VW alimentat cu ţigări de contrabandă în loc de combustibil | | Data 19.05.2014 - 13:16:10 | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca împreună cu lucrătorii vamali au descoperit 15.000 de ţigarete, ascunse şi nedeclarate, în rezervorul şi bara de protecţie a unui autoturism condus de către un cetăţean moldovean.
| | |
La sfârşitul săptămânii
trecute, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, pentru
efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în
ţară, Eugeniu C., cetăţean moldovean în vârstă de 31 de ani, conducând un
autoturism marca VW, înmatriculat în R. Moldova.
Pentru valorificarea unei
informaţii aflate în lucru, poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor
vamali efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului şi a bagajelor
personale ale lui Eugeniu C.
În urma controlului
efectuat, echipa comună a descoperit ascunsă şi nedeclarată în bara spate şi
rezervorul autoturismului cantitatea de 15.000 ţigarete de diferite mărci, cu
timbru de acciză Republica Moldova.
Conform prevederilor
legale a fost luată măsura reţinerii ţigaretelor, în valoare totală de 3300
lei, precum şi a autoturismului, iar tânărul a fost sancţionat contravenţional
cu amendă în valoare de 5.000 lei.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier |
| | Pericolele din locuință pot fi prevenite! ISU Botoșani le reamintește părinților cum să-și protejeze copiii de accidentele casnice |
| | Atenție în trafic! Un nou cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Casă în flăcări la Știubieni |
| | Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate |
| | Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat |
| | Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni |
| | Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1281 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 855 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 767 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 611 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 590 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 535 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 471 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 359 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 358 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 357 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord