Victorie categorică pentru FCM Dorohoi în Cupa României | | Data 17.08.2012 - 15:42:22 | FCM Dorohoi a câştigat cu 3-1 meciul disputat mercuri cu Sporting Suceava, în cadrul Cupei României. Desfăşurat în faţa a peste 600 de spectatori, meciul a oferit acestora faze spectaculoase. Echipa dorohoiană a început în forţă, dominând net în primele minute de joc pe adversarii suceveni, care cu rare excepţii, nu au reuşit să se apropie de poarta FCM –ului. | | |
În ciuda dominării elevilor lui Colban, scorul a
fost deschis de Sporting Suceava care în minutul 30 a reuşit să marcheze prin Apetri, din penalty, după un
fault al lui Roheţki. Replica dorohoienilor a venit după 12 minute când Pavăl a
reuşit egalarea. Scorul de 1-1 s-a menţinut până la finalul celor două reprize.
În prelungiri, FCM-ul a dominat, reuşind să majoreze avantajul prin golurile
înscrise de Porfireanu, în minutul 95 şi Bordeianu în minutul 110.
Victor
Mihalachi s-a declarat mulţumit de
rezultat şi evoluţia jucătorilor. „A fost un meci de Cupa României. Sucevenii
au venit la ambiţie, au venit să câştige, dar noi am dovedit că am fost mai
buni, că încercăm să legăm jocul. Consider că rezultatul de 3-1 este
mulţumitor. Sperăm să aducem la jocurile viitoare o echipă de Liga a II-a sau
de ce nu, o echipă din prima ligăâ? a declarat Victor Mihalachi, finanÅ£atorul
FCM Dorohoi.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Două zile, două orașe și aceeași misiune: sportul mai aproape de copii și de comunitate |
| | Sportivă a ACS Box Viitorul Broscăuți convocată la lotul național și olimpic al României |
| | DOROHOI - Prima ediție a Crosului Olimpic „Anul Nadia Comăneci” a adunat aproape 1.000 de participanți și sute de zâmbete -FOTOGALERIE&VIDEO |
| | Mesajul Elisabetei Lipă cu câteva ore înainte de începerea Crosului „Anul Nadia Comăneci” - Dorohoi - FOTOGALERIE |
| | Dorohoi devine capitala mișcării și a spiritului olimpic la Crosul „Anul Nadia Comăneci” 2026 |
| | Sărbătoarea sportului la Dorohoi: Vino la competiția de alergare „CROS - ANUL NADIA COMĂNECI 2026”! |
| | Explozie de culoare și energie la Dorohoi! Vino la „Cros – Împreună Colorăm Dorohoiul!” |
| | Măsuri de ordine publică pentru meciul de fotbal dintre FC Botoșani și Metaloglobus |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1286 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 855 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 767 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 590 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 535 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 471 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 359 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 358 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 357 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 355 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord