Ucigaşul Niculinei adus în cătuşe la procuror | | Data 30.04.2013 - 16:53:12 | Tânărul care a ucis-o cu sânge rece pe Niculina Bacinschi a fost adus în cursul după amiezii de marţi, 30 aprilie 2013 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani pentru a fi audiat de procurori iar ulterior pentru a fi prezentat în faţa instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
| | |
Cătălin Vasile Andronicese, în vârstă de 23 de ani a fost reţinut de organele de Poliţie în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean de unde a fost adus astăzi în cătuşe la Parchet. Iniţial, procurorii au aşteptat rezultatul necropsiei fetei pentru a se constata cauzele exacte care au dus la moartea sa. Necropsia a fost efectuată începând de la orele 12:30 şi finalizată aproximativ în jurul orelor 14:00 când organele de anchetă le-ar ridicat de la morga Spitalului Judeţean. Cătălin Andronicese a coborât din duba Poliţiei la Parchet însă nu a schiţat nici un gest şi nici a făcut vreo declaraţie prin care să îşi explice fapta, chipul său rămânând impasibil. Procurorii fac cercetări cu privire la inculpatul de 23 de ani din localitatea Hilişeu Horia pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. Acesta a aşteptat-o ieri în jurul prânzului timp de două ore pe Niculina Bacinschi în staţia de autobuz din Hilişeu Horia. Fata era împreună cu o colegă care a fost îndepărtată prin ameninţare de agresor. După ce a făcut câţiva paşi cu Niculina şi s-a asigurat că nu este nimeni în preajmă care să intervină imediat pentru a o salva, Cătălin Andronicese a înjunghiat-o provocându-i mai multe leziuni în zona inimii după care a stropit-o cu benzină şi i-a dat foc. În drum spre spital, victima a decedat. Autorul acestei crude fapte a fost reţinut pentru 24 de ore iar astăzi va fi prezentat în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Sursa: Botoşăneanul
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Casă în flăcări la Știubieni |
| | Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate |
| | Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat |
| | Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni |
| | Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” |
| | Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani |
| | Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei |
| | Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 764 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 581 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 533 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 466 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 412 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 411 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 355 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord