| Au fost suspendate audienţele la Primăria Dorohoi. Primarul Alexandrescu face apel la responsabilitate | Dorin Alexandrescu, primarul municipiului, a luat decizia să suspende audienţele pe care le ţinea în fiecare zi de joi. Decizia a venit în contextul măsurilor şi impunerilor care se iau la nivel naţional şi local pentru stoparea răspândirii virusului. |
| | 32 de persoane în autoizolare, la Dorohoi. Cei care încalcă regulile riscă pedepse severe | Astăzi la amiază, pe raza municipiului Dorohoi, erau un număr de 32 de persoane aflate în autoizolare, cu 10 mai multe, comparativ cu ziua de ieri, miercuri, când numărul era de 22 de persoane. |
| | Măsuri anunţate de Biserica Ortodoxă Română după interzicerea slujbelor în biserici | Biserica Ortodoxă Română a anunţat mai multe decizii de ultimă oră, după declanşarea stării de urgenţă din România, şi decizia de a suspenda, printre altele şi activităţile religioase realizate în spaţii închise. |
| | Toate restaurantele, barurile şi cafenelele închise, prin ordonanţă militară. Aproximativ 60 de astfel de localuri în Dorohoi | Activitatea restaurantelor, barurilor şi cafenelelor din România va fi suspendată, prin ordonanţă militară, a anunţat în această seară Marcel Vela, Ministrul Afacerilor Interne. Măsura a fost luată în contextul stării de urgență instituită prin Decret prezidențial, pentru o perioadă de 30 de zile, pe întreg teritoriul României. |
| |
| ANUNŢ IMPORTANT – Piaţa din Dorohoi va fi închisă pentru o zi, pentru dezinfecţie | Conducerea Administraţiei Pieţii din Dorohoi anunţă că, în vederea prevenirii extinderii infectării cu COVID 19, se impune executarea lucrărilor... |
| | Dorohoi – Începe dezinfecţia principalelor zone, inclusiv a străzilor | Având în vedere evoluţia luptei împotriva COVID -19 Primăria municipiului Dorohoi anunţă că de astăzi 17.03.2020 va începe acţiunea de dezinfecţie... |
| | STARE DE URGENŢĂ: Măsuri fără precedent anunţate de premierul Ludovic Orban | Premierul Ludovic Orban a anunțat, duminică, o serie de măsuri care vor fi cuprinse în decretul prezidențial referitor la starea de urgență în... |
| | Liderul naţional al ALDE şi-a amânat vizita în judeţ din cauza coronavirusului | Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele naţional al ALDE nu mai vine sâmbătă, 14 martie, la Botoşani şi Dorohoi, aşa cum a fost anunţat anterior.... |
| | Bărbat dispărut în Italia. Familia şi poliţiştii l-au dat în urmărire | Un bărbat în vârstă de 31 de ani din comuna Drăguşeni a fost dat dispărut de familie după ce, plecat la muncă în Italia, la sfârşitul lunii... |
| | Minorul dat dispărut astăzi dimineaţă a fost găsit | Inspectoratul de Poliţie Judeţean a anunţat în urmă cu puţin timp că minorul dat dispărut astăzi dimineaţă a fost găsit de poliţişti la locuinţa... |
| | Tânăr născut la Dorohoi, dispărut din Darabani | Dacă aţi văzut această persoană sau cunoaşteţi date despre ea, anunţaţi de urgenţă cea mai apropiată unitate de poliţie sau apelaţi numărul... |
| | Ministrul Afacerilor Interne a anunţat suspendarea zborurilor către şi din Italia până pe 23 martie. Vezi şi alte măsuri | Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută puţin după miezul nopţii, suspendarea... |
|
|
| Măsuri dure luate de autorităţile române pentru prevenirea răspândirii coronavirusului COVID 19 | Manifestările publice sau private în spaţii deschise sau închise, cu un număr de participanţi mai mare de 1000 de persoane sunt interzise începând de astăzi, 8 martie, anunţă Ministerul Afacerilor Interne, prin intermediul unui comunicat de presă. Măsura este obligatorie, neputând fi negociată, fiind valabilă până la data de 31 martie... |
