul de spectacol din seara de revelion
1 Decembrie la Dorohoi – Program artistic, slujbă religioasă, depuneri de coroane și fasole cu cârnați și vin fiert
Tânăr din Vârfu Câmpului dat dispărut. Polițiștii cer sprijinul cetățenilor pentru găsirea acestuia
Sondaj
Cele mai citite
PRIMĂRIA DOROHOI/SONDAJ - Foc de artificii sau spectacol laser? Dorohoienii pot decide tipul de spectacol din seara de revelion
1502
Primăria Dorohoi – Dezbatere publică privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2026
956
1 Decembrie la Dorohoi – Program artistic, slujbă religioasă, depuneri de coroane și fasole cu cârnați și vin fiert
837
APEL UMANITAR - La 13 ani, durerea e normalitatea ei. Arta e libertatea ei. 34.000 euro e salvarea ei - FOTO
790
Procesiunea cu Sfintele Moaște în Protopopiatul Dorohoi – o săptămână de bucurie și binecuvântare pentru credincioși - FOTOGALERIE
697
Spitalul Municipal Dorohoi - CHIRURGIE ŞI ORTOPEDIE PEDIATRICĂ
654
Laboratorul de Analize Medicale al Spitalului Municipal Dorohoi - Performanță, precizie și încredere – aproape de tine!
500
Acțiune a polițiștilor în Dorohoi!
461
Dorohoi - Pasiune și excelență: Ioana Marișcu, de la Colegiul Ghica, obține punctaj maxim la Concursul de Chimie ,,Academician Cristofor Simionescu”
442
Primăria Municipiului Dorohoi anunță startul înscrierilor la Festivalul „Datini și Obiceiuri de Iarnă” – Ediția 2025
438
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru secția pediatrie
Spitalul Municipal Dorohoi - CHIRURGIE ŞI ORTOPEDIE PEDIATRICĂ
Spitalul Municipal Dorohoi - CONSULTAŢII GRATUITE GERIATRIE ŞI GERONTOLOGIE PE BAZA BILETELOR DE TRIMITERE
Primăria Dorohoi – Dezbatere publică privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2026
Laboratorul de Analize Medicale al Spitalului Municipal Dorohoi - Performanță, precizie și încredere – aproape de tine!
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord