| Dan Șlincu: Un viaduct nou pe Drumul Național 29D, Botoșani – Ștefănești | Reabilitarea sectorului DN29D, Botoșani – Ștefănești, km 18+500 – km 21+000, afectat de alunecări de teren a intrat în linie dreaptă. |
| | Aproximativ 50 de permise de conducere reținute de polițiști în acest week-end | În ultimele 48 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 13 acțiuni punctuale, în cadrul planului BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la 110 evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112. |
| | „Săptămâna Protecției Civile” la Flămânzi - FOTOGALERIE | Peste 500 de elevi, cadre didactice, dar și simpli cetățeni din orașul Flămânzi s-au întâlnit, astăzi, cu pompierii în cadrul unei acțiuni de informare și educare preventivă cu tematică de protecție civilă. |
| | Muzeu transfrontalier închinat lui Mihai Eminescu | Un inedit proiect transfrontalier România – Republica Moldova va pune în valoare personalitatea marelui nostru poet național, Mihai Eminescu. |
| |
| A încercat să mituiască polițiștii. Acum este cercetat de către ofițerii Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Botoșani | Ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați, la sfârșitul... |
| | 26 februarie – 04 martie – „Săptămâna Protecției Civile” | În fiecare an, Ziua Protecției Civile din România este sărbătorită pe 28 februarie. Pentru marcarea acestui moment, Departamentul pentru Situaţii... |
| | Comunicat Andrei Drancă, deputat USR: Guvernul a avizat negativ legea care interzice reclamele la jocurile de noroc | Ducând țara într-un dezastru financiar, coaliția PSD -PNL a ocupat agenda publică doar cu discuții despre comasări și alegeri, iar, în tot acest... |
| | Autoturism radiat din circulație, descoperit la trecerea frontierei în PTF Rădăuți Prut | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului Trecerii Frontierei Rădăuți Prut au depistat la controlul de frontieră un bărbat care conducea un... |
| | Casă distrusă de flăcări, la Bălușeni | Un bărbat din localitatea Bălușeni a rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu generat, cel mai probabil, de un coș de fum defect.... |
| | Bărbați reținuți pentru tentativă de omor | La data de 21 februarie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul... |
| | DOROHOI - Absolvenți de succes CNGG: Andrei Rașcu – ambiție, pasiune, reușită - FOTOGALERIE | În data de 15 februarie 2024 a avut loc la CNGG Dorohoi, în aula Dimitrie Pompeiu, o nouă activitate a proiectului inițiat de directorul Georgel Șlincu,... |
| | Acțiune a polițiștilor din Dorohoi | La data de 20 februarie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi,... |
|
|
| Peste 160 de sancțiuni aplicate de către polițiști în ultimele 24 de ore | În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 3 acțiuni punctuale, în cadrul planului BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la 34 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112. |
|
|
| Incendiu puternic la Liveni, provocat de mâncarea uitată pe aragazul lăsat aprins. Trei butelii au explodat până la sosirea pompierilor | Un incendiu violent a izbucnit, astăzi, într-o gospodărie din localitatea Liveni. O anexă de aproximativ 70 de metri pătrați a fost cuprinsă de flăcări, după ce fiul proprietarului a lăsat mâncarea pe aragazul aflat în funcțiune și a plecat de acasă. Vecinii au fost cei care au sunat după ajutor, îngrijorați că incendiul ar putea... |
|
|
| Expoziția de arte vizuale „De dragoste...” | Muzeul Județean Botoșani, Secția de Artă Plastică-Etnografie organizează, în colaborare cu Liceul de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani, expoziția de arte vizuale intitulată „De dragoste...”. |
|
|
| Alexandra Huțu: „Peste 17 milioane de euro atrași în județul Botoșani din PNRR pentru proiecte de extindere a sistemelor de apă și canalizare!” | Deputatul social democrat botoșănean Alexandra Huțu, membru în Comisia pentru mediu și în Comisia pentru administrație publică, a anunțat astăzi că Ministerul Mediului a selectat proiectele depuse de autoritățile locale botoșănene pentru extinderea sistemelor de apă și canalizare. Investițiile sunt finanțate prin PNRR în cadrul Componentei... |
|
|
| Incendiu la Drislea. Pompierii din Trușești au intervenit | Un incendiu violent a izbucnit, seara trecută, pe raza localității Drislea. O clădire, aflată în curtea bisericii, unde era amplasată o centrala termică, a luat foc, cel mai probabil, de la un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile. |
|
|
| Droguri descoperite de către jandarmi, ascunse în pachete de țigări, în mașina unui tânăr din Botoșani | Duminică seară, un grup de tineri a atras atenția jandarmilor prin comportamentul manifestat în timp ce discuta lângă un autovehicul parcat pe Aleea Unirii din municipiul Botoșani. |
|
|
| Peste 200 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 120.000 de lei, aplicate de către polițiști în ultimele 24 de ore | În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 4 acțiuni punctuale, în cadrul planului de activitate BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la 38 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112. |
|
|
| Tânără din Republica Moldova, căutată de autoritățile din Germania pentru furt, depistată și reținută la graniță | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut o tânără cu cetăţenie Republica Moldova căutată de autorităţile din Germania, care este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de furt. |
|
|
| Casă în pericol din cauza coșului de fum necurățat de funingine! | Casa unei femei din localitatea Lucovița a fost în pericol, astăzi, după ce funinginea depusă pe pereții din interiorul coșului de fum s-a aprins. |
|
|
| APEL UMANITAR - Ajută-l pe Luca, un băiețel curajos de numai 7 anișori, să câștige a doua bătălie împotriva cancerului - FOTO | Are doar 7 ani și se luptă cu leucemia pentru a doua oară. Luca are nevoie urgent de transplant de măduvă. Intervenția salvatoare va avea loc în Italia, la Roma. Costurile sunt însă peste puterile unei familii cu venituri medii din România. |
|
|
| Razie de amploare a polițiștilor în municipiul Botoșani | În zilele de 17 și 18 februarie, în intervalul orar 06:00 - 14:00 și 18:00-02:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani
cu sprijinul celor din cadrul subunităților de poliție și a Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității... |
|
|
| Incendiu la Dumeni. Anexă în flăcări din cauza unei candele lăsată aprinsă | Nu așezați candelele aprinse lângă perdele, haine sau alte obiecte care pot lua foc uşor! Din această cauză, anexa unde locuia o bătrână, în vârstă de 82 de ani, din localitatea Dumeni, a luat foc. S-a întâmplat în această dimineață. Când s-a produs incendiul, femeia era în interior. A încercat să stingă flăcările, dar nu a... |
|
|
| „Rost și rânduială în satul românesc”, carte lansată la Biblioteca Municipală Dorohoi, în prezența unui public elevat - FOTOGALERIE | Joi, 15 februarie, începând cu orele 12.00, la Biblioteca Municipală Dorohoi s-a derulat, într-un cadru intim, lansarea cărții „Rost și rânduială în satul românesc” a sociologului ieșean Eugen D. Neculau (1900-1974). Volumul editat de etnograful Marcel Lutic, împreună cu redactorul Petronela Cotea-Mihai, cuprinde tot ceea ce este mai... |
|
|
| Măsuri de ordine publică la meciul de fotbal dintre F.C. Botoșani și Universitatea Craiova | ... |
|
|
| Autostradă pentru Botoșani - FOTO | Pas foarte important pentru autostrada care va trece prin județul Botoșani!
Consiliul Tehnico-Economic al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere a avizat Studiul de Fezabilitate pentru tronsonul de autostradă Pașcani – Suceava, care va trece prin comuna Tudora și care va asigura conectivitatea județului Botoșani cu... |
|
|
| Campania AUR „Iarna Românilor” la Șendriceni. Locuitorii comunei și-au spus nemulțumirile | Campania „Iarna Românilor”, desfășurată la nivel național de către partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), a ajuns în această după-amiază și la Șendriceni. |
|
|
| Bărbat atacat de un câine agresiv. Stăpânul animalului a fost sancționat de către jandarmi | Ieri dimineață, un bărbat atacat de un câine din rasa ciobănesc german pe strada Nicolae Grigorescu din municipiul Botoșani a solicitat sprijinul jandarmilor. |
|
|
| Casă în pericol după ce a luat foc o ladă frigorifică | Un incendiu a izbucnit, seara trecută, într-o gospodărie din localitatea Epureni. Cel mai probabil flăcările au pornit dintr-o bucătărie, din cauza unui scurtcircuit. |
|
|
| Poeți consacrați alături de elevii Colegiului Național ”Grigore Ghica”, de Ziua Națională a Lecturii - FOTO | Miercuri, 15 februarie 2024, elevii Colegiului Național ”Grigore Ghica” Dorohoi au avut parte de o experiență culturală inedită desfășurată cu ocazia Zilei Naționale a Lecturii. |
|
|
| Alexandra Huțu: „Suntem cu un pas mai aproape ca data de 24 august să devină oficial Ziua Prizonierilor de război români” | Propunerea legislativă pentru instituirea zilei de 24 august ca Ziua Prizonierilor de Război Români, inițiată de deputatul botoșănean Alexandra Huțu, a fost votată în unanimitate săptămâna aceasta în Plenul Senatului. |
|
|
| Elevi chiulangii din Botoșani aduși la cursuri cu poliția și jandarmii | La data de 14 februarie 2024, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei ai Poliției Municipiului Botoșani și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat o acțiune de amploare, cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, în zona unităților de învățământ, din municipiului... |
|
|
| Tânăr din Botoșani depistat la volan sub influența alcoolului | Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control joi, 15 februarie, în jurul orei 4:00, pe strada Primăverii, un autoturism condus de un tânăr, de 26 de ani, din municipiul Botoșani. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 480 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 423 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 402 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 346 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 337 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 331 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 322 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|