Serviciul de ambulanţă judeţean se va integra în SMURD | Vicepremierul Liviu Dragnea a precizat, marţi, după întrevederea comisiei mixte PSD-PNL pe tema descentralizării, că serviciul de ambulanţă judeţean nu va fi descentralizat, ci, dimpotrivă, se va integra în sistemul SMURD. |
| Prefectul le-a cantat Mulţi Ani Trăiască pensionarilor, de ziua lor | Sindicatul Judeţean al Pensionarilor a organizat astăzi, pentru a 13-a oară, Ziua persoanelor vârstnice. Peste 100 de botoşăneni de vârsta a III-a s-au întâlnit la Hotelul Mioriţa pentru a se sărbători, invitându-l cu această ocazie pe prefectul judeţului, alături de primarul municipiului Botoşani şi şefi ai instituţiilor deconcentrate... |
| Şeful Serviciului de Informaţii Externe: În subiectul Roşia Montană au fost implicate guverne străine, entităţi şi mijloace de presă | Şeful SIE, Teodor Meleşcanu, a declarat, marţi, la finalul audierii în Comisia parlamentară de control că în subiectul privind Roşia Montană au fost implicate atât guverne străine, cât şi "entităţi", "mijloace de presă" sau cetăţeni străini care au făcut lobby pentru sau împotriva proiectului. |
| Guvern slab și un proiect mai puternic decât democrația. Der Spiegel: Roșia Montană, butoiul cu pulbere al României | The Guardian, Le Monde, Le Figaro sunt doar unele dintre publicații de prestigiu care au abordat în ultimele săptămâni problema Roșiei Montane. Este acum rândul revistei Der Spiegel să publice, în ediția electronică de limbă engleză, un material dedicat unui proiect despre care scrie că ar urma să foloseasca o tehnică învechită, să... |
| |
Comisia de învățământ a avizat favorabil propunerea legislativă a deputatului botoşănean PSD Tamara Ciofu pentru decontarea transportului elevilor | Propunerea legislativă a deputatului PSD Tamara Cofu susținută și de deputații Andrei Dolineaschi, Vlad Cosma și Cătălina Ștefănescu cu privire... |
| | Aviz favorabil pentru propunerea legislativă a deputaților PSD privind decontarea transportului elevilor | Propunerea legislativă susținută de deputații PSD Tamara Ciofu, Andrei Dolineaschi, Vlad Cosma și Cătălina Ștefănescu prin care se reglementează... |
| Norica Nicolai: "Dincolo de orgoliile naționale, este momentul să existe și un orgoliu european" | Parlamentul European, reunit la Strasbourg, a adoptat astăzi două rapoarte în domeniul securității și apărării europene, documente pe care eurodeputata... |
| Legea care permite EUTANASIEREA câinilor fără stăpân după 14 zile A TRECUT de votul final | Legea care permite eutanasierea câinilor fără stăpân care nu sunt adoptaţi sau revendicaţi în 14 zile de când ajung în adăposturi a trecut de... |
| | Medicul Valerian Andrieş reclamat printr-o anonimă la Ministerul Sănătăţii că face ilegalităţi. Managerul spitalului dorohoian respinge ferm acuzaţiile | Medicul Valerian Andrieş, managerul Spitalului Municipal Dorohoi, a fost reclamat la Ministerul Sănătăţii şi la Corpul de Control din cadrul acestui... |
| Comunicat de presă Primăria Dorohoi | Primăria Municipiului Dorohoi emite prezentul comunicat de presa în vederea anuntarii încheierii activităţilor proiectului
Promoting ICT Usage and... |
| Prefectul coordonează inventarierea generală a terenurilor din Botoşani | Cei aproape 5.000 de kilometri pătraţi de teren ai judeţului Botoşani vor fi măsuraţi şi verificaţi în următoarea perioadă de câteva zeci de... |
| Tezaurul României de la Moscova – Ruşii dispuşi să reia discuţiile privind retrocedarea | Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, pentru MEDIAFAX, că a propus părţii ruse, în vizita oficială la Moscova, reluarea lucrărilor... |
|
|
| REZULTATE BACALAUREAT 2013. Anunţul Ministerului Educaţiei despre corectarea lucrărilor | Corectarea lucrărilor de bacalaureat se desfăşoară în condiţii normale, urmând ca rezultatele să fie afişate luni, conform Calendarului privind examenele naţionale de Bacalaureat 2013, aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), informează instituţia. |
|
|
| Norica Nicolai despre cazul Snowden: Serviciile de informații ale statelor membre să dea socoteală în fața parlamentelor naționale! | Eurodeputata Norica Nicolai (ALDE, PNL) a expus plenului Parlamentului European reunit în această săptămână la Strasbourg nevoia unei atitudini mai ferme din partea oficialilor europeni în așa-numitul scandal al spionării instituțiilor comunitare de către Agenţia Naţională de Securitate a Statelor Unite. Ea a adăugat, de asemenea, că... |
|
|
| Progresele elevilor romi analizate la prefectură | Comisia de învăţământ din cadrul Grupului de Lucru Mixt pe probleme de romi a analizat ieri, 1 iulie, rezultatele şcolare ale elevilor romi din judeţ, constatând o creştere sensibilă a ratei de promovabilitate. Cifrele analizate de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean arată că în acest an aproape 88% dintre cei 2.578 de elevi... |
|
|
| Festivalul Internaţional de Muzică Populară Mugurelul. Vezi cine a câştigat trofeul | Ansamblul folcloric Balada Dornelor de la Clubul Copiilor Vatra Dornei şi Ansamblul folcloric Sinava din Slovacia, sunt cele două ansambluri care au câştigat trofeul celei de-a IX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Muzică Populară Mugurelul. Decizia juriului a venit la capătul a două zile de concurs, timp în care pe sceana amfiteatrului... |
|
|
| Vaticanul a recunoscut o a doua minune a papei Ioan Paul al II-lea | Vaticanul a mai făcut un pas în canonizarea papei Ioan Paul al II-lea şi i-a recunoscut a doua minune, notează Agerpres.
