Cei 19 pompieri angrenaţi în stingerea incendiului din localitatea Mesteacăn, comuna Corni, se luptă cu flăcările şi la această oră.
DISTRIBUIE
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Botoşani, Dorina Lupu, flăcările s-au propagat repeziciune de la o clădire la alta din cauza vântului care bate cu putere, în rafală, dar și din cauza distanţei mici dintre construcții.
“Intervenția este una dificila şi de durată din cauza suprafeței mari afectate dar şi a cantității mari de materiale combustibile din gospodărie. În sprijin a ajuns si un echipaj al ISU Suceava”, a precizat Dorina Lupu care a adăugat că, din fericire, nimeni nu a avut nevoie de ajutor medical.
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.