| Bătrână la un pas să ardă de vie - FOTO&VIDEO | Clipe de coșmar pentru o familia unei bătrâne din comuna Viișoara, despre care se credea că a fost surprinsă într-o bucătărie de vară, ce ardea ca o torță. Din fericire, femeia, în vârstă de 90 de ani, a reușit să iasă la timp din clădirea în flăcări și s-a refugiat în casa aflată la câțiva metri de focar. |
| | Direcția Administrației Piețelor și Oborului Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI spații/terenuri (domeniul PRIVAT) | 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact:
Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi , CUI 4112945, str. Grigore Ghica nr.34, municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani, Direcția Administrației Piețelor... |
| | Situație explozivă la Dorohoi. O conductă de gaz a luat foc. Intervenția pompierilor a salvat situația - VIDEO | Clipe de panică pentru un dorohoian după ce la conducta de gaze, care trece pe proprietatea sa, a avut loc un incendiu. Doar intervenția rapidă a pompierilor din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi a făcut ca flăcările să nu se extindă la casă. |
| | DOROHOI – ANUNŢ important pentru persoanele cu handicap grav și accentuat – începe distribuirea ajutoarelor prin POAD | UAT Dorohoi prin Direcţia de Asistenţă Socială aduce la cunoştinţa persoanelor cu handicap grav și accentuat, adulți și copii, neinstituționalizate, cu domiciliul în municipiul Dorohoi, că potrivit prevederilor HG 84/2020 art. 3(1) lit.c), începând cu data de 17.08.2021 se procedează la distribuirea stocului de pachete alimentare și... |
| |
| Tânără din Dorohoi sancționată de către jandarmi, în mod repetat, pentru că vindea țigări de contrabandă în Piața centrală | De la începutul anului, o femeie a fost depistată de jandarmii botoșăneni de trei ori, în timp ce comercializa pachete de țigări neaccizate în... |
| | Accident rutier în Dorohoi, în această dimineață. Bătrân rănit pe trecerea de pietoni de un autoturism condus de către un șofer în vârstă de 19 ani | Un bătrân în vârstă de 68 de ani a fost surprins și rănit astăzi dimineață pe trecerea de pietoni din dreptul stației de maxi-taxi de pe strada... |
| | DOROHOI - ANUNŢ IMPORTANT: A început distribuirea ajutoarelor prin programul POAD. Vezi categoriile de beneficiari | Municipiul Dorohoi prin Direcţia de Asistentă Socială, aduce la cunoștința beneficiarilor că începând cu data de 10.08.2021, distribuirea ajutoarelor... |
| | Bilanțul raziei desfășurate ieri de către polițiștii rutieri botoșăneni | În urma activităților desfășurate de către polițiștii rutieri, în cursul zilei de ieri au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale în... |
| | Dan Șlincu: „Botoșănenii au ajuns să muncească doar ca să cumpere alimente! Guvernarea Dreptei a dus la sapă de lemn și populația și firmele” | Deputatul social-democrat Dan Șlincu a atras atenția asupra ultimelor date prezentate de Institutul Național de Statistică, conform cărora românii... |
| | Primăria Dorohoi – Direcția Administrației Piețelor și Oborului: Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI spații/terenuri (domeniul PRIVAT) |
| | Apă improprie consumului pentru locuitorii din Darabani, pentru două zile. Strict interzisă folosirea apei pentru băut și gătit | Din cauza unei defecțiuni majore apărută în funcționarea Stației de tratare Darabani, în noaptea de 28.06.2021, S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani... |
| | Slujbă de sfințire a Centrului de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități - FOTOGALERIE | Zi de mare sărbătoare la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani! |
|
|
| ALERTĂ - Risc de inundații pe râurile Miletin, Bahlui, Siret și Prut | Hidrologii au instituit Cod Portocaliu pe Miletin și Bahlui, până pe 17 iunie 2021, la ora 12:00 și Cod Galben pe râurile Siret și Prut până pe 17 iunie, la ora 24.00. |
|
|
| La un pas de tragedie din cauza unei butelii montate greșit. Bătrână cu arsuri în urma exploziei cauzate de o acumulare de gaze | O femeie în vârstă de 70 ani, din localitatea Lișmănița, a suferit arsuri de gradul I la mâna dreaptă după ce în bucătăria de vară s-a produs o explozie din cauza unei acumulări de gaz.
Deflagrația a fost urmată de incendiu. |
|
|
| Județul Botoșani sub amenințarea codului portocaliu. Sunt așteptate ploi abundente | Judeţul Botoşani se află începând de astăzi, de la ora 16.00 şi până mâine, 28 mai, la ora 21, sub o avertizare cod portocaliu de ploi. |
|
|
| DOROHOI - Avarie la o conductă de apă, în fața spitalului. Locatarii mai multor scări de bloc rămân fără apă. Remedierea avariei abia mâine dimineață - FOTOGALERIE | Dorohoienii care locuiesc în blocurile de pe Bulevardul Victoriei precum și Spitalul Municipal Dorohoi, vor rămâne în această noapte fără apă, în urma unei avarii apărută la o conductă de alimentare cu apă. |
|
|
| Incendiu generat de un fier de călcat uitat în priză | Luată cu grijile casei, o tânără a uitat fierul de călcat în priză. Nici soțul ei nu a observat greșeala și au mers la culcare. S-au trezit abia spre dimineață, când toată casa era plină de fum și au cerut ajutorul pompierilor. S-a întâmplat azi-noapte, într-un apartament situat la etajul al IV- lea al unui bloc din orașul Săveni.... |
|
|
| Lucian Trufin: “Senatul a decis – marii retaileri vor plăti scump dacă nu respectă munca producătorilor români! ” | 133 voturi PENTRU, 0 voturi împotrivă, 0 abțineri = UNANIMITATE. Acesta este rezultatul votului din Senatul României în ședința de plen din data de 26 aprilie 2021 pentru “Propunerea legislativă privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar”. Un rezultat care arată... |
|
|
| Incendiu la Săveni în urma exploziei unei butelii. Două persoane cu arsuri grave internate la Spitalul Mavromati | Două persoane, un bărbat de 76 ani și o femeie de 85 ani, din orașul Săveni, au ajuns la Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoşani cu arsuri de gradul I, II și III pe față, mâini și picioare, după ce în încăperea unde locuiau s-a produs o explozie din cauza acumulărilor de gaz. |
|
|
| Incendiu în urma suprasolicitării instalației electrice – Recomandările pompierilor | O familie din comuna Cristești și-a pus întreaga agoniseală în pericol după ce a folosit mai multe aparate electrocasnice în același timp. Scurtcircuitul s-a produs după ce a pus și mașina de spălat în funcțiune. |
|
|
| VIDEO - Bărbat amendat pentru că făcea scandal în fața Inspectoratului de Jandarmi Județean. Alte contravenții sancționate de jandarmii botoșăneni | Sâmbătă noapte, parcarea unei stații de alimentare cu carburanți a fost scena unei întâmplări mai puțin obișnuite, în sensul în care locul este dispus chiar vis-a-vis de sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoșani. |
|
|
| Incendiu la Vârfu Câmpului cauzat de o tigaie uitată pe foc | O tigaie uitată pe foc a provocat pagube însemnate unei familii din comuna Vârfu Câmpului. S-a întâmplat în această după-amiază, când membrii familiei au ieșit în curte să servească masa. În urmă, uleiul din tigaia uitată pe aragazul în funcțiune a luat foc și a aprins materialele combustibile din apropierea aragazului, podul și... |
|
|
| Incendiu stins după aproape trei ore | Focul aprins în centrala termică să încălzească locuința s-a transformat într-un incendiu care a mistuit bunurile din două camere și o magazie, dar și o parte din acoperișul casei. Este necazul care s-a abătut asupra unei familii din satul Dorobanți, comuna Nicșeni. Intervenția promptă a pompierilor militari și voluntari a limitat... |
|
|
| Oală cu mâncare uitată pe aragazul în funcțiune, pericol de incendiu | A pus mâncarea pe foc și a adormit. Nu au trezit-o nici fumul, dar și nici bătăile în ușa ale vecinilor. Speriați că flăcările s-ar putea extinde, aceștia au solicitat sprijin de la pompieri. |
|
|
| DOROHOI - Peste 1200 de persoane au primit pachete cu alimente și produse de curățenie, în cadrul Programului Operaţional de Ajutorare a persoanelor Defavorizate 2021 | Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) Dorohoi, prin Direcţia de Asistenţă Socială, aduce la cunoştinţa cetăţenilor că etapa a treia a Programului Operaţional de Ajutorare a persoanelor Defavorizate 2021 s-a încheiat. |
|
|