O nouă etapă în procesul de canonizare a papei Ioan Paul al II-lea a fost consemnată marţi odată cu recunoaşterea celei de-a doua minuni a fostului suveran pontif, relatează agenţia italiană Ansa, citată de AFP şi... |
|
|
| Luna iulie vine cu SCUMPIRI ÎN LANŢ. Facturi mai mari la gaz şi la curent | Începutul lunii iulie vine cu scumpiri în lanţ şi în domeniul energiei. Curentul, dar şi gazele, se vor scumpi fiecare cu câteva procente.
Creşterea la energia electrică ar putea fi şi mai mare, dacă distribuitorilor din domeniul energetic, în special distribuitorilor de gaze naturale, li se va recunoaşte de către autoritatea de reglementare... |
|
|
| Bani elveţieni pentru sănătatea botoşănenilor | Cristina Vladu, consilier al ministrului sănătăţii, a participat în această dimineaţă, alături de prefectul Costică Macaleţi şi preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, la o discuţie de informare asupra unui program ce va putea finanţa proiecte botoşănene din domeniul medico-social. Fondurile vor fi, în cea mai mare parte,... |
|
|
| Mandatul preşedintelui, REDUS la 4 ani în Noua Constituţie. Vezi amendamentele adoptate de Comisia de revizuire a Constituţiei | Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat, luni, o serie de amendamente care îl vizează pe preşedintele României, care va fi definit drept "şef al statului", mandatul acestuia se va reduce la patru ani, iar PNL şi-a retras amendamentul care impunea interdicţii foştilor preşedinţi. |
|
|
| BAC 2013: Prima probă la BACALAUREAT începe luni. Câţi absolvenţi de liceu s-au înscris | Prima sesiune a examenului naţional de bacalaureat 2013 începe luni, cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba şi literatura română (proba A), informează Ministerul Educaţiei. Proba se va desfăşura în intervalul 10 - 12 iunie şi va fi urmată de evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba... |
|
|
| Comisia pentru revizuirea Constituției a aprobat unul din amendamentele depuse de senatorul Doina Federovici - comunicat | Din cele mai vechi timpuri, poporul român a moştenit şi a cultivat un respect deosebit faţă de familie, numită şi Biserica de acasă, având credinţa că este instituită şi binecuvântată de Dumnezeu. Acest respect faţă de familie s-a concretizat în grija pentru o viaţa curată şi echilibrată în orice împrejurări. Toate aceste valori... |
|
|
| Anunţ pentru toţi fumătorii. Decizia s-a luat la nivel european | La trei ani după demararea campaniei anti-fumat la nivel european, dependenţii de nicotină sunt tot mai informaţi despre impactul negativ pe care acest viciu îl are asupra organismului.
