| Acțiune pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul silvic | La data de 1 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani, împreună cu polițiști de ordine publică și polițiști rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice. |
| | Imigranții ilegali sunt în continuare în vizorul polițiștilor botoșăneni | Polițiștii de imigrări din Botoșani au desfășurat, la data de 30 septembrie a.c., o acțiune pentru prevenirea și combaterea șederii și muncii ilegale a străinilor. Verificările au vizat două societăți comerciale din județ, cu obiect de activitate în domeniul restaurantelor și al întreținerii peisagistice. |
| | Imigranți ilegali căutați cu poliția la firme din județ | Pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale, polițiștii de imigrări din Botoșani au desfășurat, în cooperare cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, o amplă acțiune de control la două societăți comerciale din județ.... |
| | Cătălin Silegeanu - Guvernul mai inventează o amendă pentru micii gospodari, dar închide ochii la palatele ridicate ilegal | Când nu știe cum să rezolve o problemă, Guvernul mai inventează o amendă: vrea ca micii gospodari să plătească până la 100.000 de lei pentru un șopron sau un grajd construit fără autorizație, în contextul în care statul însuși e campion la ilegalități urbanistice. |
| |
| Peste 30 de metri cubi de material lemnos confiscat de polițiști | Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și Garda Forestieră... |
| | Comunicat - Senatorul Cătălin Silegeanu: Demisia este singura soluție către normalitate | Senatorul Cătălin Silegeanu cere oficial demisia premierului Marcel Ciolacu, argumentând că în acest moment coaliția nu mai are legitimitate să... |
| | Șapte străni depistați în situații ilegale, în primele șapte luni ale anului | În cele șapte luni ale acestui an, polițiștii de imigrări din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Botoșani au desfășurat aproximativ... |
| | Polițiștii de imigrări în misiune la „Zilele Nordului”, de la Darabani. Nu au fost găsiți străini ilegali | În contextul desfășurării festivalului „Zilele Nordului“, care a avut loc în perioada 2 - 3 august a.c., în localitatea Darabani, polițiștii... |
| | Polițiștii de imigrări și cei de frontieră, controale pentru depistarea migranților ilegali | Polițiștii de imigrări din Botoșani, în cooperare cu polițiști ai Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, au desfăşurat,... |
| | Peste 130 de dispozitive de verificare a datelor au intrat în dotarea I.P.J. BOTOȘANI | România va intra in spațiul Schengen cu frontierele maritime si aeriene, incepând cu data de 31 martie a.c. De la această dată pasagerii nu vor mai... |
| | Peste 50 de străini identificați în județ. Polițiștii de la imigrări nu au depistat ilegalități în ceea ce-i privește | În perioada 7 – 14 martie a.c., polițiștii de imigrări din Botoșani au organizat şi desfăşurat, în Municipiul Botoșani, două activități... |
| | Polițiștii au făcut verificări pentru depistarea migranților ilegali | La data de 25 ianuarie a.c., polițiștii de imigrări din Botoșani, în cooperare cu polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani -... |
|
|
| USR Botoșani: ”Doamna Federovici, opriți bătaia de joc de la Nova Apaserv!” | USR Botoșani somează public conducerea Nova Apaserv să demonstreze că ocupă legal funcțiile din fruntea operatorului de apă al județului. USR Botoșani solicită conducerii CJ să ia măsuri pentru a opri amatorismul și ilegalitățile de la Nova. |
|
|
| Migrația ilegală combătută la Botoșani prin controale inopinate | La data de 21 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Servicului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu cei ai Inspectoratului General de Imigrări-Biroul Botoșani, Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră și inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea... |
|
|
| Zeci de percheziții în Botoșani și alte județe din țară | Joi, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în colaborare cu polițiști din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate din Iași, Bacău, Alba, București, Constanța, Craiova, Galați, Oradea, Timișoara și al serviciilor de combatere... |
|
|
| 50 de persoane legitimate și 40 de mașini controlate, în cadrul unei acțiuni a polițiștilor desfășurată la Ștefănești | La data de 5 decembrie 2022, în intervalul orar 06:00-09:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic. |
|
|
| USR acordă CONSULTANŢĂ BOTOŞĂNENILOR INTERESAŢI de finanţarea proiectelor din societatea civilă şi reclamă ilegalităţi în procedura Primăriei Botoşani | Pentru că 18 august este termenul până la care botoşănenii pot depune proiecte pentru a accesa finanţările special destinate de lege societăţii civile, USR Botoşani acordă consultanţă tuturor celor interesaţi de completarea şi depunerea documentaţiilor. Specialişti ai USR vor fi la dispoziţia doritorilor în zilele de 14 şi 15 august,... |
|
|
| Sute de români cer azil la granița de sud a SUA susținând că Putin invadează România | Sute de cetățeni români au ajuns în ultimele două luni la granița de sud a Statelor Unite cu Mexicul, unde solicită azil pe motivul că Rusia invadează România, potrivit Breitbart News. |
|
|
| A vrut să se angajeze legal, dar a comis o ilegalitate | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit în posesia unui cetăţean din Republica Moldova o carte de identitate românească, ce s-a dovedit a fi falsă. |
|
|
| Permis de conducere fals, procurat pentru a ascunde o ilegalitate | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui bărbat în autoturismul căruia a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităților din Republica Moldova, care s-a dovedit a fi fals. |
|
|
| Acţiuni împotriva delictelor silvice. Dosar penal pentru un tânăr din Ibăneşti prins cu lemne tăiate ilegal | În acest sfârșit de săptămână, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au desfăşurat acțiuni în vederea prevenirii și combaterii ilegalităților în domeniul silvic, dar și pentru depistarea transporturilor ilegale de material lemnos și pomi de Crăciun. |
|
|
| PSD Botoșani acuză: Reprezentanții locali ai actualului Guvern, în lipsa dialogului cu botoșănenii au îngălbenit stâlpii din jurul secțiilor de votare cu afișe amplasate ilegal | PSD Botoșani a depus astăzi plângere la Inspectoratul de Poliție și la Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani pentru lipirea de afișe electorale în alte locuri decât cele prevăzute de legea în vigoare, respectiv pe panourile de afișaj puse la dispoziție de Primărie. |
|
|
| PSD Botoșani: „Flutur vrea să ajungă primar prin încălcarea flagrantă a normelor electorale în vigoare și prin falsuri în acte publice” | PSD Botoșani solicită intervenția organelor abilitate ale statului pentru oprirea lui Cătălin Flutur și a subordonaților săi de la încălcarea flagrantă a tuturor normelor electorale și a Hotărârilor Biroului Electoral Central în vigoare. |
|
|
| COMUNICAT Doina Federovici: Votez moțiunea de cenzură pentru demiterea Guvernului Orban care a batjocorit în ultimul hal copiii, vârstnicii medicii și profesorii | Doina Federovici, senator PSD și candidat pentru președinția Consiliului Județean Botoșani a declarat astăzi că va vota moțiunea de cenzură pentru demiterea Guvernului Orban, indiferent la ce dată se va stabili în Parlament. |
|
|
| COMUNICAT PSD Botoșani: „A explodat caracatița corupției din PNL! Domnilor Flutur și Șoptică ce spuneți de focarul de corupție de la PNL Tulcea?” | PSD Botoșani atrage atenția asupra focarelor de corupție din PNL care încep să iasă la suprafață în fiecare zi, în fiecare județ din țară, în urma anchetelor realizate de mass-media. |
|
|
| COMUNICAT Cosmin Andrei: „Botoșănenii merită un primar cinstit, nu unul girat de un Guvern liberal dovedit corupt, care a pus în pericol viața oamenilor” | Viceprimarul municipiului Botoșani, social-democratul Cosmin Andrei îi cere public primarului PNL, Cătălin Flutur să le explice botoșănenilor de ce propriul Guvern liberal a fost găsit vinovat de Curtea de Conturi de o serie de ilegalități care au atentat la viața oamenilor. În același timp, Curtea de Conturi a identificat și la Primăria... |
|
|
| Recomandările AJOFM privind semnarea contractelor de muncă pentru străinătate cu firme private de plasare a forţei de muncă | ... |
|
|
| Firme din judeţ amendate pentru că au angajat ilegal muncitori străini | Polițiștii de imigrări din Botoșani au aplicat amenzi în valoare de 4500 de lei pe numele reprezentanților unor societăți comerciale, în urma unor controale pe linia prevenirii și combaterii muncii ilegale a străinilor. |
|
|
| Activităţi preventive desfăşurate de jandarmi | Aproximativ 500 de elevi din instituţiile de învăţământ preuniversitar au participat la cele 22 de activităţi de prevenire desfăşurate de jandarmii botoşăneni în perioada 18 – 22 aprilie a.c., în sprijinul programului naţional ,,Şcoala Altfel”. |
|
|
| Adolescenţă în legalitate, nu delincvenţă în ilegalitate | În ziua de joi, 07 aprilie a.c., jandarmii botoşăneni au efectuat o activitate preventivă la Şcoala Gimnazială nr.1 Stăuceni, la care au participat treizeci de elevi din clasa a VIII - a şi cadre didactice. |
|
|
| Amenzi de peste 8000 de lei şi lemn confiscat de poliţişti, într-o acţiune de combatere a ilegalităţilor în domeniul silvic | La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii Serviciului Ordine Publică – I.P.J. Botoşani au desfăşurat o acţiune în mediul rural, în scopul prevenirii şi combaterii abaterilor pe linia transporturilor de materiale lemnoase. |
|
|
| Migranţi ilegali reţinuţi la Oroftiana de poliţiştii de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani au depistat şi reţinut trei persoane care intenţionau să intre ilegal în România, pentru a ajunge într-o ţară din Spaţiul Schengen. |
|
|
| Poliţişti, oameni de afaceri şi avocaţi din judeţ, suspecţi de coprupţie în dosarul jocurilor de noroc | Ploaie de acuzaţii în dosarul de corupţie instrumentat de procurorii DNA Suceava privind "paradisul jocurilor de noroc". În vâltoarea anchetei au intrat oameni de afaceri, poliţişti, avocaţi, dar şi angajaţi ai Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc. Nu mai puţin de 200 de persoane au fost invitate la DNA Suceava în calitate de suspecţi... |
|
|
| Jumătate din Dorohoieni lăsaţi fără apă. Situţia departe de a fi rezolvată | Jumătate din locuitorii Dorohoiului au rămas astăzi fără apă din cauza unei avarii apărută la o conductă de alimentare situată pe Bulevardul Victoriei. Angajaţii Nova Apaserv lucrează pentru remedierea avariei dar nu pot preciza când se va relua furnizarea apei. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1287 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 855 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 767 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 593 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 535 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 471 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 359 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 358 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 358 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 356 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|