Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Zile de foc pentru pompierii botoşăneni
Data 19.05.2013 - 10:07:51
Vineri şi sâmbătă, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină în 33 situaţii de urgenţă. Urmare a apelurilor primite din partea cetăţenilor, forţele inspectoratului au intervenit pentru stingerea a patru incendii, asanarea unor fântâni, transportul a două persoane bolnave din apartamente la ambulanţă şi 26 misiuni pentru acordarea primului ajutor medical.
DISTRIBUIE           

Prin intervenţia lor, pompierii au salvat şi protejat de foc bunuri materiale în valoare de peste 50.000 de lei.

Gospodărie incendiată de un fumător neglijent

Un fumător neglijent a provocat sâmbătă, 18 mai 2013, un incendiu în gospodăria unui localnic din comuna Tudora. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorgaâ€? al JudeÅ£ului BotoÅŸani a fost solicitat să intervină pentru stingerea incendiului puÅ£in înainte de ora 18.00. La locul indicat s-a deplasat un echipaj din cadrul DetaÅŸamentului de Pompieri BotoÅŸani, cu o autospecială cu apă ÅŸi spumă. La sosirea gărzii de intervenÅ£ie, ardeau adăpostul de animale ÅŸi o parte din acoperiÅŸul bucătăriei, existând pericolul ca flăcările să se extindă ÅŸi la celelalte construcÅ£ii din gospodărie. Incendiul a fost stins în mai puÅ£in de o oră, fiind salvate animale, păsări ÅŸi bunuri materiale în valoare de peste 25.000 lei. Au ars adăpostul de animale ÅŸi cca. 24 m.p. din acoperiÅŸul bucătăriei, pagube estimate la 5.000 lei.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
La un pas de dezastru. O femeie era să rămână fără casă în prag de iarnă
Autoturism distrus de flăcări la Botoșani. Cauza probabilă a fost un scurtcircuit
Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier
Pericolele din locuință pot fi prevenite! ISU Botoșani le reamintește părinților cum să-și protejeze copiii de accidentele casnice
Atenție în trafic! Un nou cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani
Casă în flăcări la Știubieni
Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate
Sondaj
Cele mai citite
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
782
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
613
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
538
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
473
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
379
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
379
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
375
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
373
Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ
355
VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști
344
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord