UNICEF Și Realitatea TV: Locul fiecărui copil este în familie! | | Data 03.07.2012 - 18:13:34 | București, 3 iulie 2012. În România, sunt mii de copii invizibili. Ei sunt copii care nu pot merge la doctor și la scoală, sunt copii care sunt abuzați sau care nu au acte de identitate, sunt copii care au la rândul lor copii. Sunt copii care pot fi părăsiți de părinții lor. Locul copiilor este în familie, dar 1 din 10 copii este în pericolul de a fi părăsit. Este o cifră dureroasă și care reflectă doar o parte din realitățile din România. | | |
Conform datelor din teren, serviciile de prevenire sunt de cel puțin 10 ori
mai ieftine decât cele de protecție. Cu aceeași sumă de bani putem salva 200 de
copii sau putem plăti doar îngrijirea unuia singur.
În acest context, UNICEF a început anul trecut Proiectul
Prima prioritate: niciun copil invizibil în parteneriat cu Direcțiile Generale de
Asistență Socială și Protecția Copilului și Instituțiile Prefectului din
județele Bacău, Botoșani, Buzău, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui și Vrancea și cu
sprijinul Direcţiei Protecţiei Copilului din cadrul Ministerul Muncii, Familiei
și Protecției Sociale. În cele 64 de comunități selectate au fost identificați
12.000 de copii invizibili, iar în
acest moment lucrăm pentru rezolvarea problemelor lor.
În cei doi ani de desfășurare a proiectului, UNICEF împreună cu partenerii
săi lucrează pentru a dezvolta serviciile de bază din cele 64 de comunităţi.
Aceasta implică și angajarea unui asistent social în fiecare comunitate, prin
prezența căruia copiii aflaţi la risc pot fi ajutaţi la timp. Asistenții
sociali împreună cu actorii locali (primari, medici, asistenți, învățători și
profesori, preoți, polițiști) ajută deja acești copii invizibili. De exemplu, un asistent social a ajutat un tată să își ia acasă copilul părăsit de mamă
într-un centru de plasament. Fiind înconjurat de dragostea tatălui și a
bunicii, Vlăduț este un copil vesel, care abia așteaptă să meargă la școală la
toamnă.
Mai sunt însă multe lucruri de făcut și este nevoie de importante resurse
financiare pentru ca Proiectul Prima prioritate: Niciun copil invizibil să
poată continua și să fie extins în beneficiul celor mai vulnerabili copii. De
aceea, UNICEF cu sprijinul Realitatea TV organizează în perioada 23 iunie – 23
iulie 2012 campania de strângere de fonduri Niciun
Copil Invizibil.
Momentul cheie al campaniei este emisiunea Trezește România – Ediție specială
în beneficiul UNICEF de vineri, 6 iulie 2012, începând cu ora 21:00, la
Realitatea TV. Andreea Marin Bănică, Ambasador al Bunăvoinței pentru UNICEF România,
va fi gazda emisiunii. Telespectatorii vor avea ocazia să cunoască poveștile
unor copii invizibili și modul în
care îi pot sprijini astfel încât să poată să crească alături de părinții lor.
Vedete și personalități publice din diverse domenii vor participa la emisiune
pentru a-și arăta susținerea pentru acești copii.
Persoanele care doresc să sprijine copiii
invizibili pot:
·
Trimite un SMS la 8848 în valoare de 2 euro pentru care
nu se percepe TVA, număr valabil în rețelele Cosmote, Orange și Vodafone;
·
Pot suna la 0900 900 230, apel în valoare de 2 euro
pentru care nu se percepe TVA, număr gratuit pus la dispoziție de Romtelecom;
·
Pot dona online pe www.unicef.ro;
·
Pot face donații în contul UNICEF la orice sucursală
BRD-Groupe Société Générale (mentionând cod 09).
Pentru mai multe detalii despre Campania Niciun Copil Invizibil vizitați www.unicef.ro
și paginile de Facebook SustineUNICEF și UNICEF Romania.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO |
| | A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României |
| | Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava |
| | Călin Georgescu rămâne în arest. Judecătorii Curții de Apel București au prelungit arestul preventiv pentru încă 30 de zile |
| | UMANITAR - La 5 ani, Nectarie nu poate merge și nu și-a strigat niciodată mama. Recuperarea lui costă 50.000 de euro pe an |
| | Peste 80 de locuri de muncă vacante în Uniunea Europeană |
| | APEL UMANITAR - Alexandru are 17 ani și are nevoie de 34.000 de euro pentru operația la coloană. Poate fi ajutat printr-un SMS de 2 euro la 8832 - FOTO |
| | Călin Georgescu a fost pus în libertate de către judecători |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1286 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 855 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 767 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 590 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 535 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 471 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 359 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 358 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 357 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 355 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|