| Locuință din Corlăteni distrusă din cauza unei bucăți de jar care a căzut din sobă | Necaz mare pentru un bărbat în vârstă de 54 ani, din satul Vlădeni, comuna Corlăteni. Acesta a rămas, aseară, fără casă în urma unui incendiu generat, cel mai probabil, de un jar căzut din sobă pe materiale combustibile. |
|
|
| DOROHOI - ANUNŢ DAS: Începe redistribuirea pachetelor cu produse alimentare şi de igienă către persoanele cu handicap grav şi accentuat | UAT Dorohoi prin Direcţia de Asistenţă Socială aduce la cunoştinţa persoanelor cu handicap grav și accentuat, adulți și copii, neinstituționalizate, cu domiciliul în municipiul Dorohoi, că potrivit prevederilor HG 84/2020 art. 3(1) lit.c), începând cu data de 02.03.2021 se procedează la distribuirea stocului de pachete alimentare și... |
|
|
| PSD Botoşani: Guvernul Cîțu și parlamentarii Dreptei lasă jumătate din populația județului Botoșani fără apă potabilă în următorii ani! | Deputatul botoșănean PSD, Alexandra Huțu, în Comisia pentru mediu și echilibru ecologic a votat ieri amendamentul semnat de toți parlamentarii social-democrați botoșăneni pentru continuarea investiției aprobate în 2018 privind construcția barajului de la Vârfu Câmpului. |
|
|
| Casă din Hilișeu Crișan aprinsă de un scurtcircuit! | Pagube însemnate pentru un locuitor din Hilișeu Crișan după ce bunurile dintr-o cameră și acoperișul locuinței au luat foc, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit. |
|
|
| ANUNŢ IMPORTANT DAS – Începe distribuirea pachetelor cu alimente și produse de igienă | Municipiul Dorohoi prin Direcţia de Asistentă Socială, aduce la cunoștința beneficiarilor că începând cu data de 22.02.2021, distribuirea ajutoarelor constând în pachete cu produse alimentare și de igienă, pe listele inițiale, din cadrul programului POAD, se face în incinta fostei unităti militare de la Brazi ( corp clădire C8) din... |
|
|
| Lucian Trufin: “Seceta și Guvernul liberal s-au coalizat împotriva fermierilor” | În proiectul Bugetului de Stat pentru anul 2021 dedicat Agriculturii și dezvoltării rurale (MADR), la capitolul despăgubiri acordate producătorilor agricoli în caz de calamități naturale, suma înscrisă reprezintă o scădere cu 99,89% față de sumele acordate în anii precedenți. Așadar, fermierii botoșăneni vor rămâne din nou doar... |
|
|
| Păgubiți de foc din neglijență. 42 de case au ars luna trecută | Neglijența a aprins 42 de case sau anexe gospodărești, luna trecută, la Botoșani. Fie că vorbim de coșuri de fum necurățate sau neprotejate termic, de utilizarea necorespunzătoare a mijloacelor folosite pentru asigurarea confortului termic, de fumat în locuri nepermise sau de exploatarea instalaților electrice cu improvizații și defecțiuni.... |
|
|
| Marius Budăi: „Fac apel la parlamentarii PNL și USR din Botoșani să nu fie părtași prin votul lor la un buget al austerității, prin care să își bată joc de botoșăneni” | „Legea Bugetului de stat și Legea Bugetului asigurărilor sociale se discută la Guvern și în Coaliția de Guvernare. Toate declarațiile publice, toate știrile pe acest subiect converg către ideea că Guvernul Cîțu pregătește un buget al austerității. Înțeleg că încă nu s-a tras linia finală, că mai sunt discuții, că încă se... |
|
|
| Lucian Trufin: “Lupt în continuare pentru recunoașterea, protejarea și promovarea calității și muncii producătorului român” | Vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din Senatul României, Lucian Trufin nu acceptă ca o lege votată de Parlamentul României să nu fie aplicată din moment ce a fost publicată în Monitorul Oficial. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1290 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 777 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 605 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 537 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 370 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 369 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 369 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 360 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 354 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|