|
|
| Plecat la muncă în străinătate, dat dispărut de familie | Plecat la muncă în străinătate, un tânăr în vârstă de 32 de ani, din satul Negreni, comuna Ştiubieni, a fost dat dispărut de familie după ce nu a mai luat legătura cu nicio rudă de mai bine de două luni. |
|
|
| Medicul Valerian Andrieş, PNL, şi-a anunţat candidatura pentru funcţia de primar al Dorohoiului | Medicul Valerian Andrieş, liderul liberalilor dorohoieni, şi-a anunţat în urmă cu câteva zile candidatura pentru funcţia de primar al municipiului. |
|
|
| Elevele bătăuşe de la Liceul “Al. Vlahuţă” din Şendriceni, cercetate de poliţişti. Reacţionează şi Inspectoratul Şcolar Judeţean | Bătaia între elevele de la Liceul “Al. Vlahuţă” din Şendriceni nu a rămas nesancţionată. Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani a confirmat oficial, prin intermediul unui comunicat de presă, incidentul petrecut în unitatea de învăţământ, precizând că poliţia a declanşat cercetările pentru comiterea infracţiunii... |
|
|
| INTERVIU – Lucian Topalagă, candidat ALDE pentru Primăria Dorohoi | Lucian Stelian Topalagă, preşedintele organizaţiei locale ALDE şi primul politician dorohoian care şi-a anunţat candidatura pentru funcţia de primar al Dorohoiului la alegerile locale din acest an, a acordat un interviu publicaţiei noastre. El a răspuns întrebărilor legitime puse de reporterul Realitatea Dorohoiană, întrebări ce au vizat... |
|
|
| Călin Popescu Tăriceanu vine la Dorohoi! | Conducerea judeţeană a ALDE a anunţat, prin intermediul unui comunicat de presă, că liderul naţional al partidului va fi prezent sâmbătă, 14 martie, în judeţ. Deşi programul complet nu a fost făcut public, deocamdată, reprezentanţii ALDE Botoşani au confirmat prezenţa lui Călin Popescu Tăriceanu în municipiile Botoşani şi Dorohoi.... |
|
|
| Viceprimarul Lucian Topalagă, propunere inedită. El cere părerea locuitorilor | Viceprimarul Lucian Topalagă, care şi-a anunţat candidatura pentru funcţia de primar din partea ALDE, face o propunere dorohoienilor, atât celor care locuiesc în municipiu cât şi celor care trăiesc în afara graniţelor ţării. |
|
|
| DOROHOI - Prefectul judeţului prezent ieri în şedinţa de Consiliu Local | Prefectul judeţului, Valentin Alexandru Colbu, a fost prezent ieri la şedinţa extraordinară a Consiliului Local Dorohoi. Oficialul şi-a anunţat anterior vizita, el venind însoţit de Monica Negrilă, consilier juridic în cadrul Prefecturii. |
|
|
| DOROHOI – Furnizarea apei întreruptă pe o stradă din municipiu | SC Nova Apaserv SA Botoşani anunţă că în data de 13.02.2020 în intervalul orar 09:00-16:00, SC Ludwig Pfeiffer SRL are programate lucrări pe strada Traian în vederea cuplării la reţeaua de apă existentă a municipiului Dorohoi şi a punerii în funcţiune a reţelei nou executate de pe strada menționată mai sus, fapt pentru care se va sista... |
|
|
| Poliţiştii botoşăneni alături de elevi în Ziua siguranței pe internet | La nivel internațional astăzi, 11 februarie 2020, celebrăm Ziua siguranței pe Internet, zi care oferă oportunitatea de a sublinia necesitatea folosirii responsabile a tehnologiilor informaționale. |
|
|
| Bărbat plecat în străinătate, dat dispărut de familie. Acum este căutat de poliţie | Un botoşănean în vârstă de 42 de ani, care a plecat la muncă în străinătate, a fost dat dispărut de familie după ce nu a mai luat legătura cu rudele de mai bine de cinci ani. Din acest motiv, rudele au sesizat Inspectoratul de Poliţie Judeţean, care au declanşat operaţiunile de căutare. |
|
|