Comisia Europeana demarează o campanie de informare şi de conştientizare asupra riscurilor pe care fumatul le implică, dar şi despre beneficiile care apar... |
|
|
| Comunicat de presă - Punct final proiectului din cadrul Parteneriatului Comenius Regio | În perioada 19.05.2013 – 24.05.2013 a avut loc, la Dorohoi,
cea de-a patra întâlnire de proiect din cadrul
Parteneriatului Comenius Regio
COM-11-PR-19-BT-RO,
Promoting ICT Usage and Foreign Language Acquisition for a Better Professional Perspective
coordonat de Consiliul Local al Municipiului Dorohoi, in parteneriat cu
Şcoala Spiru... |
|
|
| Conferinţă finală a proiectului Comenius Regio "Promoting ICT Usage and Foreign Language Acquisition for a better professional perspective" susţinută la Dorohoi | In data de 23 mai 2013, începând cu ora 14.00, va avea loc Conferinţa finala a proiectului Comenius Regio "Promoting ICT Usage and Foreign Language Acquisition for a better professional perspective", proiect derulat de Consiliul Local al Municipiului Dorohoi , in parteneriat cu Şcoala Spiru Haret Dorohoi si Asociaţia Spiru Haret 2006 Dorohoi si... |
|
|
| Judecătorii şi procurorii pot fi masoni, a decis CSM | Judecătorii şi procurorii pot face parte din organizaţiile masonice, potrivit unui punct de vedere însuşit, cu majoritate de voturi, de o comisie a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care a discutat o notă pe acest subiect a Direcţiei legislaţie din Consiliu. |
|
|
| Comunicat de presă – Întâlnire la Dorohoi cu parteneri din Turcia în cadrul unui Parteneriat Comenius Regio | In perioada 19.05.2013 – 24.05.2013 va avea loc, la Dorohoi,
cea de-a patra întâlnire de proiect din cadrul
Parteneriatului Comenius Regio
COM-11-PR-19-BT-RO,
Promoting ICT Usage and Foreign Language Acquisition for a Better Professional Perspective
coordonat de Consiliul Local al Municipiului Dorohoi, in parteneriat cu
Şcoala Spiru... |
|
|
| Cadrele militare în rezervă şi-au ales noua conducere | În prezenţa prefectului Costică Macaleţi, militarii în rezervă din Botoşani şi-au ales astăzi o nouă conducere în cadrul filialei judeţene a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere. Făcând şi un bilanţ al activităţilor din ultimii patru ani, militarii au ţinut, împreună cu invitaţii, un moment... |
|
|
| Simion Dascălu, expert al Comisiei Europene : "Există un grup infracţional, organizat, pentru a ne fura resursele" | Sunteţi expert independent al Comisiei Europene. Nu s-au supărat cei din Comisie pe dumneavoastră de când l-aţi atacat făţiş pe domnul Barosso ?
Nu, că lucrăm în zone diferite. Suntem foarte mulţi cei care îl tragem la răspundere pe şeful cel mare, iar dacă ar fi dorit să aibă o imagine pertinentă vis-a-vis de ceea ce se întâmplă... |
|
|
| Doina Federovici o interpelează pe Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, solicitând modificarea ordinului privind încadrarea în grad de handicap al persoanelor adulte | Senatorul botoşănean Doina Federovici a interpelat-o astăzi pe Mariana Câmpeanu, Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, cu privire la necesitatea modificării Ordinului privind aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap pentru adulţi. Mai exact,... |
|
|
| Comunicat de presă - Senatorul Doina Federovici participa in perioada 23-25 aprilie 2013 la Budapesta la Reuniunea Comitetului Parlamentar al ICE-DP cu tema Diversitatea, factor de creativitate in cresterea economica a regiunii noastre | Comitetul parlamentar al ICE-DP se reuneste o data pe an pentru sesiunea de primavara in tara care detine presedintia Initiativei Central Europene.
Avand in vedere faptul ca in anul 2013 Ungaria detine presedentia ICD-DP, in perioada 23-25 aprilie 2013 se va desfasura la Budapesta Reuniunea Comitetului Parlamentar al ICE-DP cu tema Diversitatea, factor... |
|
|
| Dorohoianul Andrei Dolineaschi, ales președinte al PSD Botoșani | Deputatul Andrei Dolineaschi a fost ales, duminică, președinte al organizației județene a PSD Botoșani, fiind de altfel singurul candidat pentru această funcție.
Dolineaschi a preluat conducerea interimară a organizației în octombrie 2012, după ce Gheorghe Marcu a fost numit în funcția de vicepreședinte al Comisiei Naționale de Valori... |
|
|
| Comunicat de presă: Senatorul PSD Doina Federovici susţine necesitatea semnării şi ratificării Convenţiei Consiliului Europei pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor | La initiaţiva europarlamentarilor din grupul socialiştilor europeni, la Bruxelles, în cadrul Parlamentului European s-a desfăşurat în data de 10 aprilie 2013, conferinţa “Combaterea violentei asupra femeilor.
Această conferinţă, având ca scop stimularea eforturile politice pentru prevenirea, combaterea şi reducerea violenţei ce afectează... |
|
|
| Jandarmii botoşăneni la ceas aniversar | Manifestările dedicate Zilei Jandarmeriei au adus, astăzi, 2 aprilie, oaspeţi de seamă în curtea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. Cei prezenţi au ţinut să mulţumească pentru invitaţia făcută, dar şi pentru modul în care jandarmii îşi fac datoria faţă de cetăţean şi faţă de societate.
La sediul Inspectoratului... |
|
|
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 780 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 607 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 537 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 375 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 372 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 371 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 365 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 355 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 342 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|