| La 3 cazuri de gripă cursurile se suspendă. Dacă 20% din elevii unei şcoli lipsesc 3 zile din cauza gripei, cursurile se suspendă | Ministerul Educației și Cercetării anunţă că şcolile sunt obligate să facă triaj epidemiologic zilnic acolo unde sunt medici sau asistente, iar dacă sunt 3 cazuri de gripă într-o clasă, cursurile acelei clase se suspendă, potrivit unei note către Inspectoratele Școlare. Asta după ce ministerul Sănătăţii a anunţat declanşarea epidemiei... |
|
|
| Carte a profesorului de istorie Gică Manole, lansată în cadru universitar la Iaşi | Universitatea Apollonia din Iaşi în colaborare cu Editura Cartea Românească Educaţional, din acelaşi municipiu, oraganizează lansarea oficială a cărţii “Carol al II-lea, de la dezertare la genocid”, scrisă de profesorul dorohoian, doctor în istorie, Gică Manole. |
|
|
| Femeie dispărută, căutată de familie şi poliţişti! | Polițiștii botoşăneni sunt în alertă și caută o tânără în vârstă de 30 de ani, din municipiul Botoşani, care nu a mai ajuns ieri acasă și a fost dată dispărută de rude. |
|
|
| DOROHOI: Anunţ DAS | Municipiul Dorohoi prin Direcția de Asistență Socială aduce la cunoștința beneficiarilor de venit minim garantat ( ajutor social ) și alocație pentru susținerea familiei care nu au ... |
|
|
| Ȋncepe perioada de ȋnregistrare a aplicațiilor studenților care doresc să lucreze ȋn Germania pe perioada vacanței de vară | Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani anunţă ȋnceperea perioadei de ȋnregistrare a aplicațiilor ȋn programul destinat studenților care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanței de vară (minim 2 luni). |
|
|
| Din 2021, veţi ieşi din ţară doar cu carte de identitate cu cip, anunţă guvernanţii! | Începând din 2021 nu mai poți ieși din țară fără carte de identitate cu cip! Anunțul a fost făcut de ministrul de Interne, Ion Marcel Vela. |
|
|
| CONTED Dorohoi trece pe profit | După preluarea de către un retailer francez, producătorul din Dorohoi a trecut de la pierderi la profit. În primele nouă luni ale anului, Conted a avut o cifră de afaceri de 10,55 milioane de lei, cu 3,1 milioane de lei mai mult decât perioada similară a anului 2018. |
|
|
| Proiectile găsite într-o fântână de pe raza orașului Flămânzi | Descoperire mai puţin obişnuită, duminică după-amiază, la Flămânzi, unde un bărbat a găsit două elemente de muniţie în timp ce căuta fier vechi într-o fântână. |
|
|
| IRAN a ATACAT, în această noapte, baze militare ale SUA din Irak | Două baze militare americane, de pe teritoriul Irakului, au fost atacate în cursul acestei nopţi de către Iran. |
|
|
| Nu mai există drumuri judeţene blocate, anunţă Consiliul Judeţean | Consiliul Judeţean Botoșani, informează participanţii la trafic în legătură cu faptul că, în cursul dimineţii zilei de luni, 6 ianuarie a.c., pe raza judeţului Botoșani nu există drumuri judeţene pe care traficul rutier să fie blocat, circulaţia desfășurându-se pe mai multe sectoare de drum, în condiţii de iarnă. |
|
|
| PRIMĂRIA DOROHOI – ANUNŢ LICITAŢIE | 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail al autorităţii contractante : Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi ,..... |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 622 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 542 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 477 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 419 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 385 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 381 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 380 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 360 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 349 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 348 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|